Jandarmii covăsneni s-au  alăturat  campaniei „Clacă de plantare de puieți” desfășurată sâmbătă, 23 martie a.c., de Asociația Vinca Minor în parteneriat cu Primăria Comunei Bodoc și Composesoratul Zălan, care a avut ca obiectiv plantarea a 10.000 de puieți de foioase pe o suprafață de 2 hectare de teren din apropierea satului Zălan.

„Cu fiecare copac plantat, contribuim la prelungirea vieții pe pământ. Cu această convingere am pornit astăzi de dimineață spre zona Zălan unde am participat la prima acțiune de plantare de copaci din acest an.  

Pentru a ne bucura de aer curat și de un mediu sănătos, avem cu toții datoria să protejăm natura și să contribuim la conservarea și dezvoltarea pădurilor noastre.

Credem în puterea exemplului și sperăm că, prin acțiunile noastre, vom determina cât mai mulți cetățeni să participe la acțiuni similare.

Le mulțumim colegilor pentru disponibilitate și prezență și felicităm organizatorii pentru inițiativa acestei campanii”, se menționează pe pagina de socializare a IJJCovasna.

Acțiunea de sâmbătă a marcat  începutul activităților desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna, în contextual sărbătoririi a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

M.D.C.

Sursa foto: ttps://www.facebook.com/people/Inspectoratul-de-Jandarmi-Judetean-Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail