Creștinii ortodocși sărbătoresc în acest final din Săptămână Luminată două evenimente încărcate de semnificații: vineri este Izvorul Tămăduirii, iar peste două zile – Duminica Tomii.
Sunt noi prilejuri de a rememora semnificaţia Praznicelor creştine, dar şi de a evoca tradiţii populare româneşti ce au înfruntat veacurile.
Numele de Izvor al Tămăduirii provine de la o serie de minuni săvârşite lângă un pârâu situat cândva în apropierea Constantinopolului. Legenda spune că înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare a întâlnit în afara Cetăţii un bătrân orb care i-a cerut puţină apă de băut, rugându-l ca apoi să-l conducă spre oraş.
Leon n-a găsit nici un izvor prin apropiere şi era gata să renunţe, când a auzit ca prin farmec vocea Maicii Domnului, care-l îndemna să pătrundă mai adânc în pădure, unde va găsi apa căutată. Leon a procedat întocmai, a dat de un izvor din care i-a dat sărmanului să bea. După aceea i-a spălat faţa, ochii, producându-se o mare minune: nevăzătorul și-a recăpătat… vederea!
Neuitând minunea, imediat ce a ajuns împărat, Leon a pus să se construiască în acel loc o biserică, iar mai târziu a fost înălţată una şi mai mare, după ce şi împăratul Justinian (ce suferea de o boala grea) s-a vindecat, bând din apa acelui izvor. Din păcate, în anul 1453 turci au distrus mândreţea de lăcaş de închinăciune. De-a lungul timpului însă legenda a dăinuit, deoarece apa acestui izvor a vindecat multe boli şi suferinţe, rămând ca un simbol viu în credinţa populară.
Evocarea Maicii Domnului
Conform rânduielilor bisericeşti în prima vineri de după Paşti închinătorii cinstesc Izvorul Tămăduirii, evocând-o în acest context cu devoţiune şi pietate pe Maica Domnului, aceea care are harul de a alina suferinţele oamenilor.
Ziua este aşezată nu întâmplător în calendarul ortodox astăzi, fiindcă tot într-o Vineri – dar în cea Mare – Maica Domnului a stat lângă Crucea lui Hristos, din care a izvorât viaţă şi mântuire. Fecioara Maria este pomenită mereu, fiindcă rugăciunile adresate ei au făcut mereu minuni.
Evanghelia care se citeşte astăzi aminteşte de alungarea negustorilor din Templu, subliind faptul că doar Biserica este locul unde găsim vindecare pentru sufletele şi trupurile noastre.
De Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se sfințesc din nou apele. Creştinii ortodocşi merg în număr mare şi în această zi la biserică spre a lua parte la Slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. Odinioară se practica un frumos ritual ce avea loc în jurul unui copac înflorit. Băieţi şi fete se adunau acolo, cântau, jucau, făceau schimb de colaci, de lumânări, după ce fuseseră în prealabil la Slujba Aghiasmei Mici.
De fapt, în unele sate preotul merge şi acum însoţit de gospodari îmbrăcaţi în straie populare la o apă curgătoare. Acolo aruncă în pârâu cojile de ouă roşii de la Paşti, după care se oficiază un mic ritual de evocare a celor morţi.
Dar despre acest eveniment vom scrie pe larg în ziarul nostru de duminică.
Horia C. Deliu
