Limba unui popor reflectă istoria, viața și cultura lui, precum și imaginea țării în care trăiește, sau așa cum spunea înțeleptul Nicolae Iorga „Între elementele care formează comoara sufletească a poporului românesc, nici unul nu cuprinde mai mult și nu oglindește mai adevărat decât însăși limba lui”.
Ne naștem, trăim și murim în limba noastră. Primele cuvinte pe care le rostesc copiii când încep să vorbească sunt „Mamă” și „Tată”, contrar noilor ideologii fanteziste care vor să ni le răpească înlocuindu-le cu surogate lingvistice inventate de dragul invenției. Noi avem datoria sfântă să ne păstrăm limba strămoșească neștirbită de idei străine, căci, precum afirma poetul Vasile Alecsandri „Limba este tezaurul cel mai prețios pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc”. În frumoasa poezie „Un falnic glas”, poetul Ion Bârseanu amintește despre această prețioasă moștenire venită din depărtările istoriei și transmisă urmașilor prin „al Romei glas de mamă”: „Un grai vorbit de îngeri/ Ca zestre eu v-am dat;/ Vorbiți-l deci cu fală,/ Păstrați-l neschimbat!”
Toate limbile pământului, și nu sunt deloc puține (peste 7000), merită respectul nostru, căci toate reflectă aceleași lucruri esențiale pentru popoarele care le vorbesc, și dau „colorit” prin diversitatea lumii în care trăim, însă înainte de toate noi avem datoria sfântă să iubim limba noastră română cu calitățile ei deosebite: melodicitate, putere expresivă, bogăție folclorică și exprimare facilă, dacă ne gândim că în general este o limbă fonetică, deci nu prezintă dificultatea de exprimare a altor limbi precum engleza, franceza sau germana etc.
Din nefericire, în zilele noastre, pentru a exprima noile realități, împrumutăm o mulțime de neologisme, mai ales din engleză, care, sub pretextul îmbogățirii și modernizării, de fapt tind spre „deformarea” limbii române. Vor spune unii, probabil, că „nu putem trăi mereu în trecut” și chiar au dreptate, dar nu și atunci când se exagerează doar pentru a fi „cool” precum altădată „Coana Chirița în provincie” ori acei tineri certați cu gramatica, dar care postează pe Internet într-un limbaj anagramat, iar unii mai maturi, certați cu moralitatea, într-o exprimare de-a dreptul vulgară și jignitoare, ce denotă lipsă de respect față de alții, față de sine și față de limba strămoșească.
Și pentru că astăzi e o zi de sărbătoare, Ziua Națională a Limbii Române, în semn de respect față de graiul nostru și față de cei care cu trudă l-au păstrat, să mai aducem un omagiu prin frumoasele versuri ale lui Alexe Mateevici: „Limba noastră-i graiul pâinii,/ Când de vânt se mișcă vara,/ În rostirea ei bătrânii/ Cu sudori sfințit-au țara.”
Mihai Trifoi
