În urmă cu nouă ani, la Sfântu Gheorghe s-a înființat Clubul Sportiv „Show Time”, care în scurt timp s-a remarcat și pe plan național, obținând numeroase premii la diferite competiții sportive. Despre acestea s-a tot scris în publicațiile locale, motiv pentru care de această dată vă invit să cunoașteți una dintre persoanele care stau în spatele acestor rezultate, un om care cu mult suflet și dăruire antrenează tinerii covăsneni pasionați de Shotokan Karate-Do.
Este vorba despre CORNEL ANTONIU DUCULEȚ, un tânăr în vârstă de 38 de ani, originar din Sfântu Gheorghe. Toată viața și-a petrecut-o în acest oraș, a învățat la Liceul Industrial „Puskas Tivadar”, în acea vreme fiind atras de profilul electromecanic. Ulterior a urmat cursurile Facultății de Drept, devenind jurist. În tot acest timp a fost pasionat de artele marțiale, fiind printre puţinii oameni care au reușit să-și facă dintr-un hobby modul lor de viață. Este posesor al centurii negre 2 Dan W.S.K.F.
CORNEL ANTONIU, cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Sunt un om normal, căruia îi place să fie corect, să ducă lucrurile până la capăt. Pun suflet în tot ceea ce fac, îmi place să învăț mereu ceva nou, să mă reinventez și să îmi depășesc limitele. Într-un cuvânt m-aș descrie: un luptător. Am o familie frumoasă și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Când te-ai apucat de Shotokan Karate-Do și de ce?
Fac sport de când mă știu. Am intrat în lumea artelor marțiale la vârsta de 7 ani, când am început judo. Prima oară am fost dus de tatăl meu, Dumnezeu sa-l ierte, nu mai este printre noi.
Ca orice copil, am încercat și alte sporturi, dar am rămas dedicat artelor marțiale. Am simțit că practicând artele marțiale sunt mai disciplinat, mai organizat, cu mai multă încredere în forțele proprii. Și de atunci … continui, continui, continui…
Când ți-ai început activitatea la Clubul din Sfântu Gheorghe și ce te-a determinat să accepți acest rol? Ce satisfacții îți dă munca cu copiii ? Ce presupune rolul de instructor?
Secția de Shotokan face parte din famila Showtime de aproximativ patru ani. De atunci m-am alăturat și eu acestei familii, în urma invitației primite de la Cristian Șchiopu, antrenorul secției de Ju-Jitsu din cadrul Clubului. Împreună cu colegul meu Pall Szabolcs, ne-am asumat această responsabilitate dorind să inducem copiilor un stil de viață sănătos, o mentalitate benefică lor, îi învățăm pe copii să aibă onoare și principii în viață, să ducă lucrurile începute la bun sfârșit, să recunoască atunci când greșesc sau atunci când au nevoie de ajutor, să conștientizeze că sunt lucruri pe care le pot face singuri, dar la unele e mai bine să lucreze în grup. La primele antrenamente îi învățăm șă își aranjeze hăinuțele frumos în vestiar, îi ajutăm să-și lege centurile, să se alinieze corect, să se hidrateze și să respire corect, toate acestea devenind pe parcurs automatisme, atenția lor îndreptându-se apoi pe antrenamentul fizic și noutățile aduse în cadrul fiecărei ore de antrenament.
Respectul față de colegi, profesori, părinți este un aspect important. Este esențială integrarea într-un nou grup și respectarea regulilor acestuia.
Artele marțiale nu au fost inventate pentru a crea ,,bătăuși “ ci pentru a forma caractere. De asemenea, își vor dezvolta capacitatea de concentrare și atenție, vor căpăta încredere și respect de sine, vor evita conflictele şi vor învăța care sunt propriile lor limite fizice și psihice.
Pentru mine este important atât antrenamentul fizic cât și sănătatea mintală și emoțională a copilului. Sunt conștient că toți copiii din ziua de astăzi au un program încărcat și atunci când întră în sală, pe lângă pregătire fizică, ei au nevoie mai ales de relaxare activă și de noi prieteni. De aceea încerc să îmbin utilul cu plăcutul, să fiu dur atunci când trebuie, dar să le arăt și afecțiune, mulțumire pentru munca lor atunci când este cazul. Copiii sunt sinceri, ființe minunate. Ca antrenor, trebuie să știi să-i motivezi, să răspunzi la toate așteptările lor. Din priviri copiii te simt dacă îi iubeşți şi dacă îi placi. Dacă îi iubeşți şi dacă-ţi simt această empatie emoţională, poţi să lucrezi şi să faci cu ei exact ceea ce-ţi doreşți. Mi-au trecut prin mână aproape 100 de copii, pentru unii mulți, pentru alții puțini, însă eu îi consider „parte” din mine.
Relaţia dintre antrenor și sportivi trebuie să fie bazată pe recunoaşterea profesională, pe colegialitate şi performanţă. În relaţia dintre sportivi, trebuie permanent promovat spiritul de echipă, deciziile fiind luate prin consens, manifestându-se deschidere la sugestiile colegilor, admiţând critica în mod constructiv şi responsabil, dacă este cazul, să împărtăşească din cunoştinţele şi experienţa acumulată în scopul promovării reciproce, a progresului sportiv.
Care sunt premiile cele mai importante pe care le-ai obținut tu, dar și copiii antrenați de tine?
Consider că suntem diferiți față de cluburile de la noi din oraș. Marea majoritate se axează preponderent pe participarea la cât mai multe concursuri, la câștigarea cât mai multor medalii și la o evidențiere a sportivului respectiv. Noi, participarea la concursuri o facem pentru a testa nivelul practicantului, pentru a-l determina să devină mai bun. Ceea ce predăm noi este BUDO Karate (budo însemnând, în cazul nostru, arta supraviețuirii). Arta supraviețuirii nu implică doar autoapărare, ci și implicare, dar mai ales adaptare la noi situații și mediu înconjurător.
Nu putem obține rezultate în sportul de performanță, fără a avea o motivație puternică!
Din fericire, în aceșți ani au apărut și rezultatele. Deținem medalii de locuri fruntașe, obținute la diferite concursuri din țară. De exemplu Cupa Națională a României WSKF, Cupa de Autoapărare, Cupa Karate Tigers etc. În concursuri participă atât elevii cât și noi, ca antrenori. Un premiu important pentru mine este atât recunoașterea la nivel mondial a gradației de 3 Dan, examenul fiind dat cu președintele W.S.K.F. (World Shotokan Karate Federation), sensei Hitoshi Kasuya, cât și recomandarea mea ca antrenor de către Karate W.S.K.F. România.
Ce calități trebuie să aibă un antrenor de arte marțiale?
Eu aș enumera câteva din calitățile unui antrenor de arte marțiale: să fie disciplinat, să aibă răbdare, să fie corect și să fie un exemplu pentru ceilalți.
Fără disciplină nu poți obține succesul și performanta în nici un domeniu. De aceea disciplina unui antrenor nu trebuie să fie nici prin mânie, nici prin strigăte, ci trebuie să fie printr- o dispoziție calmă și serioasă.
Răbdarea noastră realizează mai multe decât forța noastră. Este important să avem răbdare deoarece numai cu ea antrenorul și elevii pot avea rezultate frumoase.
Când spun corectitudine, mă refer și la faptul că, chiar dacă unul din elevi este copilul antrenorului, trebuie și el să respecte aceleași reguli ca toți ceilalți. Trebuie să-i tratăm la fel pe toți elevii indiferent dacă îi lăudăm sau îi corectăm. Atunci vei câștiga simpatia și dragostea lor.
Fiind la timp la antrenament este o modalitate excelentă de a fi un bun exemplu pentru elevi. Trebuie să fii foarte atent la mișcările efectuate și la cuvintele pe care le spui, deoarece ei îți urmează comportamentul și atitudinea ta.
Fiul tău e și elevul tău. Înseamnă mult pentru un părinte? Cred că ești mândru de performanțele copilului tău. Care sunt premiile cele mai importante obținute de fiul tău datorită instruirii tale? Îți calcă pe urme?
Băiatul meu a pășit în sala de antrenament la vârsta de 3 ani și … nu a mai plecat. Este greu să fii părinte și antrenor, dar progresul și rezultatele sale mă fac să dau tot ce am mai bun. Sunt foarte mândru de rezultatele sale și de „omul” în devenire. Are nenumărate medalii de aur, câștigând locul întâi la aproape toate concursurile la care a participat. Cât despre călcatul pe urme…. decizia îi aparține în totalitate, el având și alte activități (carting, înot, …).
Ce activități aveți în timpul vacanței de vară cu cei înscriși la club?
A mai rămas luna august din vacanță. În această lună sala este închisă pentru renovare. Dar noi nu ne oprim.
Pentru a scoate cât mai des copiii din fața calculatoarelor și a telefoanelor, organizăm diferite ieșiri la ștrand, la cinema, plimbare cu bicicleta, etc. În fiecare an organizăm tabăra cu tematică – karate. Anul acesta facem o mică excepție și la sfârșitul lunii august ieșim cu cortul. Încercăm să-i scoatem un pic din zona de confort, copiii primind diferite responsabilități pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit atât individual, cât și în grup. De exemplu: ei vor monta corturile, vor ajuta la aranjarea focului de tabără, ghidați vor pregăti ingredientele pentru tocăniță și așa mai departe. Am pregătit multe jocuri și concursuri, astfel încât la finalul camping-ului copiii să rămână cu amintiri și experiențe plăcute, la fel ca în anii trecuți.
Ai unul / mai mulți mentori care ți-au călăuzit activitatea mărțială de-a lungul anilor? Dacă da, poți să îl / îi numești și să spui ce anume din personalitatea și prestația lor te-a impresionat și direcționat?
Părerea mea este că ai nevoie de un mentor toată viața, în cazul în care mai eșți într-o activitate de genul acesta…
Mentorul este sensei Hitoshi Kasuya, președintele WSKF ( gradație- 8 Dan). Are 70 de ani, dar se mișcă ca la 20 de ani. Este omul care practică karate de când se știe, dar recunoaște că mai are mult de învățat, și pentru perfecționare învață chiar și de la începători, dacă este cazul.
Cel care ne-a inițiat pe mine și pe colegul meu (cu care suntem prieteni buni de când ne știm) este Balint Mihai, antrenor la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. El ne-a călăuzit pașii până când am reușit să mergem pe drumul nostru. Balint Mihai a reușit să ne unească și să ne învețe mult mai mult decât karate. Ne-a învățat să ne prețuim colegii, ne-a învățat să respectăm pe toată lumea, ne-a fost ca un tată.
Ce prețuieșți cel mai mult în viață?
Familia. Dacă ne referim la principii, atunci corectitudinea, sinceritatea, verticalitatea, bunul simț, respectul, pacea și armonia.
Care este motto-ul tău în viaţă şi în sport?
„Ichi go ichi e” (tradus- „o singură șansă în viață „). Ne antrenăm, învățăm, pentru acel moment specific din viața noastră.
Când reîncepeti antrenamentele? Acceptați noi înscriși? Ce condiții trebuie să întrunească?
Antrenamentele se reiau în luna septembrie, pe data de 10. Bineînțeles că poate veni oricine dorește. Mai multe detalii găsiți pe pagina clubului (showtimeclub.ro). Vă așteptăm la antrenamente cu mic cu mare !!!
Te rog să le adresezi un mesaj cititorilor ziarului nostru
Este esențial să faceți mișcare indiferent de ramura sportivă pe care o alegeți. În ceea ce privește Karate-ul – „este o stare de spirit, un mod de viață care aduce un plusvaloare în educația și caracterul copiilor, prin disciplină, spirit de luptă, respect, muncă pentru performanță !!!” OSS !!
Pentru a încheia și eu acest interviu într-un limbaj comun artelor marțiale, îți spun : „Doumo arigatou gozaimashita!”, tradus
„Mulțumesc foarte mult!”. Succes și să auzim numai de bine!
Larisa AXINIA