Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția asupra creșterii fraudelor de tip spoofing prin proiectul național de conștientizare #SigurantaOnline. În ultima perioadă, infractorii se prezintă ca funcționari bancari, folosind numere de telefon falsificate ale băncilor sau similare și utilizând un discurs persuasiv și înșelător.
Ce este spoofing-ul telefonic?
Spoofing-ul numărului de telefon este o tehnică de înșelăciune prin care atacatorii își modifică numărul de telefon, astfel încât să pară că apelul provine de la o entitate legitimă, cum ar fi o bancă. Această metodă induce în eroare victima, determinând-o să creadă că interlocutorul reprezintă o instituție de încredere, scopul fiind obținerea de informații personale sau bancare sensibile.
Modul de operare al infractorilor
În în cele mai recente fraude spoofing, atacatorii apelează potențiale victime și se prezintă drept angajați ai băncilor. Ei anunță că a fost aprobat un credit nesolicitat, provocând panică și grăbind reacția victimei. Atacatorii solicită apoi date personale, date de autentificare și informații bancare sub pretextul raportării unei fraude și recuperării sumelor pierdute.
Recomandări pentru evitarea atacurilor de tip spoofing:
- Verificați autenticitatea apelurilor: Utilizați un alt canal de comunicare oficial pentru a confirma identitatea apelantului înainte de a furniza orice informație personală.
- Refuzați apelurile suspecte: Dacă apelul vi se pare dubios, chiar dacă pare să provină de la o bancă sau autoritate, încheiați imediat conversația.
- Nu furnizați date personale sau bancare: Băncile nu vă vor cere niciodată parole sau date de pe carduri prin telefon. Nu răspundeți acestor solicitări și încheiați apelul imediat.
- Evitați discuțiile despre credite sau bani la telefon: Băncile nu vor contacta telefonic clienții pentru a anula credite sau pentru a promite recuperarea unor sume de bani.
- Raportați apelurile suspecte: Informați imediat banca sau instituția în numele căreia se pretinde că a fost efectuat apelul pentru a ajuta la identificarea rapidă a tentativelor de fraudă.
Ce să faceți dacă ați fost victima unei fraude:
- Contactați banca: Dacă ați divulgat date personale sau ale cardului, contactați imediat banca pentru a bloca accesul la conturi.
- Notificați autoritățile: Raportați incidentul la poliție și la Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
- Informați familia și prietenii: Spuneți-le despre atacurile de tip spoofing pentru a crește conștientizarea și a reduce numărul potențial de victime.
Proiectul național de educație digitală #SigurantaOnline oferă cele mai bune practici de securitate cibernetică prin platforma sigurantaonline.ro. Această inițiativă este susținută de Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Asociația Română a Băncilor și alte entități, pentru a preveni fraudele informatice și pentru a proteja utilizatorii de servicii online din România.
IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice
Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/