Să rămânem tot în explicarea fenomenului Revoluţiei Române de la 1848-1849, pe care autorii manualului de clasa a VII-a n-au înţeles-o deloc, sau au primit ordin să o facă complet aburită.
În istoriografia maghiară sunt acuzaţi românii că s-au aliat cu împăratul împotriva celor care luptau pentru libertate, împotriva Revoluţiei ungare. Până şi Marx a scris de pe aceste poziţii ungureşti contra românilor. Este lăudat Bălcescu pentru că ar fi mediat pe lângă Kossuth şi Avram Iancu pentru unirea forţelor celor două revoluţii, marele conducător din Apuseni fiind considerat vinovat în această problemă. Este perfect teoria anilor proletcultişti, când unii istorici români comunişti au vehiculat-o şi ei, respectiv numai revoluţia ungara era progresistă, revoluţia română nu, pentru că s-a aliat cu împăratul. Nu se ţine cont că de la Blaj, după adunările româneşti din primăvara anului 1848, au fost trimişi 100 de delegaţi la Cluj, în frunte cu episcopul Lemeni, la guberniu şi la Dietă, pentru ca românii să-şi impună revendicările lor naţionale. La Cluj, însă, au găsit o atmosferă de teroare ungară nemaiîntâlnită, nici vorbă de colaborare a celor de acolo cu românii. În această atmosferă de teroare s-a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria, peste voinţa românilor transilvăneni şi chiar a saşilor. Cu cine să mai colaborezi, cu masa de terorişti care a votat Uniunea? Cuvântul terorist este folosit în mediile săseşti de epocă mai ales, ca să descrie situaţia infernală de acolo.
După votarea uniunii forţate cu Ungaria, statul transilvan, Guberniul, a trimis armata contra ţăranilor români, soldaţii secui au comis asasinatele de la Luna, Mihalţ, au fost spânzuraţi prefectul Bătrâneanu şi tribunii Vasile Simonis şi Vasile Turcu la Cluj, ceea ce românii nu au uitat, şi cete de vânătoare ungureşti şi secuieşti au început războiul civil în Ardeal ca să-şi impună prim teroare uniunea. Atunci, românii au văzut în împărat un real salvator. S-au declarat de partea împăratului, nu aveau deloc nevoie de „libertatea” ungară pusă în mod făţiş să extermine pe români, prin incursiuni în sate româneşti, prin tribunale de sânge, s-a ajuns până acolo cu terorismul şi dezumanizarea prin ură groaznică contra românilor încât după pronunţarea sentinţei la moarte, nişte monştri unguri din completul de judecată nu au mai avut răbdare ca românii respectivi să fie executaţi de altcineva, ci i-au executat ei, pe loc, la tribunalul din Gurghiu şi în alte locuri.
Aici trebuie să ajungem cu conştientizarea asupra a ceea s-a-ntâmplat la 1848-1849 în Transilvania, nu la poveşti cu Bălcescu, care a intervenit pe când era prea târziu, în iulie 1849, când zarurile erau aruncate şi atrocităţile contra românilor încă vii. Şi apoi, cu revoluţionarii extremişti unguri nu aveai cu cine să te-nţelegi. Nu a trimis Kossuth pe Dragoş în Apuseni, în mai 1849, să trateze cu capii Revoluţiei Române şi pe de altă parte a dat ordin trupelor lui Hatvani să-i captureze pe Iancu şi pe ceilalţi? A fost capturat prefectul Ioan Buteanu (vezi foto), pe care l-au ucis mişeleşte. Moţii s-au răzbunat pe nedrept pe deputatul Ioan Dragoş, considerându-l trădător.
În manualul sus amintit, în Ardealul strămoşilor noştri, marii mişei şi tirani, reieşiţi din rândul nobilimii şi funcţionărimii maghiare, rămân netulburaţi şi protejaţi, neaduşi la lumina istoriei. Să sperăm – întrucât se prevede introducerea unui manual de istorie a minorităţii maghiare – că adevărul va ieşi la lumină în acest manual, altfel ne trezim într-o lumea lui Orwell.(Va urma)
Vasile Lechințan
