AIESEC România organizează sâmbătă 23 august, între orele 17 și 20, pe plaja Radio Vacanța din Mamaia, evenimentul Global Village. Acesta are menirea de a îmbunătăți imaginea României la nivel internațional și național, în rândul populației tinere, prin promovarea culturii și patrimoniului național, dar și prin încurajarea voluntariatului în rândul tinerilor și a oportunităților de voluntariat și intershipuri profesionale în țară și în străinătate.
Manifestarea, care face parte din proiectul internațional „Discover România Beyond Dracula”, proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, îi va avea ca protagoniști pe cei 60 de studenți veniți din 28 de țări pentru a cunoaște România dincolo de mitul lui Dracula. În cadrul evenimentului, tinerii internaționali vor avea oportunitatea de a-și prezenta țara din care provin, inclusiv aspecte pe care străinii nu le cunosc și vor avea oportunitatea să înfățiseze noua imagine, una mai complexă, pe care și-au conturat-o despre țara noastra. Evenimentul va cuprinde un moment de gătit preparate tradiționale din fiecare țară participantă și degustări, în laboratorul Colegiului Comercial Carol I, dansuri tradiționale din țările partenere proiectului și o expoziție de fotografii realizate de internaționali pe tot parcursul șederii lor în România și care prezintă cele mai frumoase locuri din țara noastră. Fotografiile au fost deja incluse în articole jurnalistice pe care participanții la proiect le-au elaborat și pe care le-au publicat pe bloguri, rețele sociale și chiar în ziare din țările respective.
În perioada 24-31 august, vor fi organizate evenimente de încheiere a proiectului, tinerii vor avea șansa să-și împărtășească experiențele trăite în țara noastră și se vor întoarce acasă cu amintiri plăcute, dar și cu o nouă imagine, una pozitivă, consolidată pe termen lung, despre țara noastră. Opinia pe care și-o vor crea despre România va fi exprimată, printr-o comunicare interpersonală, prietenilor, colegilor și familiilor, iar brandul nostru de țară va fi promovat în rândul grupurilor sociale ale voluntarilor străini participanți la proiect.
Cei 60 de tineri care vizitează țara noastră în cadrul proiectului provin din Canada, Brazilia, Belarus, Germania, Grecia, Albania, Italia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Ucraina, Egipt, Maroc, Turcia, Liban, India, Indonesia, Malaezia, Pakistan, Taiwan. Proiectul se desfășoară concomitent în 3 zone de implementare (Zona 1: Arad, Craiova, Oradea, Timișoara. Zona 2: București, Constanța, Galați, Iași, Pitești. Zona 3: Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș).
„Îi invităm pe toți constănțenii și turiștii aflați pe litoral să-i cunoască pe cei 60 de studenți străini veniți în România pentru a-și construi o nouă imagine – una mai complexă – despre țara noastră. La rândul lor, și studenții români vor avea ocazia să viziteze gratuit, tot în cadrul unor proiect de tip Global Village, aceste țări din care provin partenerii nostri și evenimentul din Mamaia este unul ideal pentru a-și alege următoarea aventură”, declară Izabela Catîru, Chief Marketing Officer AIESEC România. Website-ul oficial al proiectului este www.romaniabeyonddracula.aiesec.ro.
AIESEC este cea mai mare organizație de studenți din lume, non-profit, apolitică. Prezentă în 130 de țări și teritorii îi conferă un statut privilegiat și posibilități unice de creare de legături între națiuni, culturi, oameni. Astfel, AIESEC oferă tinerilor posibilitatea de a participa în intershipuri internaționale de voluntariat sau profesionale care au ca scop aducerea de impact pozitiv în societate și în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din întreaga lume. AIESEC a luat naștere în București, în anul 1990, fiind prima organizație non-guvernamentală din România, iar la ora actuală este prezentă în 14 centre universitare din Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. În cei 24 de ani de existență, AIESEC România a dezvoltat o serie de proiecte cu impact, cum ar fi: Zilele Carierei, AIESEC University, Marketing Summer School, Grow, Romania Youth Leadership Forum, Teaching Romanian Youth, Money Sense și Stagii de Practică Internațională (în jur de 500 de stagii anual).
www.pluscommunication.eu