Când Dumnezeu a creat lumea, conform scrierilor biblice, a dat fiecărei specii însușiri aparte, care să le ajute să supraviețuiască într-un mediu mai mult sau mai puțin ostil. După aceea, timp de milenii și milioane de ani, vietățile create, care au rezistat timpului, prin perpetuare și evoluție și-au perfecționat la maximum calitățile devenind astfel adevărate modele ale creației divine.
Unul dintre acestea, libelula, despre care se spune că a fost printre primele insecte apărute pe Pământ, în urmă cu vreo 300 de milioane de ani, a ajuns până în zilele noastre într-o varietate de peste 5900 de specii, trăind „în regiunile temperate și calde ale lumii, în apropierea lacurilor, bălților și râurilor” (Wikipedia).
Libelula este o „insectă prădătoare caracterizată printr-un corp alungit, zbor agil și două perechi de aripi membranoase aproximativ egale. Ea trăiește sub apă cea mai mare parte a vieții sale, ca nimfă”. Se hrănește cu țânțari, musculițe sau chiar cu alte libelule. Interesul nostru pentru această vietate, așa cum vom vedea, se datorează importanței acesteia în lanțul trofic din ecosistemele în care trăiește, dar și din alte puncte de vedere.
Una din însușirile acestei insecte este capacitatea de zbor, nu doar viteza (poate zbura cu până la 50 km/oră), ci rapiditatea și ușurința cu care își schimbă direcția de zbor. Imaginați-vă un elicopter cu o astfel de capacitate!
Tocmai astfel de însușiri trezesc interesul oamenilor de știință. Se știe că Natura este cel mai capabil „inginer”, care oferă oamenilor „modele”, testându-le astfel inteligența. Acest lucru a dus la apariția unei adevărate științe: Bionica – „ramură a ciberneticii care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice” (NDULR). Desigur, în acest proces sunt implicate mai multe științe, dar rezultatele finale se văd în realitatea noastră fizică de zi cu zi: avioane, submarine, elicoptere, drone, sonar și multe altele. Chiar și banala seringă pare a fi o invenție având ca model acul scorpionului, al viespii sau albinei, iar mai nou câinii de luptă-roboți etc. Armata este și ea interesată în mod deosebit de această știință, care îi poate oferi mari avantaje pe câmpul de luptă, de exemplu: câinele-robot lunetist.
Revenind la lucruri mai pașnice, ne oprim la ocrotirea mediului, căci pe măsură ce populația planetei crește omul devine tot mai agresiv față de natură, prin acțiunile sale adesea distruge, conștient sau inconștient, ecosistemele unde își duc viața nenumărate alte vietăți. Se înțelege însă că acest lucru nu rămâne fără consecințe, mai devreme sau mai târziu efectele cauzelor pe care le-a creat vor reveni la origine. Din fericire, în această situație, Omenirea în întregul ei este „obligată” să ia măsuri de prevenire.
Un articol semnat de Cristi Selaru, publicat în 10.12.2021 (sursa: stiripesurse) cu titlul „Libelulele, insectele care gestionează bolile, sunt pe cale de dispariție: Omul le distruge habitatul natural”, ne aduce mai multe informații în acest sens. Astfel aflăm că „Aproape o cincime din totalul libelulelor de pe Terra, insecte care joacă un rol important în gestionarea bolilor întrucât se hrănesc cu larve de țânțari, sunt amenințate cu dispariția din cauza distrugerii zonelor umede, care reprezintă habitatul lor natural”, aceasta constituind o avertizare din partea UICN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) – care „a descoperit că cel puțin 16% din cele 6.000 de specii identificate sunt vulnerabile, în pericol de dispariție sau în pericol critic de extincție.”
Din cauza foamei de spațiu, omul distruge ecosistemele pentru a-și face loc. În articolul menționat mai sus se mai spune că „Oamenii de ştiinţă consideră că libelulele sunt un indicator cheie al sănătăţii mlaştinilor, turbăriilor şi luncilor râurilor. Mai mult de o treime din zonele umede au dispărut după 1970 – o rată de dispariţie de trei ori mai mare decât cea a pădurilor, potrivit unui studiu din 2018, realizat de Ramsar Convention, iar această tendinţă ameninţă în acelaşi timp broaştele şi vidrele, scrie agerpres.ro.”
Se cuvine deci ca factorii de răspundere care iau decizii privitoare la noile construcții să țină seama de cele spuse mai sus înainte de a trece la fapte, căci orice dereglare a mediului înconjurător va avea, în timp, efecte nebănuite asupra speciei umane, căci Natura nu iartă, ea își va vindeca rănile fără a ținea seama de oameni.
Chiar și din punct de vedere spiritual, libelula are o anumită semnificație, ea reprezintă, ca nimfă, transformarea și schimbarea, trecerea de la întuneric la lumină, dacă ne gândim că ea poate viețui unu-doi ani sau și mai mult în mediul subteran, înainte de a părăsi stadiul de nimfă și a ieși la suprafață ca tânără libelulă.
Omul are de învățat, spre propriul său bine, de la fiecare viețuitoare existentă pe pământ, tot așa cum acum, în zilele pandemice, încercăm să înțelegem virusul COVID-19, dar și altele, pentru a putea conviețui pașnic cu el. Doar respectând și ocrotind natura, care încă ascunde o infinitate de mistere, vom reuși să ne urmăm calea evoluției. Orice abatere de la acest principiu va fi în defavoarea noastră.
Mihai Trifoi
