Anul 2020 marchează împlinirea a 75 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, în urma căruia România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi.
Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește în fiecare an pe 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat şi şi-au dat viaţa, pe timpul celor două conflagraţii mondiale, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Alegerea acestei zile este legată de un moment semnificativ al istoriei noastre, respectiv 29 aprilie 1877, când Adunarea Deputaților din România adopta o moțiune prin care se declara starea de război cu Imperiul Otoman, război care avea să ducă la cucerirea independenței de stat a României.
Suntem fericiți că avem printre noi 35 de veterani de război ai județului Covasna, bărbați care, asemenea multora ce nu mai sunt printre noi, cu pieptul în fața gloanțelor inamicului, au pus interesul național și dragostea de țară mai presus de familie și de orice alte interese materiale trecătoare, pentru cel mai sfânt deziderat – unitatea, independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României.
La cei peste 93 de ani, reprezentând vârsta fiecaruia dintre veteranii de război ai județului (cel mai în vârstă este Bularca Dionisie din zona Întorsura Buzăului – 102 ani), aceștia sunt adevărate pagini de istorie covăsneană în marea istorie a poporului român. Iată de ce trebuie să îi prețuim, să îi respectăm, să îi ajutăm să depășească cu bine această perioadă de pandemie, și mai ales să învățăm de la ei ce înseamnă patriotismul, ce înseamnă dragostea de țară.
Să nu le uităm nici pe cele 422 de văduve de veterani de război ale județului, toate fiind la rândul lor adevărate eroine, dacă ne gândim la vremurile grele, dificile, cu lipsuri, peste care au trecut.
Exemplul lor trebuie să ne călăuzească, să învățăm din înțelepciunea lor și din puterea lor de a merge mai departe.
Să aducem un pios omagiu celor căzuți în luptă, iar veteranilor în viață să le urăm multă sănătate!
Prefectul Județului Covasna
Iulian-Constantin TODOR