Cu siguranţă că principalele comunităţi etnice minoritare din Transilvania istorică vor fi privit limba română ca pe o nobilă „rămăşiţă” pe aceste plaiuri a marelui Imperiu Roman din antichitate. Altfel nu se explică uşurinţa cu care şi-au însuşit limba română, atât maghiarii, cât şi secuii şi saşii. Atât de firesc „întorceau” românii cuvintele antice latine în vorbirea lor de zi cu zi, încât era un miracol perpetuu şi copleşitor. Prestigiul acestei limbi căpăta greutate cu cât o cunoşteai mai mult. Doar ei înşişi, aceşti locuitori băştinaşi se numesc români şi aici nu era loc de comentarii. După dispariţia grandioasei romanităţi antice, aceşti valahi au îndrăznit să perpetueze strălucita civilizaţie prin romanitate după romanitate, ca să parafrazăm pe marele Iorga cu al său Bizanţ după Bizanţ. Miraculoasă era şi credinţa românului în limba sa, nemaivorbind de dârzenia cu care îşi apăra el graiul strămoşesc, de vreme ce documentele spun clar că el nu ştia decât româneşte, altă limbă nu cunoştea.

 

Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.

– cojoc, cuvânt românesc de origine slavă, figurează împrumutat în maghiară sub formele kozsók, de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de cojoc: Sânmărtin, scaunul Ciuc, 1619; Petriceni, Trei Scaune, 1710; Turda, 1761 şi 1802; Sânmărtin, comitatul Dăbâca, 1765; Hăghig, Trei Scaune, 1772, este pomenit un cojoc din piele de lup; Târgu Mureş, 1787; Zălan, Trei Scaune, 1821; Secuime, 1838; Odorheiu Secuiesc, 1863; Trei Scaune, 1863, 1876; Sighişoara, 1880; Câmpia Transilvaniei, 1880; Huedin, 1883; Seuca, judeţul Târnava Mică, 1885; Târgu Secuiesc, 1886; Ciuc, 1893-1901; Giurgeu, 1905; bazinul Someşului Mic, valea Borşei, zona Călatei, zona Sălajului, valea Crişului Negru, etc.; în sens de mantou de blană: Seuca, judeţul Târnava Mică, 1885; Mera, Suatu, Giurgeu, Căpuşu Mare, Rugăneşti, etc.; în sens de mantou lung: Culpiu de Câmpie, Băţanii Mari, etc.; în sens de pieptar: Câmpia Transilvaniei, Huedin, valea Crişului Negru, Belfir, Ginta, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Serbiei: în sens de mantou de blană: Hertelendyfalva, azi Vojlovica, localitate din districtul Banatul de Sud, Voivodina, Serbia, 1899.

– suman, cuvânt românesc de origine bulgară, împrumutat sub forma szókmány de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de suman: Cluj, 1567-1569, 1585, 1591; Vlăhiţa, 1600; Dumitreni, scaunul Odorhei, 1629; Ungheni, scaunul Mureş, 1635, aici se spune că erau secui în stare mizeră, vreo două sute de secui care purtau sumane; Târgu Mureş, 1638, 1787; Cesariu, comitatul Dăbâca, 1664, aici este pomenită Margareta Filep, soţia lui Nicolae Chifor; Dej, 1672, 1680; Sânpetru de Câmpie, 1679; Logig, comitatul Cluj, 1723; Miheşu de Câmpie, 1737, aici se precizează că făcutul a două sumane a costat 30 de dinari; Cubleşu Someşan, 1742, aici sunt pomeniţi Molnar Petru şi fiul său Gavrilă; Sânvăsii, scaunul Mureş, 1763; Dej, 1807, aici se spune că a umblat cu un suman negru, după moda neamului românesc (olá nemzet); Dej, 1811, aici se spune de suman sur românesc; Odorheiu Secuiesc, 1838, 1886; Ciuc, 1838; Giurgeu, 1838, 1906; Vânători, Târnava Mare, 1849; zona Cristuru Secuiesc, 1863; zona Miercurea Ciuc, 1868-1873; Secuime, 1876; Sighişoara, 1880; Baia Mare, 1885; Beclean (azi jud. Bistriţa-Năsăud), 1886; bazinul Târnavei, 1906; bazinul Mureşului, bazinul Nirajului, Câmpia Transilvaniei; bazinul Someşului Mare, bazinul Someşului Mic, zona Călatei, zona Sălajului, Baia Mare, etc.; în sens de cojoc ciobănesc: Cluj, 1589; Sântejude, 1746; Budeşti, comitatul Cluj, 1837, aici este amintit Ştiugean Iacob, păstorul hergheliei; Fântâniţa (azi jud. Bistriţa-Năsăud).
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de nume de câine: Hódmezővásárhely, oraş în judeţul Csongrad, Ungaria, 1911.

– ţap, cuvânt românesc autohton, figurează împrumutat în maghiară sub forma cáp, de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de ţap: Cluj, 1578, hotărâre a Dietei transilvane ca niciun om de rând să nu scoată din ţară berbec (berbécset), oaie, ţap şi capră fără ştirea principelui; Săcel, comitatul Turda/Cluj, 1585, sunt atestate aici şi cuvintele româneşti berbec şi mioară; Cozmeni, scaunul Ciuc, 1627; Făgăraş, 1632, se pomeneşte faptul că la graniţa cu Muntenia, sub păstorirea lui Stoica Togorcea şi a lui Costea Bârsan din Sebeş se află 154 de oi mari, 1 ţap bătrân, 11 ţapi din anul 1631; Vinţu de Jos, 1672; Cubleşu Someşan, 1680, este pomenit iobagul Dan Pinte, de 36 de ani; Odorheiu Secuiesc, 1686; Mociu, 1687; Iernut, 1697, este pomenit aici şi cuvântul românesc mioară; Corunca, scaunul Mureş, 1724; Archiud, comitatul Cluj, 1743; Zau de Câmpie, 1753; Topliţa, 1803, este amintit Goia Iuoniţa, de 70 de ani, care declară că i-a fost luat 5 berbeci şi un ţap din Voivodeasa (Vojvogyászábol); Petrila, comitatul Hunedoara, 1818, o plângere a lui Dumitru Cerna împotriva lui Mitu Tielanca în privinţa despăgubirii pentru un ţap; scaunul Chezdi, etc.; Trei Scaune; ţinuturile Baraolt, Şepşi de Sus, Şepşi de Jos, Micloşoara, Ciucul de Jos, Casin, Giurgeu. Homorod, Cristur, bazinul Târnavei Mari, bazinul Târnavei Mici, Bazinul Mureşului de Mijloc şi al Mureşului de Sus, bazinul Someşului Mic şi al Someşului Mare, bazinul Arieşului,, valea Borşei, Câmpia Transilvaniei, zona Călatei, valea Crişului Negru, zona Sălajului, Maramureş, etc.; în sens de căprior: zona Cristuru Secuiesc, Vaida Cămăraş, bazinul Someşului Mic, valea Borşei, Maramureş, etc.:
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de ţap: Barslédec, azi Ladice, Slovacia, regiunea Nitra, în 2011 avea 445 locuitori slovaci şi 236 maghiari; Nagyhind, azi Veľké Chyndice, Slovacia, din regiunea Nitra, în 2011 avea 249 locuitori slovaci şi 53 maghiari; în sens de juncan castrat târziu: Kiskunhalas, oraş în sudul Ungariei, spre mijloc, 1884; în sens de berbec castrat defectuos: judeţul Komarom, în nord-vestul Ungariei, 1887.

(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).

Foto: Femei maghiare din societatea înaltă a secolului al XIX-lea: Pap Kamilla în port popular al unei fete românce din Mărişel; contesa Teleki Gézáné în port de mireasă săsoaică din Prejmer; baroana Kemény Endréné în portul unei birăiţe/primăriţe românce din ţinutul Abrudului şi Tisza Jolán în portul unei tinere maghiare din ţinutul Călatei.

 

Dr. Vasile Lechințan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail