Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a semnalat faptul că mulţi pacienţi îşi fac programări la cabinetele de specialitate din cadrul Policlinicii, dar nu se prezintă la consultaţii.

Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a declarat miercuri, că lunar se înregistrează între 150-180 de astfel de cazuri, menţionând că, din păcate, persoanele care nu anulează programările privează alţi pacienţi de posibilitatea de a beneficia de o consultaţie medicală.

„Sunt multe programări care se fac şi nu se onorează. Este o chestiune şi de responsabilitate civică, până la urmă, din moment ce am o rezervare undeva să anunţ că nu mai vin. În cadrul policlinicii responsabilitatea, cred eu, că este accentuată, pentru că această programare îmi ocupă sau ia, practic, din faţa altcuiva această fereastră care este ocupată de către cineva care nu se prezintă şi ocupă locul altcuiva, care s-ar putea să aibă nevoie mai mare decât pacientul care s-a programat şi nu se prezintă. Nu este nicio problemă, în e-mail-urile pe care noi le trimitem pacienţilor care se programează şi prin mediul online sau direct la Biroul de programări pot liniştiţi să renunţe la ele. Ideea este ca să se folosească şi alţii de această posibilitate, să aibă acces şi alţii. Dacă nu vin la consultaţie, să se poată folosi şi alţii de această fereastră eliberată între timp din diverse motive. (…) Avem undeva între 150 şi 180 de programări neonorate pe lună raportat la 7.000 de consultaţii care sunt în momentul de faţă ca şi medie. Dar, ideea este dacă am făcut o programare înseamnă că ocup o fereastră de timp în cadrul programului de Policlinică, indiferent despre ce specialitate discutăm”, a declarat Andras Nagy Robert.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Covasna a introdus în noiembrie 2018 şi sistemul de programări on-line pentru consultaţiile medicale din Policlinică pentru a îmbunătăţi serviciile oferite pacienţilor, anterior acestea au putut fi făcute telefonic sau personal, la ghişeu, iar aceste modalităţi se menţin în continuare.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail