La trecerea unui an de zile de la decesului colonelului Ion Țăranu, e plăcut să constat că prietenii nu l-au uitat. Printre ei, cei mai apropiați sunt din Mărtănușul Covasnei. Satul care i-a fost atât de drag sufletului, încât, chiar dacă locuia în capitală, ultima dorință, exprimată încă din timpul vieții, a fost să fie îngropat în cimitirul Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, alături de părinți și bunici. Dorință care i-a fost îndeplinită, dând astfel posibilitatea prietenilor de a trece pe la mormânt să-i aprindă o lumânare, și cel mai important, conform tradiției, să se oficieze toate slujbele de pomenire de peste an. Așa cum s-a întâmplat și în Sâmbăta morților – Moșii de iarnă, 26 februarie 2022, când după slujba de pomenire a morților s-a oficiat parastasul de un an pentru cel care a fost colonelul Ion Țăranu – ctitor al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, cum frumos am auzit că este pomenit de actualul preot paroh – Dumitru Trofin.
Cum era și firesc, după actul religios ne-am adunat la o masă caldă, prilej cu care am cunoscut câțiva dintre apropiații domniei sale. În tot acest timp cât am stat împreună, am adunat mărturii, am ascultat povești emoționante depănate cu dragoste, cu regret, cu lacrimi ori zâmbind de unele aduceri aminte. Pentru a-i păstra memoria vie și peste ani, am adunat aceste gânduri pentru a le cuprinde într-un capitol dintr-o carte care nădăjduiesc să apară cândva. Mărturii de suflet din care reies: dragostea, respectul, prețuirea și recunoștința lor pentru prietenia oferită și mai ales pentru contribuția de netăgăduit adusă la aprobarea proiectului de restaurare al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș, pornit la inițiativa domniei sale.
Poate cea mai impresionantă mărturisire, și cea mai lămuritoare asupra motivului implicării domnului colonel în proiectul de restaurare al bisericii, este a unei familii din Mărtănuș, vecini cu casa părintească a colonelului. „Bunicii l-au susținut foarte mult. Văzând că are înclinație spre învățătură, au vândut un animal din gospodărie și i-au înmânat banii în fața altarului la biserica din sat, în fata preotului și a comunității. Nu întâmplător mulți ani mai târziu, a mijlocit pentru proiectul de restaurare al bisericii noastre.” O mărturisire care face lumină, și din care trag concluzia că, tacit, copilul de atunci, în fața altarului a făcut un legământ cu sine, de a fi un fiu de nădejde nu doar al satului care l-a adoptat, ci și al bisericii care i-a fost sprijin sufletesc și duhovnicesc. Și care iată, printr-o necruțătoare întâmplare, i-a devenit prea devreme loc de casă. Căci în coasta ei, alături de părinți și bunici, își duce somnul de veci, împăcat poate cu faptul că proiectul s-a finalizat așa cum și-a dorit, chiar dacă nu a mai apucat să se bucure de sfințirea sfântului locaș.
Recunoștința este atributul oamenilor frumoși, generoși, pozitivi și mulțumiți sufletește. A acelora care nu uită ușor binefacerile primite, rămân constanți în sentimente, știu aprecia un om și mai ales, pot arăta asta oricând prin cuvinte simple. Despre dragoste, prietenie, apreciere, prețuire și recunoștință față de omul Ion Țăranu – „Emil” sau „Nea Nelu Colonelu”cum îl alintau prietenii, vă invit să citiți în următoarele rânduri scrise de cei care i-ai fost aproape, cei care l-au cunoscut.
„A fost ușor să îl iubim, va fi imposibil să îl uităm”
La 31.07.1952, într-o zi însorită de vară, în casa unor oameni simpli, de la țară, într-un sătuc sărac, uitat de lume, Paltin din județul Vrancea, se năștea Ion Tăranu. La trei ani de la nașterea lui, mama acestuia, Constanța, se căsătorește cu Valer Ștefan, iar micuțul Ion, fiind crescut de un tată vitreg… deși denumirea nu este potrivită, pentru că l-a iubit ca pe propriul lui copil. În familie i se spunea Emil, deoarece în copilarie s-a imbolnăvit foarte rău și conform obiceiurilor de la țară, a fost numit altfel ca boala să nu îl mai cunoască. Copilul de atunci a îndrăgit foarte mult cartea. Băiețandru fiind, era trimis cu oile la păscut, iar el, cu cartea în mână, fiind atent la ce citea, frecvent le pierdea în grădinile vecinilor. Aceștia i le aduceau acasă, spunându-i mamei sale că are mare noroc cu faptul că Milică are drag de carte și învată, altfel nu i le mai dădeau căci le stricau culturile.
Școala generală o urmează în satul natal. Părinții nu aveau posibilități financiare prea multe, însă cum el învața foarte bine, a dat examen și la școala profesională și la liceu și a intrat la ambele. Văzând acestea, tatăl adoptiv hotărăște ca băiatul să meargă la liceu, deși cheltuielile ar fi fost cu mult mai mari. Urmează cursurile Liceului Teoretic din Zărnești, județul Brașov, promotia 1971.Cei foarte apropiați spuneau că nu îl văd în două meserii, de preot și ofițer.
Dar dă examen și intră la Școala de Ofițeri Activi de la Sibiu, pe care o termină în anul 1974.
Uneori, zâmbind spunea că dacă nu ar fi absolvit această școală, conform dorinței mamei lui, fiind singurul ei copil (care l-ar fi vrut lângă ea), ar fi fost un bun conducator de atelaj de vite. Îi plăcea să glumească pe această temă.
La data de 15 septembrie 1974 este încadrat ca ofițer în cadrul actualului Minister al Afacerilor Interne. A ocupat divese funcții de ofițer, ofițer superior, șef de birou, șef de serviciu, până la comandant, inclusiv, în diverse garnizoane, Brașov, Bacău, Covasna, București, așa cum prevede jurământul militar…„acolo unde patria o cere”.
La data de 14 februarie 1975 se căsătorește cu Țăranu Elena, căsătorie din care rezultă unicul său copil, Țăranu Laura-Ioana, care se naște pe data de 26 decembrie 1975. În cadrul ministerului în care a activat a fost un ofițer destoinic, drept și foarte ambițios, aducând cinste și onoare instituției. Era de asemenea un coleg minunat, care ajuta necondiționat pe oricine. Un exemplu pentru toți ceilalți care, la un moment dat spuneau: „dacă aveți probleme, mergeți la dl. Țăranu la cel care se îngrijește de sectorul suflete, că sigur găsește dânsul o soluție.” Era un om cumpătat și calm, gata oricând să îți dea un sfat, o povață, un ajutor.
Pentru definitivarea studiilor militare, în anul 1983 termină Academia Militară, secția pentru funcții de comandă (actualmente Academia de Înalte Studii Militare). Își aduce aportul substanțial în inițierea și aprobarea multor instrucțiuni, protocoale interministeriale, ordine și regulamente militare.
Un militar de carieră desăvârșit, un profesionist excepțional.
A fost detașat doi ani în județul Covasna, unde a contribuit la aducerea în patrimoniul MAI a unor terenuri și a mijlocit demersuri la toate autoritățile necesare pentru a se ridica cazarma unde astăzi se află Inspectartul Județean de Jandarmi Sfântu Gheorghe. Și meritele lui nu se opresc aici. Sunt multe de spus despre cariera lui impresionantă în această instituție. Multe lucruri la care și-a adus contribuția și pentru care nu a precupețit nici un moment din viața lui, indiferent cât efort fizic sau mental a presupus.
Revenit în București, în Aparatul Central al Ministerului, în cadrul Direcției Generale Management Operațional, a participat la multe activități destinate Serviciului Planificare Misiuni și Resurse, pe care cu mândrie l-a condus și a elaborat numeroase planuri de acțiuni și planuri de măsuri destinate misiunilor în desfășurare. Trece în rezervă, cu drept de pensie, la data de 28 februarie 2009, după o cariera militară de aproape 35 de ani.
Ulterior, pentru că era un om foarte activ, cu foarte multe calități profesionale, cu o viziune spre realitățile vieții actuale, în ciuda celor ce spun că oamenii în vârstă rămân ancorați în trecut și învechiți în gândire, pentru că avea o minte sclipitoare și o mare deschidere spre noutate, a ales să devină inițial colaborator la MRC Fayer și ulterior director general la MRC Guarding SRL, unde activa și la momentul decesului. De asemenea, a contribuit la restaurarea Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtanuș, de altfel monument istoric. Aș spune că nu greșesc dacă afirm că fără abilitățile lui de bun manager și om al cărui cuvânt conta, poate că nu se reușea acest uriaș pas. A dorit din tot sufletul să lase o urmă a trecerii lui și a iubirii lui față de acest sat. Din pacate, după terminarea lucrărilor nu a mai apucat să fie prezent la sfințirea acestea, deși și-ar fi dorit foarte mult.Dumnezeu probabil a avut alte planuri cu el pe mai departe.
Poate lumea se întreaba de ce a ținut atât de mult la acest sat, Mărtănuș, un sat mic, cu o comunitate mică de români, unde deseori, în ultimii ani se visa desculț mergând prin iarbă… și unde de fiecare dată spunea că se simte acasă… deși el era născut în Paltin. Ei bine, Valer, tatăl adoptiv, era născut în Mărtănuș, iar Emil, căruia copiii mărtănușeni, mai târziu, îi spuneau „nenea Nelu colonelu ”, a copilărit, o bună parte din vacanțe, acolo în sat, la bunici. Povestea cu mare drag despre perioada copilăriei lui în sat, despre jocurile copilărești și năzbâtiile pe care le facea.Valer, la care ținea ca la un tată natural, deseori spunând că „este tată cine te crește, nu cine te face,” s-a îmbolnăvit de cancer. Acesta a dorit să sfârșească în casa părintească din Mărtănuș. Atunci, hotărăște ca să își strămute mama, cu tot cu animale și acareturi, în sat, pentru a-i îndeplini acestuia dorința. Tot în acest sat își găsește sfârșitul, câțiva ani mai târziu, și mama acestuia, Constanța.
A avut o copilărie fericită deși a făcut parte dintr-o familie fără posibilități. Poate asta l-a și ajutat să se ridice, să-și depășească condiția și să devină un OM în adevăratul sens al cuvântului. Era cunoscut printre colegi și prieteni un om de cuvânt, un om cu un caracter frumos, un om manierat și foarte politicos. În viata de zi cu zi, în viața lui civilă, ca să îi spunem așa, era un om minunat, un om cald, un bărbat manierat și iubitor, un tată foarte bun, de excepție. Avea un charm aparte, era foarte ușor să îl îndrăgești. A fost un om a cărui viață merită să fie povestită și care este demnă de luat exemplu.
A fost meritul și mândria lui în viată că, dintr-un om modest plecat de jos, dintr-un sat uitat de lume, unde nu exista apă curentă, dintr-o familie simplă de țărani, un om care nu a avut pe nimeni în spatele lui să-l susțină, a realizat foarte multe și a ținut soarta atâtor oameni în mâinile lui… precum spunea și cântecul care parcă-l descrie cumva…
„Cu cămașa ruptă-n coate/ Și cu părul dat pe spate/ Am tras aer și-am intrat,/ unde mulți n-or cutezat// La lumina de la soare/ Orice om poate fi mare/ Dar din mulți s-aleg puțini/ Care-și iau soarta în mâini// Dacă știi ce vrei în viață/ Nu poți mere numa-n față/ Că norocu-i dat de Domnu/ Dar și-l mai face și omu// Dintr-un simplu visător/ Fără bani și grija lor,/ Am ținut în mâna mea,/ Chiar și soarta altor.”
Păcat însă că nu a fost totdeauna fericit atâta cât merita, dar a fost mulțumit cu viața lui.
L-am întrebat odată dacă ar lua-o de la capăt ce ar schimba și mi-a spus: „nimic, nimic nu aș schimba. Au fost alegerile mele și la vremea aceea au fost potrivite”. Cunoștea foarte mulți oameni, avea foarte mulți oameni care țineau la el… poate asta a fost șansa lui.
Odată, călătorind, l-am întrebat dacă există un oraș în această țară în care să nu cunoască pe nimeni, și mi-a răspuns: „Nu! În fiecare oraș în care am fost de-a lungul vieții cunosc cel puțin unu, doi oameni.
Era un om care iubea viața cu toată ființa lui și iubea oamenii și îi respecta, natura și tot ce îl înconjura, și avea pentru fiecare o vorbă bună, un zâmbet, o mângâiere. Era o fire foarte sociabilă, de aceea avea foarte mulți prieteni. Știa să vorbească cu fiecare despre orice subiect, pe care îl aborda pe înțelesul oricărui interlocutor. Sunt ferm convinsă că și-ar fi dorit să trăiască. Mai avea atât de multe de spus și de făcut. Din pacate, un destin nemilos și o boala perfidă i-a curmat viața în data de 14 martie 2021, la patru ani după moartea mamei sale.
Ca ultima dorință să îi fie respectată, a fost înmormântat în Mărtănuș, județul Covasna, loc pe care l-a iubit atât de mult și unde se odihnesc părinții și bunicii săi.Un OM pe care l-a iubit atât de multă lume, un om care a știut să intre în sufletul și în inima tuturor celor care l-au cunoscut. Nu vom putea niciodată să îi mulțumim suficient pentru că a făcut parte din viața noastră. A fost ușor să îl iubim, va fi imposibil să îl uităm.
Cuvintele sunt prea puține iar regretele vor fi eterne. (D.R.)
„Ceea ce a făptuit domnul Țăranu va rămâne chiar dacă sufletul i s-a urcat la cer”
Un OM extrem de modest, o prezență discretă, dar eficientă. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru Mărtănuș – un sat mica cum, neînsemnat pentru mulți, dar un sat cu un farmec parte pe care colonelul nu l-a uitat niciodată și pe care l-a ajutat să nu piardă ceea ce-i mai de preț: tradițiile și spiritual comunității. Faptele vorbesc despre om. Ceea ce a făptuit domnul Țăranu va rămâne chiar dacă sufletul i s-a urcat la cer. Îi mulțumim și îi dorim ca Domnul să-l aibă în pază. (Dr. Mirela Suvejan, Mărtănuș)
„Nenea Nelu colonelul” ne-a învățat lecția iubirii de glie și de neam, de bunici și părinti, respectul față de biserică și faptul că binele se poate face în liniste!
Cuvintele se lasă greu așternute pe hârtie. Fiecare cuvânt păstrează o amintire sau un gest. Prima mea amintire cu Nenea Nelu este într-o zi geroasă de iarnă, îmbrăcat în ținută cu o statură impozantă, călca cu autoritate în curtea noastră. Blândețea din ochii lui și felul în care vorbea, modul lui de a se apropia de oameni, m-a apropiat foarte mult de dânsul. Amintirile care îmi vin în minte sunt nenumărate; unele pline de haz, altele mai serioase, însă toate fac parte din experiența mea alături de el. Mereu îi spuneam că este o enciclopedie… nu exista subiect pe care să nu-l putem aborda; bucuria pe care o avea când povestea despre ce mă pasiona sau mă interesa. Întodeauna avea o mică povață sau poveste, zâmbetul nu-i lipsea de pe chip, mai ales când mî vedea și mă îmbrățișa părintește . De la bun început mi-a observat curiozitatea și a reușit să mi-o canalizeze spre domenii și materii noi, și pentru asta este mereu prezent în sufletul meu.
Dorul și dragostea pe care le avea pentru satul nostru, mi le-a transmis și mie, în felul lui discret și modest, dorința de a duce proiecte grele la sfârșit prin consecvență și diplomație, îi arătau adevarata integritate. Amintirile pe care le împărtășea cu mult drag, despre perioada copilăriei, greutățile vremurilor de atunci și dorința de a-și își depăși condiția, au construit cărămida cu cărămidă omul, tatăl, prietenul pe care am avut deosebita plăcere să îl întâlnesc și să cresc alături de el.
„Nenea Nelu colonelul” cum îl alintam noi cei de la Mărtănuș unde venea cu drag și inima deschisă, să se odihnească și să își caute liniștea. Ne-a învățat lecția iubirii de glie și de neam, de bunici și părinti, respectul față de biserică și faptul că binele se poate face în liniste!
Îi multumesc pentru că a crezut în mine, în potențialul meu, îi datorez o parte din ceea ce sunt astăzi. Pentru mine va rămâne mereu nenea Nelu.
Cu modestie mă înclin, Daniela Târlungean. (Mărtănuș, Martie 2022)
Dacă ar fi să dau definiția prieteniei, aceasta ar fi Ion Țăranu
El, prietenul nostru de aproape 40 de ani, nu a spus niciodată nu problemelor noastre, greutăților noastre sau bucuriilor noastre. Nu îmi amintesc să se fi supărat vreodată pe noi sau pe cineva deși nu am fost chiar toți perfecti. Ajuta cu mare drag pe toți cei care îi cereau ajutorul, cu un sfat și nu numai. Cred că mulți dintre cunoscuții lui îi datorează bucuria de a avea ceva sau de a-i fi reușit ceva. Avea bucuria de a ajuta, de a sprijini, ceea ce îi dădea lui o luminozitate care nu vine decât din adâncul unui suflet bun. Iubea oamenii, țara și istoria ei, cu aceeași mare măsură. Promova cu mare bucurie tot ce era frumos și bun în această țară și la acest popor. Pentru el nu era popor mai bun și mai mândru decat poporul roman și se bătea în argumente studiate pentru acest lucru.
A fost un om tenace, profund, studios și cu multă curiozitate pentru tot ce era nou.
Tenacitate și inteligenta l-au ajutat să promoveze în carieră și să obțină lucruri care pentru alții păreau imposibile, dar nu și pentru el.
Îți mulțumim că ai făcut parte din viața noastră PRIETEN DRAG. Pentru noi ești încă aici prin faptele tale, prin vorbele tale, prin privirea ta mândră și încurajatoare. (Silviu și Maria Munteanu, Martie, 2022)
Colonelul Ion Țăranu, vecinul de la casa bunicilor de la Mărtănuș
Am petrecut și copilărit împreună când el venea cu drag la casa bunicilor. Mergem pe câmp la fân și la cules de cartofi, cu căruța cu cai unde îi făcea deosebita plăcere să ne însoțească. Îi plăcea să stea pe la noi, să călărească cai și să povestim. Bunicii l-au iubit foarte mult, la fel vecinii, fiind un copil cuminte și cu bun simt. Se împăca foarte bine cu toată lumea de pe uliță, români sau maghiari. Bunicii l-au susținut foarte mult. Văzând că are înclinație spre învățătură, au vândut un animal din gospodărie și i-au înmânat banii în fața altarului la biserica din sat, în fata preotului și a comunității.
Nu întâmplător mulți ani mai târziu, a mijlocit pentru proiectul de restaurare al biserici noastre, pe care a și reușit să îl ducă la bun sfârșit. Când trecea prin zonă,vizita casa bunicilor și pe noi și spera să se retragă la casa bunicilor. Soarta nemiloasă l-a dus lângă bunici, în cimitirul din localitate unde își face somnul de veci. Era un om bun și atent! (Familia Stratulat Țucu și Lenuta Mărtănuș, Martie 2022)
Pentru lucurile minunate și trainice pe care le-a făcut pentru comunitatea noastră, a fost numit Ctitor și rămâne veșnic în memoria noastră.
La aproape un an de la „plecarea” în lumea celor drepți, cu greu pot să detaliez parte din momentele petrecute împreună. „Nenea Nelu Colonelul”, așa cum îl strigau copiii, venea la noi ca acasă, cu drag și dor de locurile în care a copilărit alături de părinți, bunici, de copiii de pe uliță satului și pe care îi amintea de fiecare dată. Și-ar fi dorit să se retragă la casa bunicilor.
Avea multe planuri. Mereu încerca să rezolve anumite probleme, proiecte, mereu optimist, bine dispus, cu chef de vorbă, de povești și de glume uneori. I-a plăcut viața la țară. Cu toate că a ajuns cineva pe propriile lui puteri, era modest, disciplinat și foarte atent. Ne căuta de câte ori venea în zonă, să ne vedem, să povestim și să luam masa împreună.
A fost un apropiat al familiei și al comunității și cea mai mare realizare pentru care s-a zbătut foarte mult, a fost proiectul de restaurare al bisericii „ Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Mărtănuș. A fost o acțiune de durată care din motive birocratice, a necesitat multe drumuri, multe documente pe care împreună cu părintele paroh Dan Iosif Cața le-a pregătit minuțios. După multe intervenții și dezamăgiri, proiectul a fost aprobat.
A fost foarte mândru de această realizare la recepția căreia a fost invitat să participe. Și-ar fi dorit să ne fie alături și la sfințire, dar bunul Dumnezeu a avut alt plan și boala nemiloasă l-a luat dintre noi.
Regretăm plecarea prematură, însă suntem împăcați sufletește că am reușit să-i împlinim și noi o ultimă dorință pe care o mărturisise în timpul vieții: aceea de a fi înmormântat alături de bunici și părinți.
Pentru lucurile minunate și trainice pe care le-a făcut pentru comunitatea noastră, a fost numit Ctitor și rămâne veșnic în memoria noastră. Am pierdut un OM de mare valoare. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. (Petre și Dorina Târlungean, Mărtănuș, Martie 2022)
Colonelul Ion Țăranu – un om deosebit.
Nu a făcut niciodată diferența de rang militar
L-am cunoscut le domnul colonel Țăranu Ion, în casa soților Petre și Dorina Târlungean prin anul 1995. Aceștia fiind vecini cu socri la Mărtănuș. Soția a fost colegă de liceu cu Dorina Târlungean la Târgu Secuiesc. Am avut o colaborare foarte bună cu domnul colonel Țăranu, atât personal cât și professional.
În acel moment când l-am cunoscut dânsul activa ca șef de stat major la Jandarmeria Sfântu Gheorghe (sediul vechi). În anul 1997 am fost trimis pentru o intervenție chirurgicală, dânsul a venit după mine la Gara de Nord din București și tot dânsul s-a ocupat de formalitățile de internare. Pe durata șederii la spitalul militar M.A.I., a venit zilnic la mine și s-a interesat de starea mea de sănătate. La externare, la circa zece zile m-a dus la Gara de Nord pentru a mă reîntoarce la Sfântu Gheorghe. Ne-am mai întâlnit ocazional în casa șoților Târlungean, am ținut legătura cu dânsul și când apela la mine să-l duc să-l aduc din diferite locații,nu am ezitat.
A stat de doua ori la domiciliu meu din Sfântu Gheorghe, la fel a procedat și fiica Laura, când avea eveniment în zonă. După ce s-a transferat cu serviciul la București am ținut legătura de Paște, Crăciun, revelion și de ziua onomastică Sfântul Ion din Ianuarie. Soacra mea l-a ajutat la pregătirile necesare la moartea mamei lui.
Pentru mine a fost un om deosebit deoarece nu a făcut niciodată diferența de rang militar între el și mine, ci dimpotrivă. Am participat și la funerariile lui din Martie 2021, acum când a trecut la cele veșnice nu putem decât să-l omagiem anual timp de 7 ani. Și să punem candele și lumânări pentru pomenirea lui.
Cu deosebita stimă și considerație pentru cel ce a fost colonelul Țăranu Ion, Lucian Bacișor (pensionar M.A.I., Sfântu Gheorghe)
Ion Țăranu – un bun credincios care prin fapte l-a mărturisit pe Dumnezeu
Deși nu am avut decât o scurtă întâlnire de o jumătate de zi cu domnul colonel Ion Țăranu, aceea întâlnire o pot clasa ca fiind una meteorică. O asemenea întâlnire o ai rar în viață, o întâlnire în care, de la primul contact, îți dai seama că ai în față un om valoros.
Întâlnirea noastră a fost facilitată de părintele paroh Valentin Ioan Cosneanu din comuna Ojdula, prieten și colaborator apropiat al domnului colonel Ion Țăranu, un alt român cu inimă de leu din ținuturile române ale Transilvaniei de sud-est, părintele fără Mercedes asupra căruia voi reveni altă dată mai pe larg.
Fiind proaspăt instalat în calitatea de senator de Covasna și având avântul tinereții, colindam județul în ideea de a identifica și inventaria problemele din comunitățile românești. Astfel, la cerința părintelui Cosneanu de a vedea biserica reabilitată prin strădaniile domnului colonel Ion Țăranu din Mărtănuș, într-o zi geroasă de ianuarie am poposit în casa domnului Petre Târlungean din satul Mărtănuș, tatăl unei colege de liceu, prieten și apropiat al colonelului pe care l-am întâlnit acolo.
În aceea scurtă zi petrecută împreună mi-a povestit durerea acelor locuri, plecând de la tragedia istorică produsă de Tratatul de la Viena, ajungând inclusiv până la aceea că fii satului pleacă și că această comunitate românească se împuținează din ce în ce mai mult, ajungând să își pună problema pentru dăinuirea acestei biserici pe care el din strădaniile lui a reușit să îi asigure dăinuirea fizică pe un timp îndelungat.
Fiu al satului prin adopție, după cum mi-a povestit chiar domnul colonel, a iubit aceste meleaguri mai mult decât orice, chiar îmi spunea că ar fi dispus să pună la dispoziție casa părintească cu toate anexele pentru o familie de tineri, doar să ajute dezvoltarea și menținerea comunității.
A urmat vizita la biserică, unde am constatat cu plăcere monumentala muncă depusă, de restaurare a acestui edificiu identitar românesc pe aceste meleaguri udate cu sânge și lacrimi românești. Cu migala și mândria smerită a noului ctitor m-a purtat prin toată biserica, prin clopotniță și împrejurul bisericii, arătându-mi fiecare detaliu ca un mare gospodar ce, după o treabă ca la carte, își prezintă truda.
Ne-am luat rămas bun cu promisiunea că odată ajuns la București să reluam legătura pentru demersurile de restaurare a bisericii din Brețcu, județul Covasna, biserică monument istoric de gradul I, care este pe cale să se prăbușească sub indolența autorităților locale și județene, sau, mai bine zis, interesul acestora.
Am reluat legătura pe 1 martie 2021, cu ideea de a vizita Institutul Patrimoniului pentru a urmări și a ne asigura că proiectul de restaurare dispune de toate avizele necesare. Din păcate, a urmat boala și nu am mai putut duce la bun sfârșit această lucrare.
În data de 14 martie 2021 eram prezent la Zilele solidarității românilor de pretutindeni cu românii din Covasna și Harghita, festivitate organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, iar colonelului îi era decernată, în absență, o distincție pentru activitatea sa civică și patriotică. Poate că atunci colonelul își dădea sufletul în mâinile Domnului, pe care așa de mult l-a iubit și pe care, prin fapte, l-a mărturisit.
Știrea stingerii din viață a colonelului a căzut asupra mea ca un trăsnet. Chiar și acum, când mă gândesc că este posibil ca, atunci când Forumul îi recunoștea meritele deosebite, Dumnezeu îl primea în împărăția Sa ca pe un bun credincios, găsind suficientă truda și chinul lui pe acest tărâm. (Senator de Covasna (AUR) Ionuț Neagu, 12 Martie 2022 )
*Mulțumesc tuturor pentru frumoasa colaborare la realizarea acestui material care rămâne o mărturie a respectului și prețuirii.
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
