Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, că se vor suspenda, începând din data de 10 martie, transporturile rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România.

„Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, regulate speciale şi ocazionale în trafic internaţional pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia şi din Italia, începând cu data de 10 martie, ora 12,00 până în data de 31 martie, ora 12,00, ora României”, a declarat Vela, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

El a mai spus că operatorii de transport rutier care efectuează curse care tranzitează Italia au obligaţia de a comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.

„Se aprobă suspendarea sau, după caz, interzicerea introducerii de către operatorii feroviari de transport călători de noi trenuri directe spre Italia şi dinspre Italia spre România, începând cu data de 12 martie 2020, ora 12,00, până la data de 31 martie 2020, ora 12,00. Operatorii feroviari au obligaţia de a distribui materiale tipărite care să aducă la cunoştinţa călătorilor faptul că cetăţenii români care vor veni din Italia către România vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma această printr-o declaraţie pe proprie răspundere la urcarea în tren”, a spus Vela.

El a mai precizat că operatorii feroviari au obligaţia de a înştiinţa cetăţenii străini că acestora nu li se va permite trecerea frontierei României dacă vin cu escală din Italia. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail