Au perfectă dreptate unii istorici şi sociologi să afirme că odată cu crearea României Mari, în 1918, sistemul de discriminare şi marginalizare a românilor în propria ţară a continuat, deoarece economia, comerţul şi finanţele erau în mâinile vechilor asupritori de veacuri, în bună parte, chiar şi după Reforma Agrară din 1921.
Cei ce deţineau fabrici, mori, firme comerciale, tot felul de unităţi economice nu au fost tulburaţi în posesie în cei 20 de ani de România Mare. Românii, săraci, ca efect al iobăgirii de secole, au plecat la Bucureşti, ca şi părinţii mei, să câştige ceva în viaţă, să nu continue viaţa de slugă, cum a fost tatăl meu, de mic, neavând numai mamă, de condiţie săracă. A revenit în Ardeal pentru că îi era drag pământul, după cum adeseori ne mărturisea, auzind că se dă pământ la reforma agrară de după cel de-Al Doilea Război Mondial. După 1989 se reia cam aceeaşi structură, majoritatea absolută a românilor s-a văzut astfel profund marginalizată şi discriminată în propria ţară. Iată cum ne afectează şi astăzi iobăgia de secole a nobilimii ticăloase ardelene, la care se adaugă faptul că, astăzi, bogăţii numeroase ale ţării au ajuns pe mâna altora, companii străine fac la noi legea profitului în condiţii de mari privilegii, micile întreprinderi ale românilor nu au fost ajutate de statul român, precum multinaţionalele din ţară, şi foarte multe au pierit.
Românii au intrat în capitalism cu acele părţi sociale, la diferite unităţi economice, unităţi care au fost apoi distruse de valul invaziei capitalismului de afară (chiar şi cele care erau prospere, cum era de exemplu Fabrica de autoturisme de la Piteşti, apoi flota dispărută etc), astfel că din capitalişti cu ceva simbolice acţiuni la firme româneşti, românii au ajuns brusc proletari, că doar nu pot fi acţionari la multinaţionalele care prosperă la noi, astfel românul se vede extrem de limitat financiar, şi aşa au părăsit foarte mulţi ţara, cei tineri, iar cei în vârstă, „Dumnezeu cu mila” şi cu medicamente foarte scumpe.
Am atras apoi atenţia, cu documente clare, asupra faptului că până şi reprezentanţi de astăzi ai etniei maghiare, laici şi clerici, continuând politica ticăloasei tagme de grofi maghiari de odinioară, discriminează şi marginalizează pe români, excluzându-i până şi din istorie, dându-se proprietari pe nişte averi uriaşe ale unor fonduri publice instituite de împărăteasa Maria Tereza pentru Transilvania, comune tuturor etniilor din ţară. Discriminarea şi marginalizarea românilor a fost făcută, statul român plătind din averea publică sume uriaşe drept chirie la cei împroprietăriţi ilegal, pe nedrept, cu averi ale fondurilor sus-amintite.
Mergem cu discriminarea înainte, justiţia nu se sesizează, stat de drept poate ne-ar spune Brucan, dacă ar trăi, peste cât timp vom avea. Românii marginalizaţi şi discriminaţi nu mai au nicio şansă să răzbească la prosperitate, la afirmarea personalităţii lor. De aici nu se întrevede un proiect naţional. Clădiri de lux ale multinaţionalelor care au orbit pe români cu opulenţa banilor cu care au venit în ţară, se ridică în oraşe. Românul este în continuare fără mijloace financiare, marginalizat. Cumplită este însă cedarea românilor în faţa acestei realităţi, retragerea fiecăruia acasă şi salvându-se cât se poate individual, crezând că dacă merg la biserică în grup mare este de-ajuns. Dar nu este de-ajuns,
„Dumniiezo îţ dă, da` nu-ţ pune-n blid”.
Un preşedinte american a zis că n-are nevoie de oameni cuminţi. Şi bine a zis. Avem nevoie şi noi de oameni activi. Nu-mi place deloc afirmaţia şi nu sunt de acord cu ea, că românii au mentalitate de slugi. Noi, românii, avem un exerciţiu de civilizaţie din vremuri străvechi în această vatră. Poporul aşteaptă şi ştie când să intervină, la momentul oportun, moment oportun înţelegându-se inclusiv apariţia unor lideri adevăraţi în sânul lor. De aici necesitatea apariţiei unor lideri autentici, nu surogate, unele extreme de ruşinoase pe care le-am avut. Privesc cu mânie şi cum universităţile – mă refer la cele de stat – au Facultăţi de Ştiinţe Politice şi Administrative şi nu au dat astfel de lideri de anvergură în timp de 30 de ani de democraţie. Universitatea Oxford a dat zeci şi zeci de prim miniştri şi şefi de state. Dar oare sunt de vină universităţile sau sistemul de partide găşti, că nu-i putem zice democraţie? Sunt unii care vorbesc de nivelul scăzut al energiei şi voinţei românilor, de aici chiar autodiscriminarea lor. Nu cred nici în asemenea aserţiune. Mai degrabă este la noi o blocare a democraţiei, o ţinere captivă a democraţiei de găştile sus-amintite. De aici lipsa de coeziune pentru un ideal naţional. Iar dacă nu sunt lideri autentici la conducerea politică şi administrativă, societatea pare neunită.
Unii exagerează foarte mult, afirmând că ne-am pierdut identitatea şi ne-am transformat în populaţie. Este o viziune total greşită. Privesc, totodată, cu mânie, nu doar la clasa politică, de atâtea ori dovedită jalnică, ci şi la presa de după 1989, care, ca a patra putere în stat, nu a contribuit la oprirea discriminării românilor, a sărăcirii românilor, fie din crasă ignoranţă, fie din exagerări iresponsabile, cu surle şi trâmbiţe, fie din nesaţ josnic de frivolităţi, fie din corupţie. Concluzia este că mergând înainte cu surogate de politicieni şi oameni de stat extrem de limitaţî – vai de gândirea lor, de patriotismul lor -, unii cu adevărat ticăloşi, pentru că nu-şi dau demisia, ba şi-au făcut pensii speciale ca în ţara prevăzută de Orwell cu cetăţeni mai egali decât egalii, mergem înainte cu astfel de discriminări ale românilor în propria ţară şi criza zisei tranziţii continuă la infinit. De aceea n-avem nevoie de oameni cuminţi, să zicem ca şi acel preşedinte american. Avem nevoie de oameni implicaţi în binele naţiunii noastre (nu suntem nicidecum populaţie), a patriei noastre (nu suntem nicidecum o ţară de pradă, gata de a fi destrămată).
Foto: 1. Dacia 1300, nou produs românesc, în 1969
2. Nava “Olăneşti”, 1979
Dr. Vasile Lechințan
