La data de 19 septembrie 1895 împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph, sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania condamnați la ani grei de închisoare de către guvernul de la Budapesta.Dar pentru a înțelege mai bine caracterul acestei acțiuni trebuie amintit că Memorandumul Transilvănean a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph.
Memorandum-ul prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor din Transilvania, prin care se cerea recunoaşterea drepturilor lor politice, sociale şi confesionale.
Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare forțată practicată de autorităţi împotriva românilor şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia de către guvernul de la Budapesta.
De altfel ideea elaborării acestei petiții adresată împăratului de la Viena a prins contur după constituirea Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii acestui partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene.
Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Astfel, petiţia a fost aprobată şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania.
Numai că la cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia și a trimis memorandumul autorităţilor maghiare, care la rândul lor au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.
Mai mult decât atât, în luna mai a anului 1893 autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Partidului Naţional Român şi a mai multor fruntaşi ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894, şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 32 de ani de închisoare.
Acest lucru a stârnit protestul unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi și alții , dar și a oamenilor politici din România. Cu toate acestea Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea Partidului Național Român din Transilvania.
În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la data de 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, asta ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice europene, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al României pe lângă Curtea de la Viena.
Sursa: https://www.facebook.com/LectiaIstorie
