La împlinirea a opt ani de existență, membrii Clubului Sportiv „Show Time” din Sfântu Gheorghe invită pasionații sporturilor, curioșii și curajoșii la o oră gratuită de sport și distracție.

Acum opt ani se înființa, în Sfântu Gheorghe, Clubul Sportiv „Show Time”, îndeplinindu-se astfel un vis ascuns al trei tineri sportivi: Ciprian Anton – tenismenul paralimpic, Cristian Șchiopu – campion la Ju-Jitsu și ciclistul Constantin Toma. Fiecare dintre ei, mare pasionat de sportul pe care îl practica a realizat că poate să își împartă pasiunea pentru activitățile fizice cu alții asemenea, cel mai bine, într-un cadru organizat. Astfel, o discuție la o bere, într-o seară frumoasă de vară s-a născut ideea înființării unei asociații, unde fiecare sportiv să își poată desfășura activitatea și să poată împărți și celor din jur din entuziasmul și pasiunea pentru sport. Dilema cea mare a fost, însă, legată de numele viitorului club: ce ar putea sa atragă sportivii de toate vârstele și specializările, dar și să denote exact ce înseamnă sportul pentru fiecare dintre cei trei inițiatori? Ciprian Anton, făcea deja demonstrații de talent, eleganță și ambiție pe terenul de tenis. Cristian Șchiopu, împreună cu partenerul său de antrenament, Ionuț Carp, făceau spectacol pe salteaua de concurs la probele demonstrative de Ju-Jitsu. Constantin Toma era deja cunoscut, printre cicliștii pasionați, pentru stilul îndrăzneț și felul în care atrăgea privirea publicului și a concurenților la competițiile de profil. Așa au identificat un aspect comun: spectacolul pe care îl făcea fiecare, prin sportul pe care îl practica. Astfel s-a născut „Show Time”.

În prezent, în cadrul clubului sunt active secțiile de Tenis de Câmp, Fitness și Arte Marțiale. În cei opt ani de existență, în palmaresul sportivilor s-au adăugat an de an medalii la competiții din cele mai prestigioase, naționale și internaționale, „Show Time” devenind un nume respectat în rândul practicanților de arte marțiale dar și a tenisului de câmp pentru persoane în fotoliu rulant.

Pentru a marca ziua Clubului Sportiv „Show Time”, toți cei dornici de puțină mișcare sunt așteptați astăzi, 10 august a.c., la sala de antrenamente, de pe bulevardul General Grigore Bălan, la o oră gratuită de Tabata. Tabata este unul din cele mai noi și mai eficiente tipuri de antrenament în intervale, care va molipsi, cu siguranță, orice participant la această activitate, făcându-l să revină în sala de sport.

 

Oana-Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail