Sigur că vorbirea mi-am format-o în copilărie din cuvinte şi expresii însuşite direct de la mama mea şi de la tatăl meu. Principalul fond de cuvinte vii este, ca în tot spaţiu românesc, de origine latină. Este vorba de cuvintele cele mai uzuale. Părinţii mei le aduceau astfel de la părinţii lor şi tot astfel ne putem adânci până în veacuri îndepărtate, la stră-străromânii cei vechi, care şi-au apărat limba mai mult decât viaţa, spunea un observator străin din Evul Mediu, pe numele lui Antonio Bonfini (1434-1503), în cartea sa Historia Panonica sive Hungaricarum… (vezi coperta foto).
„Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia – spune el – și asupra poporului roman și asupra regiunii geților împreună cu Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând. Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă, nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?”
Iată că mama mea, tatăl meu şi consătenii mei silivăşeni îi confirmă constatările lui Bonfini, la peste 500 de ani de când, într-un romantic castel medieval, va fi scris el aceste observaţii, pentru el deosebit de surprinzătoare.
Esenţialele cuvinte de origine latină, repet, însuşite de la părinţi, sunt: mamă (mamma), tată (tata), soră (soror), frate (frater), nepot/nepoată (nepos/nepotis), văr/vară (verus/vera), cumnat (cognatua), fată (feta), faţă (facia), gură (gola), dinte (dens/dentis), ochi (oc/u/lus), frunte (frons/frontis), nas (nasus), piept (pectus), mână (manus), picior (petiolus), pântece [la noi în sat se folosea mai mult „pâncicişie”, decât burtă] (pantex/panticis), spinare (spinalis), păr (pilus), bun (bonus), rău (reus), zi (dies), lumină (lumen), rază (radia), soare (sol/solis), noapte (nox/noctix), somn (somnus), apă (aqua), aer (aer/aeris), sare (sal/salis), masă (mensa), carne (caro/carnis), caş (caseus), miere (mel), loc (locus), câmp (campus), ara (arare), semăna (similare), culege (colligere), grâu (granum), orz (hordeum), ai [zis la noi în sat la usturoi] (allium), ceapă (caepa), pătrunjel (petroselinum), cureci [varză] (colic/u/lus), ramură (ramus), viţă [de vie] (vitea/vitis), vie (vinea), măr (melus), păr [pom] (pirus), prun (prunus), cireş (ceresius), unul (unus), zece (decem), râde (ridere), cântare [la noi nu se zice cântec] (cantare), strânge (stringere), ascunde (abscondere), ustura (ustulare), arde (ardere), vacă (vacca), bou (bovus), viţel (vitellus), oaie (ovis), turmă (turma), porc (porcus), găină (gallina), cal (caballus), câine (canis), pasăre (passer), cuib (cubium), ruşine (roseus), rece (recens), cald (caldus), frige (frigere), foc (focus), amar (amarus), dulce (dulcis), putred (putridus), alb (albus), roşu (roseus), galben (galbinus), negru (niger/nigra/ nigrum), verde (vir/i/dis), cenuşă (cinusia), oală (olla) etc.
De origine din slava veche: pită, ovăz, râză, haină, pleoapă, jar, tină (la noi pronunţat cină), brazdă, omăt, laviţă, ogradă, sărac, lacom etc.
De origine maghiară: acăţ (akác), ciurgău (csurgó „șipot”), chip [la fotografie] (kép), cătană (katona), cocie [căruţă pentru persoane] (kocsi), răntaş (rántás), ciufuli (csufól), moşcoli [murdări] (mocskol), beteag (beteg), hibă [defect] (hiba), bai [problemă] (baj), Virag [nume de vacă] (virág = floare), ciocroş [pană de împodobit, pentru fete, dar şi nume de vaci] (csokros), ciurdă [cireadă] (csorda), chin (kin), cinaş (csinos=drăguţ, frumos), ocoş [deştept) (okos) etc.Apoi nume sonore de boi: Cinoş (csinos = frumos), Rendeş (rendes = ordonat), Mojar (mozsar = probabil puternic), Chedveş (kedves = blând),Vidam (vidám = voios/fericit) etc.
De origine neclară ori autohtonă: brânză, urdă, jânchiţă, balmoş, mărar, mâţă, grumaz, burtă, pălant, mieru, gard (unii optează că ar fi de origine albaneză), ţap (tot aşa), etc.
Desigur că lista urmează să fie mult completată, pentru a ne cunoaşte cu adevărat rădăcinile.
Dr. Vasile Lechințan
