Legumicultorii care doresc să facă sere şi solarii sau depozite şi procesare au posibilitatea să acceseze 150 de milioane de euro din fonduri europene în următorii doi ani, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

„Trebuie ştiut că, pe lângă acest program de minimis (legume în spaţii protejate – n. r.), există sprijinul cuplat vegetal – 4.600 euro/ha, iar în luna septembrie vom lansa măsura 4.1 cu o sub-măsură distinctă pentru legumicultură. Sunt 100 de milioane de euro în următorii doi ani pentru construcţia de sere şi solarii şi 50 de milioane de euro pentru depozitare şi procesare doar pentru legumicultură şi cartofi. Iată că în următorii doi ani toţi cei care doresc să facă sere şi solarii sau depozite şi procesare au această posibilitate să acceseze cele 150 de milioane de euro. Sigur că aici încercăm să încurajăm cooperativele şi membrii cooperatori care vor avea intensitate de sprijin mai mare. Acest lucru, practic, va duce la o formă de organizare care să le permită să funcţioneze pe piaţă, astfel încât să aibă o producţie predictibilă cu nişte contracte ca să le confere posibilitatea de a-şi desface şi de a-şi vinde toată producţia. Despre asta este vorba: o relaţie contractuală, astfel încât să ai o producţie vandabilă şi la un preţ de cost şi de vânzare cunoscut înainte”, a spus ministrul Agriculturii.

În ceea ce priveşte programul „Legume în spaţii protejate”, lansat anul acesta în locul programului „Tomata”, el a precizat că acesta a fost schimbat cu ajutorul asociaţiilor de legumicultori.

„Noi am avut des întâlniri cu asociaţiile de legumicultori, şi cu cele mai mari şi cu cele mai mici, şi când am schimbat acest program şi l-am dus in toamnă pentru că circuitul legislativ a fost prea lung, dar am avut şi întâlniri legate de modul de organizare al legumicultorilor şi cum ar ajunge ei cu produsele pe piaţă într-un mod cât mai echitabil şi mai echilibrat. Am făcut chiar şi o întâlnire cu retailerii şi urmează să mai avem întâlniri între legumicultori şi retaileri, în care noi Ministerul Agriculturii să fim arbitrii, pentru că nu putem să fim altceva decât arbitrii”, a transmis Adrian Oros.

În ceea ce priveşte controlul în cadrul acestui program, ministrul a subliniat că reprezentanţii APIA vor verifica existenţa culturilor, iar cei ai Direcţiilor Agricole (DG) vor evalua producţia.

„De piaţa neagră se ocupă alte instituţii, Ministerul Agriculturii face strategii alături de formele asociative pentru dezvoltarea sectoarelor din agricultură, dar şi pentru diverse forme de sprijin, atât pentru bani europeni, cât şi din bani de la bugetul naţional. Sigur, este de dorit ca, dacă se opreşte această piaţă neagră a legumelor, atunci şi sprijinul care vine din partea statului prin Ministerul Agriculturii să aibă un efect mult mai bun”, a adăugat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, pentru programul „Legume în spaţii protejate” au depus cereri până la data de 20 iulie, când s-a încheiat perioada de înscriere, 14.239 de beneficiari, pentru o suprafaţă de 1.532,2 hectare. Cuantumul sprijinului este 2.000 de euro/1000 mp şi se referă la cei care cultivă roşii, ardei, vinete şi castraveţi.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail