Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, afirmă că salariaţii din Sănătate sunt foarte nemulţumiţi că nu au primit încă stimulentele şi sporurile COVID prevăzute de lege şi nu exclud posibilitatea de a recurge la instanţele de judecată pentru a intra în posesia sumelor cuvenite.

„După primele două-trei luni de zile în care s-au promis salariaţilor multe, multe lucruri şi mă refer în primul rând la venituri şi atenţia cuvenită, practic astăzi, când vorbim de pandemie, care se pare că este mai serioasă ca fenomen faţă de lunile aprilie şi mai, asistăm neputincioşi, până la urmă. Salariaţii ne sună în fiecare zi pe noi să ne întrebe când se vor da nişte drepturi salariale şi aici mă refer în primul rând la stimulentul de risc pentru perioada stării de urgenţă reglementat de Legea 82, legea care a aprobat Ordonanţa 43 care a extins ca şi beneficiari un număr important de alte categorii de personal medical, colegii din asistenţa socială, furnizorii de servicii sociale şi multe, multe alte categorii. A apărut legea de trei luni de zile, totul e frumos, dar nicio veste de unde vor fi luate aceste sume de bani. Legea e în vigoare, teoretic produce efecte, dar nimeni nu ne spune de unde vor veni banii respectivi.”, a declarat, luni, liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.

O altă nemulţumire este legată de legea privind meritele personalul medical, care a fost adoptată de Parlament şi este în vigoare de trei luni, existând şi un ordin emis de Ministerul Sănătăţii pe această temă.

„Legea 56, pe lângă alte facilităţi pentru personal, prevedea şi acordarea unor sporuri diferenţiate în funcţie de responsabilitatea fiecărui salariat, între 5 şi 30% în perioada stării de urgenţă şi trei luni după încetarea stării de urgenţă. Astăzi suntem în 17 august şi niciun salariat din sănătate care se încadra în categoria beneficiarilor nu a primit un leu. Salariaţii întreabă, mai ales cei din zona Infecţioase, care lucrează în mod direct cu pacienţii COVID de la jumătatea lunii martie. Am avut întâlniri la nivelul spitalelor, am convenit că vor calcula acele sume, dar nimeni nu le spune de unde vor veni banii. Cert este că la Casele de Asigurări de Sănătate nu a venit niciun leu în plus pentru acoperirea acestor drepturi legale”, a precizat liderul sindical.

Potrivit acestuia, lucrătorii din sistemul sanitar au făcut eforturi deosebite în toată această perioadă, tocmai de aceea nu exclud nici posibilitatea de a recurge la proteste dacă nu-şi vor primi banii.

„Colegii mei de la Bucureşti în fiecare zi interpelează Ministerul Sănătăţii când vor veni stimulentele de risc, când vor veni banii pentru sporul ăsta şi alte multe aspecte ce ţin de perioada aceasta destul de complicată (…) Ne gândim să acţionăm în instanţă, dar mi se pare nedrept să stăm un an în instanţă ca să cerem nişte bani stabiliţi prin lege (…). Vă spun, după perioada asta de vară în care chiar am văzut colegi de ai mei după şase ore de stat cu combinezon, am văzut ce înseamnă sauna aceea, cred că vor fi surprize. Surprize în sensul în care salariaţii, fără să ne mai întrebe, vor refuza să intre să lucreze, vor protesta pentru că sunt foarte nemulţumiţi”, a mai spus Vasile Neagovici.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail