… Nici n-a tras bine taxiul la peron, că un băiat echipat în uniformă cărămizie, cu o bonetă şic şi nişte fireturi de mătase cusute pe tunică s-a repezit să–mi ia bagajele. Tânărul „liftboy”– bun la toate – ia de mânere trolerele mele (ce fuseseră noi la plecarea de acasă şi care acum arată hărtănite în urma trambalărilor neglijente ale bagajiştilor de prin aeroporturile de tranzit) şi la duce în faţă la recepţie, aşteptând cuminte să–mi fac cazarea.
„RR&S”
Mă aflau în holul elegantului resort „RR&S” din Bali. Lume pestriţă, în ţinute lejere, multe bagaje, rumoare. Complexul de cinci stele este situat la o jumătate de oră de mers cu maşina de „Ngurah Rai International Airport”, la un sfert de oră de zona cosmopolită „Nusa Dua” şi numai la cinci minute de celebra plajă „Tanjung Benoa Beach”.
Deci, ultra central. Meritam şi eu acest răsfăţ după câte am făcut ca să sprijin turismul mondial! Nu-i aşa?
– Welcome, Sir!, îmi zâmbeşte una dintre cele trei domnişoare îmbrăcate în ţinută elegantă, ce conţine elemente ale portului popular local, aflate în spatele uriaşei „tejghele” de la recepţie. Îşi împreunează palmele şi schiţează o mică plecăciune.
– „Sama”, îi mulţumesc cu singura expresie balineză pe care am învăţat-o de la şoferul de taxi, înclinîndu-mă la rândul meu. Surâde încântată.
– Ce înseamă iniţialele „RR&S”?, o chestionez în timp ce îmi caut paşaportul.
– „Relaxing Resort & Spa”, îmi răspunde plină de amabilitate.
– Perfect.
Complex de „five stars”
Asta şi doream: destindere, distracţie, vacanţă activă. Complexul de „five stars” arată ca atare. Atât la exterior, cât şi pe dinăuntru. Mi s-a spus mai târziu că sunt nu mai puţin de 3.100 asemenea perle hoteliere în Bali !? O cifră incredibilă. N-am mai întâlnit o abundenţă similară nicăieri pe unde am umblat.
– Aş dori o camera cu balcon şi „sea view” – îi şoptesc fetei. Şi în cel mai pur stil românesc sunt gata-gata să-i strecor o bancontă de 50 de dolari în paşaport, cum sunt obişnuit pe la noi, pentru a obţine un favor. Adaug ca scuză: „Ştiţi, ador să privesc Apusul de soare”…
Se retrage instinctiv un pas şi face cu mâna un gest hotărât de refuz.
– La noi toate încăperile au vedere la mare. De fapt, la…ocean. Aveţi vreo preferinţă unde să staţi? Doriţi mai sus, mai jos, la parter?
– Câte etaje are hotelul?
– Patru pentru fiecare corp de clădire, fiindcă sunt mai multe. Dar există lifturi, fireşte.
– Nu contează la ce nivel. Doar să am o privelişte frumoasă. Aşa că las la apreciere dv. – încerc să repar gafa, privind-o ruşinat.
– Thank you, Sir!
Urmează din nou mica plecăciune şi acelaşi zâmbet larg. Însă fără ranchiună, ceea ce mă linişteşte. Dar nu este un surâs forţat, „profesional”, aidoma unui …rictus, cum arborează unele stewardese obosite pe cursele „low-cost”.
Asemenea gesturi amabile, neforţate, aveam să întâlnesc aici pretutindeni, ca semn al respectului sincer, neostentativ al lucrătorilor din domeniul serviciilor faţă de musafirii lor. De aceea numărul turiştilor este impresionant, marea majoritate plecând mulţumiţi, unii revenind şi în sezoanele următoare. Ba mai mult; aducându-şi membri ai familiei sau prieteni. Şi uite aşa, toată lumea are de câştigat.
„Alo, managerii de pe Litoralul românesc, se aude?”
Mai multe feluri de plajă
…Camera repartizată la etajul trei „îmi rupe gura”. Spaţioasă, elegantă, luminoasă. „Farmacie”. Baia sclipeşte. Piesa de mobilier principală (un „matrimonial bed”) tronează la mijloc, având o somieră excelentă. O privesc relaxat şi-mi aduc aminte de confesiunea unui „macho”: „Sunt foarte bun la pat. Pot …dormi şapte ore neîntors !”
Eu chiar opt…
Într-adevăr, adevărat se înţelege în subsidiar de pe firma complexului: „Stabiliment de lux şi relaxare”. Ies în balcon să văd celelalte minunăţii. La câţiva metri – oceanul! Plaja spaţioasă e compusă din două segmente, unul aflat în continuarea celuilalt: o zonă cu nisip auriu (pleonasm, veţi zice, doar aşa este orice plajă) şi o porţiune cu…iarbă!
Nu am comis o tautologie, fiindcă în Bali există mai multe tipuri de teren la malul oceanului: cu nisip galbui, alb şi…negru. La alegere.
Singura dezamăgire
Într-o dimineaţă mă intersez la recepţie unde se află ciudata plajă cu nisip negru? Citisem despre această anomalie geografică şi eram curios să văd cum arată aevea.
– Într-adevăr, reprezintă o ciudăţenie, mulţi turişti merg special până acolo, mi se explică imediat.
– O.K. Deci cum procedez?
– Cel mai simplu este să chemaţi un taxi, căci nu-i aproape. Însă puteţi şi închiria o maşină de la noi. Porţiunea de ţărm amintită se găseşte în zona de Nord a insulei.
… Am optat pentru prima variantă. Auzind ce-am întrebat-o pe recepţioneră, o familie din Hong Kong compusă din trei „pitici”, aflaţi în apropiere a dorit să meargă şi ea. Astfel că ne-am „cuplat” şi după pânz duşi am fost.
A venit un „Van” (minibus) ca să nu stăm înghesuiţi. Pe drum fiica lor de vreo 16 ani, care o rupea în idiomul din Albion, mi-a tradus spusele tatălui ei: „Papa este tare curios să studieze asemenea anomalie”, s-a străduit să-mi tălmăcească „păsăreasca” părintelui ei.
Eu mai văzusem fenomenul în urmă cu vreo cinci ani în drum spre Santorini. Trecusem cu feribotul pe lângă o plajă, unde datorită solului vulcanic prundişul era de culoare întunecată. Ca o smoală.
-„Very interesting”, s-a scremut niţel pe englezeşte şi papa la sosirea pe plaja neagră.
– Chiar vă place?, m-am mirat eu.
– DA. Este foarte frumos.
N-o mai lungesc. Am ajuns, am dat o raită şi ne-am înapoiat la hotel. „Honkonghezilor” le-a plăcut. Mie, NU! Zău că era deprimant. Cum să te relaxezi aici, în decorul acesta funest? Te încarcai negativ. Deşi bronzarea merge mai repede, razele soarelui nefiind reflectate ca pe nicipul alb, ci absorbite.
Mica excursie a fost, aşadar, o dezamăgire. Singura din întreg sejurul.
O modă ce a prins
Moda cu plajele combinate a prins repede în multe staţiuni de pe Glob, deoarece nu toată lumea ţine să stea numai pe nisipul încins. Chit că sunt şezlonguri cu saltele şi umbrele, iar apa se află la numai câţiva metri.Tineretul, copiii iubesc să lenevască astfel la soare. Aş zice că o fac în mod tradiţional.
Pe când persoanele în etate preferă gazonul mai răcoros, potejat de copertine şi „parasolare” din pânză groasă, stuf ori ramuri de bambus.
Acolo poţi să te tolăneşti la umbră într-un fotoliu de răchită sau direct pe iarbă, răzimându-te pe nişte perne uriaşe, viu colorate, aidoma unui sultan. Că tot există o mulţime de Sultanate prin această parte de lume.
Tur de recunoaştere
După ce mi-am umplut preţ de vreo jumătate de oră sufletul cu aceste prime imagini de pe balconul camerei, cobor să explorez întreg complexul. Constat că există două restaurante încăpătoare, elegante, cu două, patru, şase, opt locuri la mese. Cele mari sunt rotunde. Unul dintre restaurante are specific local, celălalt e cu meniu internaţional. De asemenea, funcţionează snack-bar, bufet cu băuturi alcoolice şi non, coffee shop, ca şi posibilitatea de a avea la comandă room service.
În curtea interioară se găseşte o piscină înconjuratră de palmieri şi flori exotice. Am făcut mai multe fotografii la ore matinale pentru a ilustra acest reportaj, fiindcă mai târziu animaţia era prea mare.
…M-am integrat rapid în atmosfera de relaxare generală, făcându-mi o mulţime de cunoştinţe. Oamenii din Orient nu au inhibiţii. Par doritori să interacţioneze, să schimbe impresii cu reprezentanţii altor culturi.
Nu mi s-a mai pus întrebarea obsedantă „De unde vii?”. Ci „Dacă-mi place-n Bali?” Nici prin cap nu le trecere tovarăşilor mei de huzur, că am străbătut zece mii de km ca să mă bucur şi eu de un sejur în „Insula Zeilor”. Ei provin din vecinătate.
Unii muşterii înoată, alţii stau pe şezlonguri şi beau bere ori cocktailuri sofisticate servite „la botul calului” (de fapt, al…clientului), iar restul turiştilor manevrează în draci tabletele!
Flux şi reflux
Îmi amintesc amuzat, că în prima zi am observat surprins din balcon o imagine surprinzătoare. Lângă ţărm câteva ambarcaţiuni mai mari nu mai pluteau normal, ci se lăsaseră uşor într-o rână!? Nu după mult timp şi cele mai mici le-au urmat exemplu. Ce să fie, ce să fie?
Era…refluxul!!!
Mi s-a spus apoi că în această zona mareea cunoaşte o amplitudine importantă, astfel că din şase în şase ore peisajul marin se schimbă. Este ca într-un caleidoscop. Într-adevăr, seara, când m-am întors în cameră, constatat că toate bărcile şi yahturile pluteau nestingherite. Aşa cum le stătea bine.
Din balcon văd o mulţime de luminiţe de veghe, pe punte. E linişte. O boare plăcută vine dinspre ocean. Sunt fericit! Mă pomenesc fredonând „Yesterday”. Involuntar zâmbesc, fiindcă îmi amintesc de un banc bun.
„Yesterday”
… Cică trei corbi stau pe o creangă în curtea Palatului Buckingham. Primul zice mulţumit: „Tocmai am făcut rost de o bucată de caşcaval”. Al doilea se laudă şi el: „Fleacuri. Posed un disc super, cu piese originale ale celor de la Beatles“. Al treilea se vaită: “ Vai de capul meu, eu nu am nimic !”
În dimineaţa următoare, prima dintre păsări se trezeşte se uită în jur şi croncăne supărată: „Mi-a dispărut brânza!“ Cea de-a doua se plânge şi ea : „Cineva mi-a şterpelit CD-ul! A treia relaxată, scobindu-se în dinţi cu o pană, fredonează: „Yesterday, all my troubles seem so far away”(…).
Ca şi ale mele. Deocamdată. (Va urma)
Horia C. Deliu
