Pentru pasionaţii de tehnică, dar şi de tradiţii, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Locomotive, Mocăniţe.
Într-un comunicat de presă al Romfilatelia se menționează că: „Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate unele dintre mocăniţele reprezentative ale României. Celebră, atât în ţară, cât şi în străinătate, mocăniţa este un tren de linie îngustă, dirijat de o locomotivă cu aburi. Acesta circulă în regiunile de munte, în trecut asigurând transportul mărfurilor şi în special al lemnelor. Numele acestui pitoresc mijloc de transport se datorează mocanilor, aşa cum sunt denumiţi localnicii din zona Munţilor Apuseni. Calea ferată îngustă care traversa Apusenii s-a înfiinţat între anii 1910-1912.
Mocăniţa, atracţie turistică de un farmec aparte, s-a păstrat peste timp, astfel încât, astăzi, a devenit un obiectiv turistic apreciat, un mijloc de transport care oferă turistului posibilitatea de a admira peisaje unice, într-o manieră inedită.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei este reprodusă Mocăniţa Brad-Crişcior, inaugurată în anul 1907. Scopul mocăniţei era acela de a asigura transportul cărbunelui, activitate derulată peste 90 de ani, până în 1998. Începând cu anul 2001, linia a fost valorificată turistic. Cei 7 km dintre Brad şi Crişcior se parcurg în aproximativ o jumătate de oră. Mocăniţa circulă în fiecare an înainte de Crăciun, de Paşti şi de „Zilele Bradului”.
Mocăniţa Moldoviţa este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei. Botezată de localnici Huţulca, reprezintă pentru turişti o ocazie ideală de a admira minunatele peisaje naturale din această parte a Bucovinei. Calea ferată cu ecartament îngust de la Moldoviţa a fost construită de un proprietar de gater din Munchen, Louis Ortieb. A fost dată în folosinţă în anul 1888, pentru transport de masă lemnoasă, de la pădure la gater. Huţulca de la Moldoviţa circulă astăzi pe un traseu de 12 km.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei ilustrează Mocăniţa Sovata. Aceasta face parte din lotul de zece locomotive construite în anul 1949, la fabrica Chrzanowo din Polonia, din care două au ajuns în România. Au fost conservate până în anul 2011, în depoul Sibiu. Garnitura de tren are trei vagoane, două închise şi unul tip gondolă. Vagonul gondolă a fost construit în 1953, iar celelalte două în anii 1985 şi 1991. Traseul mocăniţei de la Sovata are o lungime de 14 km, iar durata călătoriei dus-întors este de aproximativ două ore.
Mocăniţa Valea Vaserului, reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, are unul dintre traseele cele mai lungi din România, respectiv o cursă de aproximativ 21,6 km. Aceasta se numără printre ultimele construite în ţară, fiind inaugurată în 1933, la aproape 30 de ani după prima mocăniţă dată în folosinţă în România. Străbate valea pitorească a râului Vaser, de la Vişeu de Sus până la Paltin, lângă graniţa cu Ucraina. Drumul prin munţi se face alene, cu opriri periodice pentru realimentare cu apă. De menţionat faptul că, din 2007, Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munţii Maramureşului, oferind vizitatorilor călătorii de neuitat, în locuri pitoreşti.
Timbrul coliţei dantelate, cu valoarea nominală de 19 lei, redă Mocăniţa Covasna-Comandău. Folosită iniţial pentru transportul buştenilor din pădure, a fost inaugurată în anul 1890. Aceasta face un ocol al localităţilor Comandău şi Covasna, numărându-se printre atracţiile staţiunii. Linia de cale ferată de aici a fost renovată şi reinaugurată începând cu anul 2007.
Emisiunea de mărci poştale Locomotive, Mocăniţe va fi disponibilă începând de vineri, 24 august 2018, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată setul de două plicuri prima zi şi setul de patru cărţi poştale maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre (rândul 5 cu tete-beche), minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, blocul de 4 timbre şi coliţa dantelată.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 249 exemplare şi este echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii, numerotat de la 001 la 249 şi setul de două plicuri „prima zi” având ştampila „prima zi” aplicată în clar cu folio, numerotate de la 226 la 474.”
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail