În zilele trecute toate televiziunile transmiteau ştiri despre „faimoasa vânătoare” de la Balc a „omului de afaceri” Ion Ţiriac. Nemaipomenit, fraţilor! Cică unul dintre invitaţi a venit cu o „puşcă aurită” ca să curme viaţa bieţilor mistreţi, de parcă moartea lor ar fi fost mai „dulce” dacă era provocată de o puşcă aurită, adică devenea o „moarte aurită”.
Toată stima pentru admirabilul sportiv Ion Ţiriac, care a adus faimă ţării noastre, dar mai puţină stimă pentru „omul de afaceri” care îşi propune drept „scop nobil” uciderea în masă a animalelor, sub masca unei „spotivităţi” care de fapt trădează rămăşiţe ale instinctului animalic: ucide pentru a trăi. Numai că în cazul nostru nu se ucide pentru a trăi, ci se ucide „de plăcere”, adică de „distracţie în echipă” cu bogătaşii Europei. Oare ce „glorie” poate fi în uciderea a 100 sau 200 de animale sub pretextul că acest fapt ar fi doar „un sport”?!
În mod sigur că faimosul nostru sportiv n-a simţit nimic citind frumoasa poezie a lui Labiş despre „Moartea căprioarei” „la ceas oprit de lege şi de datini”, şi nici n-a înţeles nimic din filmul „Planeta maimuţelor”, care imaginează faptul că ar putea fi şi invers, adică animalele să ne vâneze pe noi, şi atunci ne-am simţi la fel ca acei mistreţi vânaţi cu puşti aurite…
Dacă un om urmăreşte şi ucide un animal pentru a-şi întreţine viaţa, el devine „vânător de ocazie” sau „vânător din necesitate”, dar dacă ucide un om, devine „criminal”. Atunci cei care masacrează cu bună ştiinţă şi fără milă animalele ce sunt: „vânători profesionişti” sau „criminali”?!
Toate acestea se întâmplă fiindcă omenirea încă nu a evoluat suficient pentru a trăi în pace şi armonie cu mediul înconjurător, fiindcă oamenii n-au părăsit în totalitate regnul animal; ei mai sunt stăpâniţi de „principiul animal”, iar inteligenţa lor a evoluat mai mult decât sentimentul. Ei nu simt „suferinţa animalului” pe care-l ucid şi nu recunosc dreptul lui la viaţă. Dar lumea este în continuă schimbare. Vor trece secole sau milenii, dar într-o bună zi toate „uneltele morţii” vor fi piese de muzeu, şi acei oameni se vor ruşina de „barbaria strămoşilor” lor de astăzi… Evoluţia nu poate fi oprită. Şi chiar în zilele noastre putem vedea semnele acelui viitor îndepărtat. Să ne gândim doar la faptul că deja există un document european oficial, întitulat „Drepturile animalelor”, că organizaţiile de protecţie a animalelor devin tot mai active, că oamenii au construit chiar şi hoteluri pentru animale, că există clinici veterinare şi alte asemenea aranjamente, care dovedesc că cel puţin o parte din omenire, mai conştientă şi mai morală, a evoluat mai rapid, dar vorba din popor „Mai e mult până departe”, însă timpul va rezolva toate problemele.
Ceea ce am dori să subliniem este faptul că oamenii ar trebui să se gândească mai mult înainte de a curma viaţa altor fiinţe, înainte de a călca în picioare dreptul lor la viaţă, şi la modul cum ne educăm copiii. Mulţi dintre ei cunosc porcul sau vaca doar din imagini sau din conserve ori din preparatele culinare. De ce nu ducem copiii să viziteze un abator, să asiste la suferinţa animalelor ucise, să le înţeleagă teama şi durerea, poate atunci mulţi ar refuza să mai consume carne… Desigur, aceasta ar însemna „terapia-şoc”, nerecomandată pedagogic, dar adesea cursul vieţii noastre este schimbat de astfel de „şocuri”, care te determină „să nu uiţi ce-ai văzut” şi să nu mai doreşti să se repete acel eveniment. Însă oamenii spun una şi fac alta. Educatorul (părinte, profesor) îi interzice copilului să fumeze, dar el fumează în faţa lui; medicul îi recomandă pacientului să nu fumeze, dar el fumează, iar pacientul nu ştie ce să creadă. Copiii sunt dependenţi de părinţi şi de multe ori le urmează exemplul; dacă părintele fumează, bea şi înjură, când va creşte copilul va face la fel, deoarece el „asta a văzut” şi i s-a întipărit în memorie, deci el „copiază modelul”. Aşadar, ar trebui să fim mai atenţi la educaţia pe care o dăm copiilor societăţii. Iar în privinţa educaţiei, zilele în care trăim sunt „zile de coşmar”, zile care intră în categoria „visul urât al omenirii”, coşmarul unei societăţi bolnave, în care animalele sunt ucise fără milă, oamenii sunt manipulaţi şi exploataţi, actele antisociale de tot felul se înmulţesc, terorismul se extinde pe întreaga planetă, războaiele nu mai contenesc, pământul, apele şi aerul sunt otrăvite, şi tot ce e bun e distrus în goana neîncetată după bogăţie şi putere, omul continuă să fie lup pentru om. Şi toate acestea se înscriu în karma omenirii, aducând după sine o viaţă nefericită pe pământ, căci oamenii nu pot culege decât ceea ce au semănat…
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail