Marea minune a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă cel mai mare miracol pentru credincioşi. De aceea, participarea în această perioadă la slujbele bisericeşti, respectarea Postului cel mai lung şi mai greu din an, atitudinea cucernică a marii majorităţi a semenilor au netezit drumul pentru bucuria de a serba Sfintele Paşti cu lumină în inimă şi pace în suflet.
La aceeaşi dată anul acesta
După cum se ştie, anul acesta atât ortodocşii cât şi catolicii cinstesc Învierea Domnului Iisus Hristos în aceeaşi zi – pe 16 aprilie. Sărbătorirea Paştelui diferă de la an la an, având o dată variabilă, în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325. Paştele Ortodox este sărbătorit de fiecare dată în duminica imediat următoare Lunii pline de după Echinocţiul de Primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a Anului ecleziastic şi prima lună a Anului civil în calendarul ebraic), evenimentul va fi mutat în duminica următoare.
O datină străveche
Credincioşii ştiu că acum se deschide Raiul pentru toate sufletele reţinute în prinsoarea întunericului, începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Regretatul nostru prieten şi colaborator de specialitate, folcloristul Nicolae Moldovan, plecat anul acesta într-o lume mai bună, ne spunea cândva că în credinţa populară Edenul rămâne deschis timp de o săptămână, de la Înviere până în Duminica Tomii. După o datină străveche, de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului în biserică şi se pune deoparte, unde va toată Săptămâna Luminată.
Fericitul care se naşte în aceasta zi, mai cu seamă când trage clopotul întâia oară, este un om norocos pentru tot restul vieţii.
Cine moare în acest interval – şi mai ales in ziua de Paşti va merge de-a dreptul în acel tărâm mirific, plin de verdeaţă şi fără griji, indiferent de păcatele pe care le-a avut, întrucât Lumina Raiului străluceşte şi îl pofteşte, uşile fiind larg deschise.
Felurite tradiţii din bătrâni
Ouăle roşii mâncate în ziua de Paşti se zice că ajută să fim mai sănătoşi peste an. Exista o practică străveche ce viza uscarea albuşului provenit de la oul roşu sfinţit, bun să trateze de albeaţă.
Slănina sfinţită era folosită şi ca leac băbesc, crezându-se că are puteri magice: cu ea se ungeau rănile după vreun accident. Dacă cineva era suferind şi gusta din slănina aceasta, chipurile, se vindeca. Şi în cazul în care sângera vreun animal din bătătură i se dădea să mănânce din slănina amintită. Acest adevărat „panaceu” era bun, totodată, dacă cineva îşi scrântea vreun picior sau vreo mână şi se ungea. Bolnavul de friguri se afuma cu tămâie albă şi neagră puse pe o lespede.
Cine mânca hrean când venea acasă de la Înviere devenea mai sprinten. Şi astăzi unii ţărani din Doboli şi Ariuşd am aflat că pun în fântâni bucăţi de hrean, ce are proprietatea de a curăţi apa. Unii îl amestecă chiar în hrana vitelor împotriva bolilor.
Odinioară se credea că usturoiul sfinţit de Paşti (pus apoi în pământ) nu se strică, fiind bun la alungarea…strigoilor din casă şi bătătură. Se ungeau cu el, periodic, uşile de la intrare, ca şi cele de la grajduri, în acest scop. Era utilizat şi în medicina populară, pentru combaterea durerilor reumatice, freacându-se zona cu probleme.
Cu fire de busuioc sfinţite se afumau cei cu dureri de urechi.
Focuri de veghe
În unele locuri, la ţară, în noaptea de Înviere pe dealuri şi pe coline izbucnesc flăcări puternice, aşa-numitele focuri ritualice, aprinse de săteni pentru a alunga spiritele rele. Astăzi asemenea obiceiuri sunt tot mai rare, oamenii preferând să meargă la Slujba de la biserică pentru a lua Lumină.
Dar, odinioară, se practica frecvent această datină, în jurul focurilor de pe dealuri se aşezau roată oamenii locului, istorisind întâmplari miraculoase din viaţa lui Iisus. Flăcăii săreau după aceea peste foc, pentru ca vrăjile şi farmecele să nu mai aibă nici o putere asupra lor. În aşezările româneşti se aprindeau roţi făcute din paie, cărora li se dădeau drumul spre vale, în uralele asistenţei.
Obicei pitoresc
În mai multe zone ale ţării, inclusiv în judeţul nostru, există obiceiul- mai ales în comunităţile cu populaţie maghiară- ca a doua zi de Paşti, tinerii, copiii în special, dar mai nou şi bărbaţii să meargă „la stropit”. Sunt vizate reprezentantele sexului frumos. Fetele, femeile după ce sunt…parfumate, îşi invită musafirii la o prăjitură şi o cafea, eventual un pahar de vin, în funcţie de vârsta musafirului.
În vechime se credea că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este vizitată de vreun băiat care să o ude cu apă din fântână. Astăzi este datina ca fetele sa fie stropite cu apă de colonie şi… parfum, după posibilităţi.
Legenda spune că acest obicei este foarte vechi. Se zice că a doua zi de Paști o fată creştină vindea ouă. De la ea a cumpărat o tânără păgână. Cele două au intrat apoi în vorbă, prima explicând legea creştinească. Cealaltă, neîncrezătoare, i-a spus: „Te-oi crede dacă s-or înroşi ouăle pe care mi le-ai vândut!” Atunci, ca prin minune ouăle şi-au schimbat culoarea, iar de spaimă fetele au leşinat. Trecând pe acolo doi flăcăi şi văzându-le la pământ, le-au stropit cu apă de la fântână. Revenindu-şi, fetele le-au dăruit drept răsplată câteva ouă înroşite, iar ulterior fata păgână s-a creştinat!
Povestea „Iepuraşului”
Nostimul personaj din lumea necuvântătoarelor (Iepuraşul care aduce daruri celor mici) reprezintă un simbol extrem de popular al Sărbătorii de Paşti, fiind mediatizat şi la noi – mai cu seamă în scopuri comerciale – după Revoluţie. Există o legendă privitoare la apariţia sa în preajma copiilor, primăvara, semnalată pentru prima dată în Germania şi avandu-şi originea în tradiţia populară precreştină.
Cofetarii nemţi au făcut dulciuri, turtă dulce şi bomboane în formă de iepuraşi, având mare succes, astfel că moda s-a extins rapid în Europa şi după aceea în întreaga lume.
Astfel a devenit Iepuraşul un personaj de poveste, despre care se spune că aduce ouă vopsite, dulciuri copiilor şi mici cadouri prichindeilor.
Numai că, trebuie să înlăturăm un pic vraja şi să precizăm că tradiţia „Iepuraşului” de Paşti este un ritual laic ce nu are nici o legătură cu Învierea Domnului Iisus Hristos.
Urări tradiţionale
În încheiere trebuie spus, dragi cititori, că Sărbătorile Pascale reprezintă Praznicul-praznicelor. Ca atare, timp de 40 de zile până la Înălţarea Domnului, creştinii se salută după obiceiul străbun spunând „Hristos a Înviat !”, răspunsul fiind „Adevarăt a Înviat !”.
Vă dorim tuturor Sărbători Fericite!
Horia C. Deliu
