Data de 4 august 1919 a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română. La această situație s-a ajuns după încheierea Primului Război Mondial și după făurirea României Mari, atunci când guvernul de la Budapesta va refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România.
Astfel, membrii cabinetului ungar frustrați fiind de faptul că maghiarii, ce avuseseră un statut de națiune dominantă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, erau nevoiți acum să accepte pierderea unor întinse teritorii nu recunosteau noua graniță.
În martie 1919 guvernul maghiar refuză iarăși să accepte noua linie de demarcație dintre România și Ungaria fixată de Conferința de Pace de la Paris și demisionează în bloc. La putere vin bolșevicii conduși de Bela-Kun, care instaurează un guvern comunist, guvern ce va începe să reorganizeze armata maghiară pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania.
În aprilie 1919, armata bolșevică maghiară va ataca armata română din Transilvania, Bela-Kun având în plan ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor bolșevice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică. Atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfășurat constant timp de două luni, conform indicațiilor directe ale lui Lenin care intenționa, de asemenea, să declanșeze și niște mari demonstrații muncitorești care să consolideze și mai mult comunismul în Ungaria.
La sfârșitul lunii iulie, armata ungară va ataca iarăși armata română, însă de data aceasta contraofensiva va fi deosebit de puternică și se va finaliza cu ocuparea Budapestei, la data de 4 august 1919, de către unități ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Acest lucru îl va face pe Bela-Kun să fugă în Austria și apoi în Rusia, prin această fugă năruindu-se marele său vis, acela de a uni Ungaria cu Rusia bolșevică.
Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasa pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansa de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „disprețuiții valahi”, cum erau numiți românii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.
Sursa: Lecția de istorie/facebook
