Biblioteca din orașul -stațiune Covasna îi invită pe copii și tineri la un eveniment special de lectură de vară, organizat mâine, pe 17 iulie, de la ora 10:00.

Activitatea se va desfășura sub îndemnul „Să citim împreună în vacanță!”,  într-un cadru relaxat și prietenos, în care participanții vor putea descoperi cărți noi și captivante, vor primi recomandări de titluri potrivite vârstei și, desigur, se vor putea răcori cu înghețată din partea organizatorilor.

Pe lângă selecția de cărți pregătită special pentru această întâlnire, cei prezenți vor avea ocazia să răsfoiască și alte volume direct de pe rafturile bibliotecii. Participarea este gratuită, iar copiii sunt încurajați să vină împreună cu prietenii.

Detalii pot fi aflate telefonând la: 0267 340 302 / 076 267 4516.

Evenimentul este organizat de Casa Orășenească de Cultură Covasna, în parteneriat cu biblioteca locală, și face parte din seria de inițiative dedicate încurajării lecturii în rândul copiilor și adolescenților în timpul vacanței de vară.

Ana -Alina Ciorici (Costache)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail