Un număr de 1.800 de elevi din judeţul Covasna nu au condiţii tehnice pentru a participa la cursuri on-line, relevă datele centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) din raportările transmise de către directorii unităţilor de învăţământ.

Şeful IŞJ Covasna, Kiss Imre, a precizat, joi, că potrivit celor mai recente informaţii culese din teritoriu, aproximativ 1.800 de elevi nu au instrumente digitale sau acces la internet pentru a putea participa la aceste cursuri.

„Prin registrul on-line al ISJ Covasna, s-a solicitat conducerilor unităţilor de învăţământ completarea unui tabel care a cuprins informaţii cu privire la numărul elevilor care nu pot participa la lecţii on-line, numărul claselor care nu pot participa la lecţii on-line şi numărul cadrelor didactice care nu pot aplica lecţii on-line. Din interpretarea datelor colectate până la data de 17 martie 2020, a reieşit faptul că aproximativ 3.500 elevi nu participă sau nu pot participa la lecţii din diferite motive. La o nouă solicitare adresată directorilor prin grupul de WhatsApp cu privire la numărul elevilor care nu deţin instrumente digitale, din cele 30 de răspunsuri a reieşit faptul că aproximativ 1.800 de elevi nu deţin astfel de instrumente sau nu au semnal de internet. Conducerea IŞJ Covasna a solicitat inspectorilor şcolari colectarea unor informaţii de la toate cadrele didactice referitoare la clasele la care predau, numărul elevilor înscrişi şi numărul elevilor participanţi la lecţii on-line. Din datele centralizate a reieşit faptul că aproximativ 70-75% dintre elevi au participat la cursurile on-line, mai mulţi în mediul urban şi mai puţini în mediul rural, variaţii ce apar şi în funcţie de disciplina predată”, a precizat inspectorul şcolar general, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Kiss Imre a mai spus că, potrivit datelor transmise de unităţile de învăţământ cu privire la participarea elevilor din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu la cursurile de pregătire on-line, rezultă că la nivelul claselor a VIII-a participarea este de 84% şi de aproape 82% la clasele a XII-a.

Inspectoratul şcolar a solicitat unităţilor de învăţământ să identifice soluţii pentru sprijinirea elevilor care, din diverse motive, nu au posibilitatea să participe la activităţile online, astfel încât să beneficieze de şanse egale de pregătire în vederea promovării examenelor naţionale.

„Din analiza datelor primite reiese că din numărul total de elevi înscrişi în clasele a VIII-a participă la activităţile on-line 84%. Soluţii identificate: legătura telefonică a diriginţilor cu părinţii, acordare de consiliere online de către psihologul şcolar, informarea individuală cu privire la pregătirea pentru Evaluarea naţională, acordarea unui sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor aferente abonamentului de internet, organele competente să solicite discount-uri pentru abonamentele de internet sau să solicite gratuitate parţială pentru furnizarea serviciilor de internet pentru profesori şi pentru elevi (…) În ce priveşte pregătirea elevilor de liceu pentru susţinerea Bacalaureatului, din numărul total de elevi înscrişi, participă la activităţile on-line 81,85%. Dintre soluţiile aplicabile identificate la nivelul unităţilor de învăţământ pentru asigurarea participării elevilor cu probleme la activităţile online, putem enumera: discuţii telefonice, sesizarea părinţilor; consilierea elevilor de către diriginţi şi de către profesorii care predau disciplinele de examen, împrumutarea elevilor cu echipamente IT din dotarea şcolilor/ inventarul claselor, introducerea unei practici de monitorizare a prezenţei elevilor la activităţile online şi comunicarea acestui aspect părinţilor, prin intermediul diriginţilor”, se mai arată în comunicat.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail