Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă că, în prezent, în urbea noastră sunt în derulare investiții în educație de peste 520 de milioane de lei, pentru extinderea şi modernizarea instituţiilor de învăţământ, prin proiecte finanţate din bugetul local, guvernamental sau european.

Potrivit edilului, 322 de milioane de lei, din totalul sumei, sunt fonduri alocate din bugetul local, ceea ce reprezintă un „efort supraomenesc” pentru administrația locală.

Pentru comparație, primarul a subliniat că în 2024 impozitele plătite de toate persoanele fizice din Sfântu Gheorghe pentru clădiri, terenuri și autoturisme au însumat aproximativ 10 milioane de lei, iar valoarea totală a investițiilor pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ din oraș corespunde sumei colectate pe parcursul a 52 de ani.

Antal a menționat că investiţiile actuale în instituţiile de învăţământ din oraş sunt menite să asigure modernizarea și extinderea instituțiilor de învățământ locale pentru următoarele decenii.

Putem vorbi despre investiții de o amploare istorică: la Sfântu Gheorghe se realizează investiții de peste 100 de milioane de euro în instituţiile de învăţământ. În următorii 50 de ani nu va mai fi nevoie de intervenții de o asemenea amploare. Este o sarcină uriașă, o muncă imensă, care poate reuși doar împreună. Autoritatea locală a făcut un efort financiar supraomenesc: am obținut fondurile și ne-am asumat o contribuție proprie uriașă. Directorii de școli fac minuni – au reorganizat clasele astfel încât la Sfântu Gheorghe nu trebuie să ne gândim la învățământ în două sau trei schimburi. Părinții se confruntă zilnic cu situația în care, deși și-au înscris copilul la o instituție, temporar trebuie să îl ducă la altă școală sau grădiniță. Cadrele didactice sunt nevoite adesea să alerge dintr-o clădire în alta pentru a putea ține toate orele. Şi, în cele din urmă, cei mai importanți sunt copiii. Ei trăiesc toate aceste schimbări exact așa cum reacționează părinții și profesorii la situație. Astăzi facem sacrificii, dar mâine copiii noștri vor crește într-un oraș al școlilor care este demn de cunoștințele și talentul lor. Aceste investiții sunt despre ei, pentru viitorul

Pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe se arată că printre proiectele majore aflate în derulare se numără:

  • Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Școlii gimnaziale „Váradi József” (peste 65 de milioane de lei din PNRR, cu o contribuţie proprie de peste 45 de milioane de lei)
  • Reabilitarea termică și modernizarea internatului Liceului Teoretic „Mikes Kelemen” (peste 31 de milioane de lei din PNRR, cu o contribuţie proprie de peste 25 de milioane de lei)
  • Reabilitarea clădirii principale, corp A-B şi a bibliotecii la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (8 milioane de lei din PNDL şi o contribuţie proprie de peste 16 milioane de lei)
  • Reabilitare clădire principală, clădire internat și clădire veche (fosta tipografie „Jókai”) la Colegiul Național „Székely Mikó” (8 milioane de lei din PNDL şi o contribuţie proprie de peste 21 de milioane de lei)

Printre investiții se mai numără construirea noii creșe din strada Nicolae Iorga, în apropierea clădirii Jandarmeriei- investiție realizată din fonduri guvernamentale, cu termen de finalizare un an de zile, unde vor putea merge 70 de copii, dar și construirea noii grădinițe de pe strada Borvíz.

Pentru realizarea celui din urmă proiect de reabilitare a clădirilor C şi D ale Liceului „Mikes Kelemen”, Municipiul Sfântu Gheorghe a semnat marți, 16 septembrie, cu Ministerul Dezvoltării, un contract în valoare de peste 51 de milioane de lei, finanţare printr-un program guvernamental, fără contribuţie locală.

Totodată, autoritatea locală asigură peste 1 milion de lei pentru  închirierea celor 16 clase modulare montate pe terenul de sport al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, în care învață o mare parte dintre elevii care timp de 5 ani de zile au studiat în diverse școli din oraș.

Acum suntem în cea mai grea perioadă, pentru că lucrările se desfășoară simultan în mai multe locații. Totuși, sunt convins că anul școlar viitor va începe cu totul altfel decât acesta: după fiecare vacanță se vor finaliza tot mai multe săli de clasă, iar copiii se vor putea muta treptat în clădirile renovate. Pe măsură ce trece timpul, situația va fi din ce în ce mai bună” – a conchis primarul Antal Árpád.

Maria Crețu-Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail