Într-o după amiază călduroasă de vară ne-am întâlnit să discutăm despre experiențele profesionale acumulate pe parcursul anilor alături de copiii preșcolari. Adunând gânduri frumoase ne-a venit o idee îndrăzneață pe care am așezat-o imediat pe o coală albă de hârtie. Astfel a luat naștere Concursul Județean LUMEA MEA COLORATĂ, concurs de creație artistico-plastică – ediția I., competiție pentru preșcolarii cu dizabilități și nevoi educaționale speciale, în cadrul proiectul educațional Lumea feerică a diversității.

Acest concurs a fost lansat atât în limba română cât și în limba maghiară, de Grădinița cu Program Prelungit Hófehérke în colaborare cu Grădinița cu Program Prelungit Gulliver, Sf. Gheorghe. În cadrul acestui proiect educațional ne-am centrat atenția asupra Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, urmărind ca rezultat al procesului de creație să pătrundem în lumea mirifică a diversității. Nouă, educatoarelor copiii cu dizabilități sunt tot atât de valoroși, importanți și vrednici să fie iubiți, ca și copii sănătoși, deoarece unul câte unul sunt toți la fel, doar puțintel altfel.

Scopul proiectului este de a crea posibilități, copiilor cu dizabilități și celor cu cerințe educaționale speciale, de participare la un concurs de desen destinat în mod special numai lor. De asemenea scopul nostru este de a atrage atenția asupra lumii fascinante a diversității, susținând astfel procesul de acceptare în mediul nostru.

Concursul a fost lansat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna și pe pagina privată de Facebook a educatoarelor din județul Covasna. În cadrul proiectului au fost implicate 18 cadre didactice și 16 copii preșcolari, care provin din 9 instituții diferite de învățământ. Membrii juriului, alături de artistul plastician Kolumbán Hanna au deliberat premiile, lucrările fiind sortate pe cinci categorii: Armonie interioară, Jocul culorilor, Emoții transmise prin forme, Lumea cea mai colorată, În căutarea drumului propriu. S-au acordat premiile I., II., III., mențiune, precum și premiul special pentru lucrările participanților.

Pe data de 12 decembrie 2022 la Grădinița cu Program Prelungit Hófehérke a avut loc premierea primei ediții a concursului, unde ne-am jucat alături de participanți și le-am acordat din inimă diplomele și premiile bine meritate.

Mulțumiri sponsorilor acestui proiect Tipografia „Deico”, Asociației „Start Gulliver” și Asociației „Albă ca Zăpada”!

A fost bine să fim împreună, pentru a simți cum inimile noastre bat în același ritm.

Inițiatori și coordonatori de proiect Bartos Laura Dóra și Bedőházi Emese-Aranka și responsabil de proiect Popa Adina.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail