„Acasă” nu înseamnă doar locul natal, locul în care ne naștem. Acasă înseamnă locul în care prindem rădăcini, locul și oamenii dragi sufletului nostru, locul și oamenii pentru care inima noastră bate. Inima Larisei Axinia bate, în egală măsură, pentru Sfântu Gheorghe, pentru România, cât și pentru Milano, pentru românii din Italia. Tânăra, originară din municipiul reședință a județului Covasna, a locuit 11 ani în Italia, unde s-a implicat activ în promovarea valorilor românești, prin activități culturale organizate în cadrul Asociației Românilor din Milano. S-a pus la dispoziția românilor de acolo, cu sfaturi, cu acțiuni variate, cu suflet și dedicare și nu a renunțat la acestea nici acum, reîntoarsă în România.
„Pot să spun că mi-e drag să călătoresc și să trăiesc între cele două patrii. Nu aș reuși să renunț la viața mea din sânul comunității de români din Milano, motiv pentru care aleg să mă împart între cele două țări.” – ne-a mărturisit Larisa Axinia.
Recent, pentru valoarea sa umană, pentru activitatea din patria adoptivă – Italia, tânăra covăsneancă a fost premiată, săptămâna trecută, în cadrul Galei „Noi susținem excelența”, gală organizată în cadrul campaniei cu același nume, de către publicația independentă „Occidentul Românesc”. Lansată în urmă cu trei ani, campania promovează valorile românești din străinătate. Ediția din acest an, derulată la Calpe, în Spania, în 26 mai, a avut 137 de nominalizați, dintre care 23 s-au regăsit pe lista premianților, Larisa fiind unul dintre aceștia.
Despre momentul trăit în cadrul galei din Spania, despre momente din viața sa personală și profesională, Larisa ne-a spus mai multe în cadrul interviului pe care vi-l prezentăm astăzi.
Larisa, te-ai întors recent din Spania, unde ai fost premiată la Gala „Noi susținem excelența”. Ce ne poți spune despre acest moment? Cum a fost și ce ai simțit când ai primit trofeul în cadrul Galei?
Pentru mine a fost o mare surpriză acest premiu. Până în momentul în care m-au anunțat organizatorii că fac parte din cei 23 de români nominalizați la Gala premiilor de excelență, nu am știut absolut nimic. Ulterior am aflat că un juriu format din 19 persoane au monitorizat timp de 22 de luni activitatea a 137 de români din toată lumea, care desfășoară inițiative de promovare a identității culturale românești. Comunitățile din aceste țări au votat pe o platformă online românii care prin pasiune și dăruire fac performanță în țările de adopție. Primii 23 de români au fost premiați la gala „Noi susținem excelența” la Calpe, în Spania. Un loc de vis, atât datorită peisajului, Mării Mediterane spectaculoase, cât și datorită emoțiilor unice trăite acolo. Dintr-o dată, nu mai ești doar un număr într-o statistică, ci ești privit ca o valoare. Tot ceea ce fac e din tot sufletul pentru comunitatea de români din Italia și implicit, pentru imaginea României.
Premiul reprezintă recunoașterea activității tale în sânul comunități românești din Italia. Te rog să ne spui mai multe despre aceasta. Când și cum a început povestea ta în cadrul acestei comunități?
Am ajuns în Italia în anul 2004, în Firenze. În primele luni, am fost, practic, casnică, pentru că nu aveam voie să lucrez ca să nu risc extrădarea. Mi-a lipsit, atunci, foarte mult munca de redacție – lucrasem în presă, în România, îmi era dor de colegi, de rude, de familie, nu îmi găseam locul. Mă apucasem să învăț limba italiană și citeam de dimineață până seara, ascultam muzica italiană, care îmi plăcea oricum de mică, am avut mereu o atracție față de muzica italiană, după care am început să lucrez într-o cofetărie și am ajuns, apoi, să mă ocup efectiv de administrarea a trei mari magazine din Firenze. M-am mutat, apoi, la Milano. Mama suferise un accident, acolo, și am decis sa ma stabilesc acolo, pentru a o putea îngriji. În Milano exista o asociație de români și doamna președintă de atunci, Mărioara Cârlan Salvadeo, mi-a spus că au nevoie de tineri competenți, care iubesc România și care nu uită de unde au plecat, care să îi ajute să organizeze evenimente culturale, să administreze site-urile interne, să țină legătura cu autoritățile române, pentru că sunt tot felul de cazuri, probleme. M-au cooptat în activitatea asociației – Asociația Românilor din Italia – Milano, a cărei vicepreședintă am devenit, apoi și sunt și astăzi.
Cum este comunitatea românească din Milano?
Este comunitatea pe care o port în suflet, cea căreia i-am dedicat premiul primit, în sânul acesteia îmi desfășor activitatea socio-culturală și ei îi datorez această recunoaștere. Am cunoscut de-a lungul timpului oameni speciali, omenoși, cu o inimă mare, care își iubesc țara de origine, participă la evenimentele culturale, doresc să se implice și mă surprind în mod pozitiv cu ideile, inițiativele lor. Am simțit căldura lor sufletească, dragostea cu care mă întâmpină ori de câte ori ne reîntâlnim. Aș fi vrut să fie o comunitate unită, numeroasa nu numai din punct de vedere numeric. În total, la ora actuală sunt circa 14.000 de rezidenți români la Milano. Este cea mai mare comunitate străină din Peninsulă. Din păcate, doar aproximativ 10 % participă la diferite activități culturale, solicită să fie informați în legătură cu inițiativele Asociației Românilor din Italia – Milano, se implică și doresc să mențină tradițiile și valorile românești în țara de adopție.
Care sunt cele mai frumoase momente, realizări în mijlocul și în beneficiul comunității românești din Milano?
O întrebare frumoasă – pentru că trebuie să vorbesc despre ceea ce și-a pus amprenta asupra activității mele în sânul comunității. Dacă mă refer la evenimentele culturale, pot să amintesc aici Festivalul românesc „România, tradiții și valori europene”. În toamnă va avea loc a XIV-a ediție, iar eu sunt implicată de zece ani în activitatea de organizare a acestui festival. Și anul acesta pregătim un program frumos, fiind și Anul Centenarului.
Sărbătoarea iei – pe 24 iunie – deja a devenit un obicei să o organizăm în centrul orașului Milano, astfel încât, cât mai mulți străini să intre în contact cu tradițiile noastre și să admire portul nostru românesc.
Șezătoarea dedicată poetului Mihai Eminescu, pe care o organizăm în fiecare an, în ianuarie; Mărțișorul și Ziua femeii – sunt foarte multe evenimente care, iată, reprezintă momente frumoase din activitatea mea din Milano.
În ceea ce privește realizările, cred că trebuie să mă gândesc la rezultatele concrete obținute, de-a lungul timpului în folosul românilor care mi-au solicitat ajutorul și, dacă mă gândesc bine, cred că cea mai mare realizare este aceea când am putut să contribui la întoarcerea unor copii în sânul familiilor românești, în sânul propriilor familii. Au fost situații în care aceste familii s-au supus legislației italiene, au avut de înfruntat un proces deosebit de greu cu statul italian…au fost la bază anumite conflicte în familie, motive, alcool sau certuri, bătăi, factori care dăunează pentru creșterea și educația copiilor, astfel încât în momentul în care Asistența Socială intră în posesia acestor informații, nu stă cu mâinile în sân, ci ia măsuri, astfel încât copiii să fie luați din sânul acestor familii în care există aceste probleme. Situații conflictuale sunt…poate că într-adevăr sunt uneori motive pentru care considerăm că un copil nu trebuie să mai crească în acea familie, dar, din punctul meu de vedere, dacă nu sunt motive foarte grave – și mă refer aici, la abuzuri asupra acelor copii, din punctul meu de vedere, nimeni nu poate crește mai bine acel copil decât propria mamă sau propriul tată. Din acest motiv, mereu am susținut aceste familii aflate în această situație, le-am pus la dispoziție avocați, le-am îndrumat din punct de vedere juridic (Larisa fiind absolventă de Drept – n.r), astfel încât să beneficieze de un proces echitabil pentru redobândirea tutelei copiilor. Au fost situații în care atunci când s-a considerat că părinții nu sunt în măsură să crească acei copii, am cerut o expertiză socială, în familiile bunicilor, pentru a da acești copii în creșterea bunicilor, ca să rămână, totuși, în sânul familiei, să nu fie luați și dați în adopție unor străini.
Au mai fost și alte realizări – tot așa, rezolvări de probleme ale diferiților români care veneau și ne semnalau, de exemplu, diferite abuzuri la locurile de muncă, nerecuperarea banilor după foarte multe luni muncite. Bucuria noastră este atunci când lucrurile intră pe un făgaș normal și se rezolvă așa cum trebuie.
Dar cele mai mari provocări?
Au fost și provocări, într-adevăr, pentru că nu poate fi totul doar lapte și miere. Bineînțeles că, uneori, m-am lovit de tot felul de mentalități, suspiciuni, cârcoteli. Lipsa fondurilor este o mare provocare, pentru că pleci de la zero și trebuie ca în scurt timp să găsești toate soluțiile potrivite pentru a strânge suma necesară organizării acelor evenimente. Bineînțeles că în spatele acestor evenimente, activități ale mele din diaspora, se ascund multe sacrificii, nopți nedormite, bătaie de cap. Vă mărturisesc că sunt foarte agitată înainte de fiecare eveniment și nu îmi găsesc liniștea până când nu văd că totul se termină cu bine, până când nu simt emoțiile, bucuria momentului și fericirea din ochii oamenilor. Ei, pentru câteva clipe, se simt acasă, iar sufletul meu se hrănește cu această mulțumire sufletească a lor. Mereu am plecat de la ideea că atunci când ai o dorință mare, tot Universul te susține în ceea ce faci, pentru că scopul este unul benefic și nimic nu poate sta în calea realizării a ceea ce ți-ai pus în cap. Din punctul meu de vedere, întotdeauna am realizat ceea ce mi-am propus, pentru că am știut că, poate este puțin, dar este nevoie de această activitate și contribuție a mea.
O altă provocare este aceea că mereu sunt pusă în fața unor situații noi, niciodată nu știu cine sună și ce probleme are, se ivesc tot felul de inițiative frumoase. De exemplu, recent am primit o propunere din Statele Unite, de la o fundație de ajutorare a copiilor bolnavi, și sunt măgulită de această propunere pentru că poate că puțin, puțin voi contribui și eu la soarta acestor copii și credeți-mă, când faci fapte de voluntariat de asemenea amploare, de care beneficiază un suflet nevinovat, cum ar fi cel al unui copil, mulțumirea sufletească nu se poate descrie; efectiv, o simți și te hrănești cu această bucurie.
O altă provocare este faptul că mereu trebuie să te gândești la ce trebuie să faci, care este următorul pas, la cum poți tu să îmbunătățești ceea ce faci și cum poți să contribui tu pentru ca oamenii să se simtă mereu acasă, acolo, departe, și mulțumiți de ceea ce văd.
Și…te-ai întors acasă. Cum a fost când te-ai întors în România? Cum ai găsit locul natal, locurile în care ai crescut? Ai sesizat schimbări?
La întoarcere, România nu mi s-a părut atât de nesuportat, pe cât o descriau alții. Mi se spunea că voi regreta decizia luată și că locul meu este în Italia. Ei bine, atunci când simți că nu aparții acelui loc, orice ar spune lumea, tu vrei acasă. Eu, timp de 11 ani am dus dorul locurilor natale, persoanelor dragi și nu regret nicio clipă că m-am întors acasă. De fapt, eu trăiesc între cele două țări, pentru că sunt foarte mult plecată, merg deseori în Italia și simt că am două patrii în suflet și că le slujesc pe amândouă.
Am găsit România pe care am lăsat-o: nici mai bună, nici mai rea, o Românie care se schimbă foarte încet, e adevărat…uneori simți că îți pierzi răbdarea, dar nu putem să dăm mereu vina pe alții pentru aceste nereguli, să spunem. Fiecare poate lua inițiative, poate contribui la bunăstare în țara natală. Trebuie să ne ascultăm unii pe alții, să dăm informațiilor utile o șansă de a se transforma în lucruri bune pentru români și, implicit, pentru România. Eu prin patriotism înțeleg să facem fapte bune, adică să ne implicăm civic și să facem tot posibilul pentru îmbunătățirea imaginii țării noastre. Nu mi se pare normal să aruncăm cu noroi și să ne renegăm originile. Niciodată nu am încurajat asta și am încercat să le explic tuturor că fiecare, prin faptele noastre, putem contribui la imaginea țării noastre. M-am întors în România pentru copii, pentru locurile natale, m-am integrat foarte bine, mi-a plăcut din prima clipă ideea de a fi acasă. Adevărul despre mine este că sunt fiica acestui pământ și indiferent de bunurile materiale pe care ți le poate oferi o altă țară, sufletul tău rămâne mereu acasă. În plus, am ajuns la concluzia că, țara noastră, așa cum e ea, îi învață pe copii și alte valori, mai de preț, în afara celor materiale.
Cu ce te ocupi în prezent, în România?
Sunt jurist la mai multe societăți din Brașov, care au același administrator, corespondent al Antenei, în Italia, și colaborator la ziarul „Gazeta românească”. Totodată, sunt expert- responsabil activități în Programul România acasă – Diaspora Start-up, un program dedicat românilor care trăiesc în străinătate și care doresc să se întoarcă în România pentru a înființa o societate comercială.
De profesie ești jurnalist, iar de formație, jurist. Cum se îmbină cele două laturi?
Într-adevăr, nu m-am gândit vreodată că voi cocheta cu jurnalismul, pentru că de mică visam să fiu avocat. Din acest motiv, după finalizarea studiilor liceale, m-am înscris la facultatea de Drept. Trebuie să spun că mereu am luptat pentru justiție, corectitudine, dreptate. Îmi plăcea foarte mult și ținuta militară. Mi-am dorit cu ardoare să intru în sistemul militar, să apăr valorile morale ale unui stat. Din acest motiv, mi-am dat și licența la Academia de Poliție din București, cu gândul de a intra în Poliție, însă viața e plină de surprize. Mi s-a oferit, în perioada studenției, șansa să lucrez în presă, m-am îndrăgostit de această frumoasă meserie, care atunci când o faci liber, fără să fii constrâns de factori politici sau de orice alți factori care ar putea influența condeiul, este absolut minunat să poți scrie exact așa cum simți. Soarta m-a dus în Italia, acolo am primit propunerea postului „Antena” de a fi corespondentul lor în Italia, mi-a plăcut foarte mult această idee de a fi și mai prezentă în sânul comunității, ceea ce m-a ajutat și în activitatea din cadrul Asociației, pentru că mereu eram informată, știam ce se întâmplă în comunitate și mai toți românii cu probleme mă contactau, ori datorită faptului că eram în Asociație, ori dacă nu, apelau la mine ca jurnalist, pentru că voiau să facă publică povestea lor: abuzuri prin care treceau, conflicte, probleme grave sau pur și simplu aveau o poveste foarte frumoasă de viață. M-au impresionat foarte mulți români valoroși, care fac tot felul de lucruri frumoase în sânul comunității: de exemplu, sunt scriitori, artiști, doctori, sportivi. E adevărat, sunt puțini cei care reușesc să se integreze atât de bine și să lucreze ceea ce le place, dar avem și acești români care au lucruri frumoase de spus privind profesia lor în Italia.
Dacă mă refer la mine, pot spune că jurnalismul cu Dreptul se îmbină foarte bine, pentru că, din punctul meu de vedere, orice jurnalist trebuie să aibă și cunoștințe de Drept. Sunt situații când trebuie să cunoști foarte bine drepturile pe care le au protagoniștii știrii tale, sistemul în care funcționează, un pic de Drept administrativ, să ai habar ce face fiecare instituție în parte și de cine depinde rezolvarea acelei probleme. Cred că sunt două domenii care merg foarte bine, mână în mână. Eu le combin chiar și în ziua de astăzi și cred că le combin foarte bine, pentru că la muncă mă simt utilă atunci când întocmesc documente juridice, și acolo e nevoie de redactare și trebuie să ai acest talent narativ, să scrii foarte bine și corect în limba română, iar din pasiune scriu articole în continuare, îmi place și aș vrea să am mai mult timp, ca să pot să scriu și mai mult. Ador jurnalismul. Este domeniul care dă frâu gândurilor și stărilor tale interioare, iar atunci când ești profund implicat în ceea ce scrii, mâna merge de la sine.
Am circa 17 ani de presă, în care am cunoscut oameni incredibili, de la care am învățat enorm, de la meserie până la omenie. Pentru că e un element esențial în profesia aceasta, să nu te lași furat de nebunia evenimentelor și să uiți că ești om și lucrezi pentru oameni, ca trebuie să-ți asumi misiunea de informare corectă.
Business-ul nu poate, nu are voie să elimine aspectele de etică jurnalistică. Banii nu ţin loc de principii.
Așadar, există legătură între Drept și jurnalism.
Te-ai restabilit în România, însă nu ai renunțat la românii din Milano, atât de dragi inimii tale. Cum reușești să te împarți între cele două „case” , între „acasă” din Milano și „acasă” din România?
Mă simt o persoană împlinită, din toate punctele de vedere! Să știți că în România mă simt acasă, aici m-am născut, fac ce îmi place, locurile îmi transmit energie pozitivă…eu aparțin acestui loc, dar, totodată, datorită activității de suflet pe care o fac – și eu încă mă consider român din Diaspora, pentru că am trăit mulți ani acolo și acea experiență și-a pus amprenta asupra sufletului meu, știu exact problemele cu care se confruntă comunitatea de acolo și de ce au nevoie oamenii pentru a depăși situația, sacrificiile pe care le fac și atunci când revin la Milano și am activitate acolo, e ca și cum mi-aș hrăni sufletul, simt că fac ceea ce sufletul meu are nevoie, mă simt împlinită. Pot să spun că mi-e drag să călătoresc și să trăiesc între cele două patrii. Nu aș reuși să renunț la viața mea din sânul comunității de români din Milano, motiv pentru care aleg să mă împart între cele două țări. Îmi doresc doar să am sănătate, să fiu sănătoasă ca să-mi pot crește și educa copilașii, și să pot continua ceea ce mi-am propus și ceea ce fac de atâția ani și, bineînțeles, să am puterea de a merge mai departe, de a nu renunța la ceea ce fac. Deși sunt foarte multe sacrificii, nu simt că este momentul de a spune„stop”. Simt că oamenii de acolo au nevoie de ceea ce fac eu.
Ce te determină, ce te mobilizează să te implici în continuare în activități pentru comunitatea românească din Italia, depășind granițe?
Întrebarea aceasta mă face să mă întorc în trecut, la momentul în care am intrat în Asociație și ce m-a determinat în acel moment să fac parte din Asociație. Cum am mai spus, la propunerea doamnei președintă de atunci, Mărioara Cârlan Salvadeo, profesor de limba română la Universitatea din Milano, am decis să îi ajut pe cei din Asociație, cu activitatea culturală, să răspundă la emailuri, să asculte românii care veneau la asociație cu diferite probleme și am considerat că trebuie să fac aceste lucruri pentru că reprezintă o experiență deosebită, că poți dărui timpul meu unei cauze, iar faptul că cunoști oameni, chiar și oameni cu care nu ai afinități, din fiecare relație cu o persoană ai de învățat foarte multe lucruri. Am pornit în această experiență fără să mă gândesc la ceea ce o să-mi aducă. Nu știam, pe atunci, ce înseamnă să fii voluntar în cadrul unei asociații de români din Italia, însă aveam dorința puternică de a ajuta, de a învăța și pe ceilalți din puțina mea experiență, voiam să văd dacă și ceilalți au aceleași probleme pe care eu le-am întâmpinat în momentul în care am ajuns într-o țară străină și dacă eu aveam o informație în plus, am considerat că este important să o transmit mai departe… sau măcar să ascult. E foarte important să găsești o persoană care atunci când ai nevoie, stă, fără niciun interes și te ascultă, îți dă idei, îți transmite un gând bun. Oamenii din Italia, majoritatea, au nevoie de aceste sfaturi, de personae sincere care să îi asculte, să îi ajute,sa le fie alaturi pentru a nu se simti singuri. Mă refer aici, mai ales la persoane care sunt îngrijitoare în familii de italieni și nu au casa lor acolo, nu au rudele aproape, nu trăiesc cu familia acolo, sunt practic, singure aceste persoane, și este normal că atunci când prind momentul sau au zi liberă, simt nevoia să povestească, să converseze cu alți conaționali, să schimbe idei, să vorbească despre problemele cu care se confruntă (…). Mi-a fost drag să aflu aceste povești de viață… toate aceste lucruri m-au determinat să merg mai departe. Am cunoscut foarte multe persoane, unele chiar dornice să schimbe ceva, care aveau nevoie de prieteni, de un sfat. S-au născut prietenii, am învățat să lucrez cu tinerii, cu copiii care s-au născut în Italia, dar nu știau prea multe despre România. Am fost în situația în care să sustin cursuri de limba română cu acești copii. Eu nu sunt profesor, dar așa cum am considerat, am început astfel de cursuri cu copii născuți în Italia și a fost o experiență minunată pentru mine. Acești copii au descoperit locurile dragi ale părinților lor, au auzit pentru prima oară despre Eminescu, despre Coșbuc, Creangă, am citit cu ei povești, fabule, poezii, am cântat, ne-am jucat și ceea ce era cel mai important era că toți vorbeam aceeași limbă. Acolo vorbeam toți graiul romanesc, iar faptul că un copil vine la curs și vorbește foarte puțin românește și vezi cum treptat își dezvoltă vocabularul, comunică în limba română, îți oferă o bucurie sufletească ce nu se poate descrie în cuvinte.Recunosc că ajungi să îți placă să faci asta atât de mult, încât să îți dorești să faci și mai mult.Toate aceste lucruri te fac să te gândești că merită să te implici, să faci ceva pentru cei din jur, să vrei să fii mai bun. În plus, ai parte de împlinire sufletească, bucurie… am trecut prin atâtea, încât nu mai știu despre ce sa va povestesc, pe ce să mă axez și asta îmi dă senzația că, într-adevăr nu am pierdut timpul. Am trăit o experiență deosebită și am acumulat amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Sunt recunoscătoare pentru toti oamenii frumoși și buni din jurul meu!
Ce planuri ai pentru viitorul apropiat, legate de comunitatea românească de acolo?
Este și un an important pentru români, Anul Centenarului Marii Uniri, un an în care, poate mai mult ca oricând, românii de pe mapamond se unesc în „cuget și-n simțiri”. Ce activități pregătiți în acest sens? Aici, acolo…
În ceea ce privește planurile pentru viitorul apropiat, legate de comunitatea românească, primul este evenimentul din iunie, din 24 iunie, unde la Castelul Sforzesco din Milano, la fel ca și anul trecut, pregătim sărbătoarea iei, un eveniment important, pentru că dorim să arătăm portul nostru popular și tradițiile, în principal străinilor, curioșilor, celor care se află în acel moment în centrul orașului, chiar la Castelul Sforzesco- un simbol al orașului, un punct de atracție pentru turiști. Îmi doresc să fim cât mai mulți îmbrăcați cu costumul popular românesc. Din acest motiv, am implicat comunitatea, i-am rugat pe oameni să vină îmbrăcați în ii, pentru că noi, ca asociație, nu am putea să aducem atât de multe costume din România, încât să colorăm zona în portul nostru popular. De aceea, am făcut apel către comunitate, de a veni în ii sau costume populare. Bineînțeles că vom avea un program artistic; am invitat un ansamblu de copii, care îmbrăcați în costumul nostru popular, vor cânta, vor dansa câteva dansuri din mai multe zone ale României. Îmi sunt foarte dragi acești copii – este vorba despre Ansamblul „Cununița”- care se pregătește sub îndrumarea doamnei Victoria Pădure – o artistă deosebită care își sacrifică timpul, benevol, pentru a-i învăța pe acești copii, poezii, cântece, dansuri populare românești. In acest fel promovează, transmite noii generații, tradițiile noastre. Este, din punctul meu de vedere, un gest deosebit să transmitem copiilor zestrea noastră strămoșească, iar eu îmbrățișez din tot sufletul, ideea de a include în programul artistic copii. Ei sunt viitorul nostru și cu ei vom defila mai departe, trebuie să le dăm spațiu și să îi lăsăm să exceleze în ceea ce fac, să le transmitem valorile noastre românești. Din program va face parte și formația „Victoria Band”, cu melodii populare dintre cele mai cunoscute. Nu va lipsi o paradă de costume populare.Voi încerca să am un dialog deschis cu cei care vin îmbrăcați în costume populare, voi întreba care este povestea iei pe care o poartă. Acest joc, îl numesc „joc” pentru că a fost o activitate foarte spontană pe care am avut-o și anul trecut, iar iile care îmi săreau în evidență ,erau deosebit de frumoase și se vedea că cineva a lucrat foarte, foarte mult timp să confecționeze acele ii și am dorit să aflăm povestea lor. Au fost câteva ii foarte vechi, de peste 200 de ani, cu o valoare sentimentală deosebită și atunci când oamenii din comunitate transmit în mod real ceea ce au trăit la bunici, străbunici, părinți, cred că ajunge la sufletul fiecăruia, ne regăsim, ne e drag, ne amintim de bunicii noștri, de învățămintele lor. Eu îmi amintesc de bunica mea care spunea: „mamă dragă, oriunde te-ai duce, în lume, fii om. Nu uita să fii om!”. Am crescut cu aceste învățăminte și mi-e drag să le transmit și celorlalți.
Alt plan de viitor constă în organizarea festivalului „România, tradiții și valori europene.” Anul acesta va fi a XIV-a ediție și deja mi-am pus în gând câteva lucruri și sper să și reușesc să le îndeplinesc. Este vorba despre prezența unui ansamblu de călușari din România. Într-adevăr, costurile sunt foarte mari, dar sper că până la urmă vom găsi sursa financiară pentru a asigura prezența călușarilor la Milano. Din program nu vreau să dezvălui foarte multe, pentru că este prea devreme, însă acum, la Gala de excelență, am discutat cu Laura Bretan, câștigătoarea concursului „Românii au talent” dar și „Americans got talent” din Statele Unite, și mama ei chiar a fost foarte încântată de propunerea mea de a participa Laura și la festivalul nostru românesc din Milano. Eu ador ideea de a promova copii, de a promova noua generație, iar atunci când talentul vorbește, din punctul meu de vedere succesul este garantat.
Îmi doresc să organizez și Ziua națională a României într-un mod deosebit, fiind Anul Centenar. Încă nu pot să spun că am așternut pe hârtie ideile despre acest eveniment, dar cu siguranță vom face toate eforturile ca evenimentul să fie unul marcant pentru comunitatea românească din Italia. Totodată, am primit propunerea de la un consilier comunal de la Primăria din Milano, să organizăm împreună cu Primăria, un eveniment în care să povestim istoria Centenarului, să povestim despre istoria celor 100 de ani care au trecut de la Marea Unire. Vom invita profesori de istorie, personalități marcante, pentru a organiza un eveniment deosebit. Nu pot să spun acum amănunte (…), dar am în plan să accept propunerea de a organiza împreună cu Primăria Milano evenimentul.
În final, dacă ai un mesaj pentru ei, pentru cititorii noștri, în general…
Mesajul meu pentru cititori este ca oricât de multe greutăți ar avea în viață, chiar dacă uneori ar simți că se luptă cu morile de vânt, să aibă încredere în propriile forțe, să creadă în ceea ce-și doresc și să lupte pentru ceea ce -și doresc. În viață, de multe ori facem unele lucruri pentru că ne gândim la beneficiile pe care le vom avea peste ceva timp. Atât în plan personal, cât și profesional, cred că fiecare dintre noi ar trebui să luptăm mai mult pentru ceea ce ne dorim. Și nu pentru că așa trebuie, pentru că așa este normal sau pentru că ni se impune, ci pentru că asta simțim cu adevărat. Ceea ce contează în viață este să fii fericit cu tine, cu ceea ce faci, cu cine ești, să pui capul pe pernă liniștit și să ai coloană vertebrală, să ai o conduită potrivită în orice moment. Nu contează pumnul acela de bani pe care dorim mereu să îl punem deoparte, focalizându-ne mereu pe partea financiară, cât contează ceea ce rămâne în urma noastră, faptele bune..
Din punctul meu de vedere, educația, demnitatea, sunt valori pe care le însușești și pe care nu ți le mai ia nimeni. Acestor valori ar trebui să le dăm mai multă importanță decât bunurilor materiale!
A consemnat Ana Ciorici Costache
