Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, duminică, pe Aeroportul „Henri Coandă”, la întoarcerea canotorilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, că îşi doreşte ca toţi cei aflaţi la conducerea ţării să pună umărul la reconstrucţia sportului, domeniu care face cunoscută România în lume.

„Mi-aş dori un Paris (n.r. – Jocurile Olimpice din 2024 au loc în capitala Franţei) care să arate altfel. Tot sportul românesc are nevoie de ajutor. Conducerea acestei ţări, indiferent ce nume poartă, sper să pună umărul la reconstrucţia acestui domeniu atât de frumos, care ne aduce atât de multe satisfacţii. Nu cred că există un alt domeniu care să facă mai cunoscută România în lume decât sportul”, a afirmat Lipă.

Preşedinta le-a mulţumit sportivilor pentru cele trei medalii cucerite la Tokyo şi a menţionat că echipajele feminine de dublu vâsle categorie uşoară şi 8+1, care au ratat acum podiumul, vor reuşi cu ambiţie şi perseverenţă la Paris 2024.

„Vreau să le mulţumesc sportivilor pentru ce au realizat la Tokyo, pentru că i-am felicitat, dar de mulţumit, nu le-am mulţumit. Vă mulţumesc din suflet când ne-aţi făcut mândri că suntem români. Iar eu nu am mai trăit o asemenea bucurie din 2004, când am ieşit campioană olimpică. În egală măsură vreau să îi felicit şi pe cei care nu au urcat pe nicio treptă a podiumului. Asta nu înseamnă că nu au valoare, ci pur şi simplu nu a fost ziua lor norocoasă. Şi aici mă refer la categoria uşoară şi la echipajul de opt plus unu feminin. Vă transmit să credeţi, pentru că Parisul este mult mai aproape. Toată lumea a suferit că barca de 8+1 feminin nu a luat medalie. Dar echipajul de 8+1 s-a întrecut pe el, a bătut recordul olimpic şi mondial şi probabil că acest rezultat le-a speriat pe fete peste măsură. La categoria uşoară acum poţi să iei aurul olimpic, acum poţi să vii pe locul 6. Aşa s-a întâmplat şi cu ele, dar cu perseverenţă şi şi ambiţie cu siguranţă că Parisul va arăta mult mai frumos. Am calificat la aceste Jocuri nouă echipaje şi era extraordinar de frumos dacă toţi sportivii noştri se regăseau pe podium. Dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu, la Tokyo a fost român şi ne-a umplut inimile de bucurie”, a declarat Lipă.

„Mulţumesc ministrului Tineretului şi Sportului, îmi pare rău că nu este aici, eu nu mi-am propus să îl cert sau să-l iau la întrebări, cum probabil vă aşteptaţi. Pur şi simplu voiam să îi mulţumesc pentru că deşi bugetul federaţiei a fost mult mai mic în anul olimpic nu aveam niciun dubiu că federaţia nu ar fi fost ajutată pentru a merge pe drumul acestei performanţe. Financiar cheltuielile sunt enorm, enorm de mari, dar merită şi ultimul leu cheltuit pentru aceşti minunaţi copii care au terminat Jocurile Olimpice. Şi să nu uităm că mai avem trei-patru discipline olimpice care acum sunt în focurile Jocurilor la Tokyo. Şi ei merită toată susţinerea şi aprecierea noastră”, a adăugat preşedinta.

Lipă a subliniat ajutorul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, care prin poliţia de transport naval a permis echipajelor să se antreneze în linişte pe Lacul Snagov înaintea Jocurilor Olimpice.

„Mulţumesc ministrului de interne Bode, pentru că prin poliţia transport naval a reuşit înaintea plecării spre Tokyo să ne asigure linişte pe lac. Pentru că am văzut ce se întâmplă la Orşova, pe Dunăre şi la Snagov. Deci nu este tocmai o fericire să te poţi antrena, pentru că noi am avut în aceeaşi măsură multe antrenamente ratate. Îi mulţumesc şi ministrului Drulă (n.r. – ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă) care nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon, dar asta nu înseamnă că el a scăpat. Pentru că e clar legislaţia este învechită şi trebuie modificată. Trebuie să convieţuim cu toţii pe acest lac, dar trebuie să respectăm regula bunului simţ şi legislaţia. Legislaţia care va fi, pentru că cea de acum sigur nu este respectată”, a precizat Elisabeta Lipă.

Lotul de canotaj al României a revenit, duminică, în ţară după cele trei medalii, un aur şi două de argint, cucerite la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sportivii fiind primiţi la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă” de reprezentanţi ai Ministrului Tineretului şi Sportului, conducători de cluburi, oficialităţi, rude şi prieteni.

România a încheiat competiţia de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu 3 medalii, una de aur şi două de argint, obţinând astfel locul 4 în clasamentul pe naţiuni, după Noua Zeelandă (3 aur, 2 argint), Australia (2 aur, 2 bronz) şi Olanda (1 aur, 2 argint, 2 bronz).

Cele trei medalii ale lotului condus de antrenorul italian Antonio Colamonici au fost obţinute de Ancuţa Bondar şi Simona Radiş – aur la dublu vâsle feminin; Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari – argint la patru rame masculin; Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă – argint la dublu rame masculin.

Bilanţul olimpic general al canotajului românesc este de 20 de medalii de aur, 12 de argint şi 9 de bronz.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail