Mai mulți membrii ai Asociațiilor „Calea Neamului”și „Asociația Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruință” și-au anunțat intenția de a participa sâmbătă, 22 iulie a.c., la lucrările Universității de Vară de la Băile Tușnad, în cadrul cărora premierul Ungariei, Viktor Orban, va susține un discurs.

Pentru a respecta regulamentul postat pe pagina organizatorilor evenimentului, președintele Asociației „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu, i-a îndemnat pe cei care doresc să meargă la Băile Tuşnad, pentru a urmări discursul lui Viktor Orban, să se înregistreze on-line.

Acesta a anunţat că mâine dimineață, la ora 9.30, participanții  vor porni din faţa Bisericii Ortodoxe spre locul unde Viktor Orban îşi va ţine discursul, şi-a  dat asigurări că participarea lor la eveniment va fi paşnică şi că nu vor răspunde provocărilor.

„Transmitem tuturor că participarea noastră de sâmbătă nu va presupune niciun fel de violenţă verbală, cu atât mai puţin fizică. Nu vom răspunde la nicio provocare, vom fi exclusiv paşnici, impunând acest regulament intern al nostru tuturor celor care ne vor însoţi. Transmitem în acelaşi timp organizatorilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad că este mult mai bine să nu încerce să ne oprească să intram în incintă, să nu facă din punctele de control vămi de tip non Schengen sau să pună ‘borne de Graniţă’. Lăsaţi lucrurile să se desfăşoare civilizat, normal”, a scris Mihai Tîrnoveanu, pe Facebook.

Şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă” se face apel la susţinători să se înregistreze pentru a asista la discursul lui Viktor Orban.

Într-o înregistrare video, liderul asociaţiei, Dan Grăjdeanu, spune că cei care se vor înregistra vor participa la manifestare, iar cei care nu se vor înscrie „vor rămâne de jur împrejurul incintei, ca să se vadă că Viktor Orban este înconjurat de români patrioţi, care-i transmit că Transilvania este România”.

Borboly Csaba, președintele CJ Harghita, cere intervenţia Jandarmeriei

Potrivit Agerpres, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba,  a adresat o scrisoare Ministerului de Interne, în care a solicitat ca forţele de ordine să intervină, precizând că „legea trebuie să fie mai presus de toate şi toate organele statului trebuie să intervină pentru ca aceşti oameni (membrii celor două asociații românești-n.red)  să fie opriţi”.

Organizatorii Universităţii Tusvanyos au anunţat, în premieră,  că la discursul lui Orban Viktor pot asista doar cei care se înregistrează pe site-ul evenimentului, la ediţiile precedente participarea fiind liberă.

Şi primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, le-a cerut participanţilor să fie toleranţi.  „În ziua de sâmbătă vom avea, din păcate, oaspeţi neinvitaţi, musafiri neinvitaţi şi vă rog frumos, cei care sunteţi prezenţi, să fiţi toleranţi şi să dăm dovadă că, într-adevăr, a venit vremea păcii”, a spus Butyka Zsolt, referindu-se la mottoul din acest an al Universităţii de Vară, care este „”Vremea păcii”.

***

„Timpul Păcii înseamnă România Întreagă, nu Ungaria «Mare»!” a  scris președintele Asociației „ Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu,  pe pagina sa de socializare. Redăm, mai jos, textul acestei postări: 

 „Ipocrizia lui Viktor Orban poartă numele «Timpul păcii», titlul Universității de la Băile Tușnad. Pacea pentru Viktor Orban înseamnă să se afișeze fălos și provocator cu harta Ungariei „Mari» de gât prin România? Pacea lui Orban înseamnă să o trimită pe președinta Ungariei în România să vopsească bornele de hotar care configurau harta Dictatului de la Viena în culorile steagului Ungariei și să inaugureze statuiile ocupației? Pacea premierului Ungariei înseamnă ca ministerul apărării din Ungaria să finanțeze în timpul mandatului său, 550 din 600 de cruci cu însemne maghiare ridicate fără aviz ONCE și fără nici măcar informarea Ministerului Apărării Naționale din România, încălcându-se astfel în mod deosebit de grav tratatul bilateral? Trimișii lui Orban in România, la Valea Uzului și Dărmănești din partea aceluiași minister al apărării din Ungaria pentru a „rezolva» problema Valea Uzului înseamnă tot pace? Am văzut cum au rezolvat-o. Timpul păcii lui Orban înseamnă și declanșarea unor procese penale pentru cei care au restabilit onoarea și însemnele de căpătâi creștine pentru Eroii noștri, ai Armatei Române? Timpul păcii lui Viktor Orban înseamnă cumva timpul reconfigurarii granițelor unor state, sprijinul pentru Rusia în speranța că s-ar crea un precedent favorabil Ungariei pe «subiectul» Transilvania? Desigur, bocetul în privința tratatului de pace de la Trianon, se înscrie tot în acest «timp». Am spus întotdeauna că noi nu ne confruntăm în principal cu UDMR, care este doar o unealtă, ci direct cu statul ungar. Presiunile care se exercită acum direct din partea oficialilor de la Budapesta pentru a ne opri să ajungem la Băile Tușnad confirmă acest lucru.

Întreaga politică externă si bună parte din cea internă a guvernului de la Budapesta are ca principal obiectiv strategic Transilvania. Într-o primă etapă co-suveranitatea, apoi autonomia teritorială pe zona Dictatului de la Viena și în ultimă fază anexarea acesteia la Ungaria. Fiecare forint investit în Transilvania pe fiecare palier, economic, educațional, cultural, religios, social, este investit în acest scop. Nu este un act de «caritate», nici unul principal economic, ci unul de război hibrid. Este vorba de sute de milioane de euro prin care acest război atipic se susține în cadrul asa zisului «Timp al păcii», inclusiv prin alianțele externe.

Stimate domnule-tovarăș Viktor Orban, un real timp al păcii înseamnă recunoașterea deplină și aniversarea în Ungaria a Tratatului de la Trianon, prin care, ce să vezi, Ungaria a devenit un stat. Mai înseamnă omagierea de către guvernul dumneavoastră care se declară anticomunist, a eroilor Armatei Române care v-au eliberat de regimul bolșevic Bela Kun în 1919, regim nefast impus de…Moscova! Aceeași eroi ai Armatei Române au luptat și la Valea Uzului în 1916, aceeași eroi, pe care voi vreți să îi lăsați fără cruci de căpătâi.

Timpul păcii ar mai însemna ca subordonații dumneavoastră din UDMR să participe activ la sărbătorirea Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, să cânte împreună cu noi Imnului Național al statului român, nu să arboreze steaguri negre de doliu pe la Târgu-Secuiesc sau Sfântu-Gheorghe pe clădirile primăriilor, adică ale unor instituții din România. Timpul păcii înseamnă că toți oficialii guvernului dumneavoastră, precum si subordonații din UDMR, să înceteze cu declarațiile iredentiste, înseamnă să faceți vizite oficiale în România și nu jocuri ieftine de imagine și nu în ultimul rând ar înseamnă să vă cereți scuze public pentru jignirile aduse anul trecut la Băile Tușnad la adresa unor cetățeni români.

Timpul păcii înseamnă Crucile Eroilor Români la Valea Uzului, respect sincer reciproc, oprirea oricăror forme de iredentism, eliminarea din politica dumneavoastră a conceptului de cosuveranitate, autonomie teritorială. Atunci ne vom putea întâlni și în vizitele dumneavoastră cu adevărat neoficiale în care să vă plimbați prin Brașov sau Sfântu-Gheorghe, unde ați putea vizita spre exemplu Prima Școală Românească, ori să vizitați Sarmizegetusa să vedeți cam de câți ani sunt românii pe aici…așa ne-am putea da mâna într-un adevărat Timp al Păcii. Până atunci, ne vedem la Băile Tușnad.

Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”

Maria Crețu-Graur

Sursa foto deschidere: https://www.facebook.com/mihail.s.tarnaveanul

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail