https://www.facebook.com/mesageruldecovasna/videos/1603534326372445/

„MIHAI VITEAZUL ȘI VISUL UNIRII”: Mihai Viteazul, primul unificator al neamului românesc a fost omagiat astăzi,29 octombrie 2017, la Sf. Gheorghe, jud Covasna, în cadrul evenimentului organizat de Fundația „Mihai Viteazul”: prof. ing. Maria Peligrad, președinta fundației

A XXXII-a ediție a manifestării MIHAI VITEAZUL ȘI VISUL UNIRII organizată de Fundația Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe  în fiecare an, în preajma zilei de 1 noiembrie, zi în care domnitorul Mihai Viteazul intra trimfal în Alba Iulia împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruinţa de la Şelimbăr,  a fost marcată, în acest an, prin depunerea unei coroane de flori  la Grupul statuar  Mihai Viteazul din Piața Mihai Viteazul din municipiu precum și prin prezentarea și publicarea lucrării „Amintirea lui Mihai Viteazul în Transilvania” a prof. Anca Preda,  de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului.

Dacă în toți anii anteriori, începând cu luna octombrie 1990, această manifestare a cuprins activități culturale la care participau sute de persoane, concursul de istorie adresat elevilor din județ precum și excursii adresate acestora, din cauza restricțiilor impuse în starea de alertă, nu a mai fost posibilă organizarea acestora, în acest an.

Despre importanța organizării acestei manifestări de suflet, „Mihai Viteazul și Visul Unirii” președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. Ing. Maria Peligrad a spus: „ Conducerea Fundației a avut câteva obiective clare, specifice acestei manifestări. Pornind de la faptul că un popor trebuie să-și cunoască și să-și respecte trecutul, evoluția istoriei sale, pentru a participa în prezentul său la scrierea istoriei sale, membrii fundației și-au propus să participe activ și responsabil în acest sens. Apoi, Mihai Viteazul a realizat prima Unire a Provinciilor Române și cum spune Nicolaie Iorga:  „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa sa personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie tragică”. Numele său era și este cel mai potrivit  de a deveni  patronul spiritual al primului ONG românesc din județ, înființat în sept. 1990.

Chiar dacă Unirea nu a rezistat  decât puțin, Mihai Viteazul ne-a lăsat VISUL EI. ”

Arhiva de filme a Mesagerul de Covasna ne dă posibilitatea să revedem o parte dintre activitățile culturale organizate în cadrul edițiilor anterioare ale manifestării „ Mihai Viteazul și Visul Unirii”, organizat la Grupul Statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

M.D.C.

****

 

Amintirea lui Mihai Viteazul în Transilvania

La împlinirea a 421 de ani de la unirea Țării Românești cu Transilvania sub sceptrul viteazului Mihai se cuvine să ne referim succint la rolul pe care voievodul muntean Mihai Viteazul l-a avut în istoria românilor din Transilvania.

Mai întâi trebuie precizat faptul că potrivit Decretului de la Turda din 28 iunie 1366, al regelui Ludovic de Anjou, în Transilvania apartenența la clasa nobiliară era condiționată de apartenența la religia catolică, românii fiind excluși treptat din viața politică. Prin măsurile succesive luate mai ales de Ludovic I și consolidate în secolul al XVI-lea, situația românilor se tranșase definitiv: românii ca grup nu au acces la viața politică și confesională a țării. Ei nu sunt acceptați ca națiune în sens politic dar firește se manifesta ca națiune în sens etnic. Mihai a încercat să schimbe acest lucru prin a-i ridica și pe români la puterea politica și confesională, dar nu dintr-o dată ci cu multă precauție.

Mihai Viteazul a avut o conștiință de creștin și de român. A luat măsuri în Ardeal cum n-a mai luat nimeni înaintea lui: a  introdus  în  sfatul  princiar  și  în  dietă  și boieri munteni,  a  creat   dregătorii  comune  pentru  ambele  țări,  conduse  de  români, a   făcut  danii  de  moșii  și  românilor,  s-a  bazat  pe   oastea  proprie  ți  nu  pe  cea  a  nobilimii,   a  pus  în  fruntea   celor  mai  importante  cetăți  căpitani  români, la Gherla, la Chioar, la Bistrița. La Cluj a numit primar român, a împărțit Transilvania în județe.

Sub aspect lingvistic Transilvania condusă de Mihai a fost administrată prin  porunci  și  acte  în  slavonă,  dar  mai  ales  în  românește. Trebuie precizat că Mihai și colaboratorii săi au utilizat româna ți slavonă ca limbi oficiale, deopotrivă ale documentelor și actelor solemne ale vieții cotidiene, cum se întâmpla în Țara Românească şi Moldova.

În plan confesional a  impus   scutirea  preoțimii  române  de  sarcinile  iobăgești  în  vederea  ridicării  sale  alături  de  preoții  confesiunilor  recepte.  Măsura  aceasta   viza  socotirea   religiei  române   între   cele  legal  admise,  iar  religia,  trebuia  să  atragă  după  sine   între   națiunile   politice   și  națiunea   română. A ridica  între  religiile  recepte  o  confesiune,  disprețuită  era  inadmisibil  pentru  stările privilegiate. Intenții de ușurare a sarcinilor iobăgești ale preoțimii române se mai auziseră în perioada Reformei protestante, dar cu condiția trecerii la calvinism. Cei care deveneau calvini urmau să fie chiar oameni liberi în rând cu ceilalți preoți. Mihai a preluat deci o mai veche problemă dar a încercat să-i dea o rezolvare radicală, obligând dietă să îi scutească de robotă pe preoții români, fără nici o altă condiție. Mihai dorea însă să-i ridice la demnitate pe preoții români ortodocși, ceia ce nu se mai pomenise până atunci.

Măsurile au continuat cu reașezarea Mitropoliei Ardealului sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, ridicare bisericii mitropolitane la Alba Iulia, numirea de ierarhi din Țara Românească sau din lumea ortodoxă la Vad și la Muncaci, aducerea din Țara Românească a unor preoți în parohiile vacante din Transilvania și a ctitorit biserici pentru românii transilvăneni.

Sub aspect social Mihai  începe  să  asculte  plângerile   satelor   românești și  impune  să  li  se  acorde  și  turmelor  acestora  dreptul  la  pășunat  pe  hotarul  satelor  ungurești  sau  săsești  din  vecinătate.  Chestiunea dreptului la pășunat se mai pusese destul de acut, căci românii erau mari crescători de animale și de timpuriu li s-a limitat accesul în hotarul satelor națiunilor privilegiate, după ce propriile lor pământuri, au fost ocupate abuziv. Mihai a dat rezolvare problemei, deși dieta nu a ascultat decât în parte, respectiv satele ungurești și săsești trebuiau să dea pășunat liber turmelor satelor românești, la toate animalele, în afară de oi, care erau cele mai numeroase.

Toate   acestea   sunt   măsuri  semnificative  pentru  spiritul  național,  aflat  în   tranziție   de   la  medieval  la  modern. Mihai a încercat să  facă din  Transilvania  o  țară  politic  românească,  să  ducă  acolo  o  politică  românească,  să-i ridice  pe  români  la  demnitate  și  putere,  după  ce   cunoscuseră  numai  umilință  și  supunere.

Mihai  a  fost ucis,  dar  amintirea  faptei  lui  a  rămas pentru românii transilvăneni ca  o binecuvântare.  După  secole  întregi  de  discriminare,  de  supunere,  de  prozelitism,  după  îndepărtarea  dintre  stări,  românii  marginalizați  și  înjosiți   se  ridicaseră  la  conducere  sau  voiseră   s-o  facă  sub  Mihai  Viteazul.   Mihai nu a făcut o Românie, dar a făcut pentru o clipă o Dacie, sub egidă românească, ceea ce nu a putut trece neobser­vat nici atunci și nici de atunci încoace.

       Prof. Anca Preda – Șc. Gimnazială Mihail Sadoveanu – Întorsura Buzăului

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail