Președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa, cunoscutul activist civic Dan Tănasă, va deschide lista candidaților propuși de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Mureș la alegerile parlamentare din 6 decembrie pentru Camera Deputaților. În interviul următor, acordat în exclusivitate cotidianului Zi de Zi, Dan Tănasă, care desfășoară și o bogată activitate jurnalistică prin intermediul blogului său, www.dantanasa.ro, vorbește despre resorturile care l-au determinat să candideze pentru Camera Deputaților din ipostaza de apărător al drepturilor românilor din Mureș, Harghita și Covasna, precum și despre principalele sale valori, care coincid cu valorile AUR, respectiv Credința creștină, Libertatea, Familia și Națiunea.
Reporter: Pentru început, vă rog să dezvăluiți care sunt motivele pentru care ați acceptat să candidați din partea AUR Mureș la alegerile parlamentare.
Dan Tănasă: Venirea mea în echipa AUR e oarecum firească, îl cunosc pe George (George Simion, co-președinte al AUR – n.r.) din 2006, îi cunosc activitatea foarte bine, o activitate în zona civică, cu valorile căreia rezonez foarte mult deoarece și eu susțin toate principiile pentru care a acționat George de-a lungul timpului, respectiv unificarea României cu Basarabia în primul rând, dar și curățirea clasei politice de toate elementele vechi, securiste, care au legătură cu vechiul sistem. Am venit la Mureș pentru că am acceptat colegilor din AUR Mureș pentru a candida aici, unde activează o echipă puternică, valoroasă, condusă de Răzvan Biro, care a dovedit că este un lider adevărat deoarece a reușit să coaguleze în jurul său o echipă foarte puternică. La alegerile locale, această echipă a obținut un scor foarte bun având în vedere termenul foarte scurt pe care l-a avut la dispoziție să pună la punct strategia de campanie și evident să adune o echipă puternică.
Rep.: Aveți peste 100 de procese câștigate în spețe care privesc repectarea legalității de către primari și primării din Mureș, Harghita și Covasna?
D.T.: Am venit la Mureș deoarece sunt implicat în tot ce înseamnă respectarea legii și a Constituției în cele trei județe, Harghita, Covasna și Mureș. Am peste 100 de procese câștigate în cele trei județe cu asociația pe care o conduc. Pentru respectarea legii există mulți primari UDMR supărați pe mine, deoarece i-am forțat să respcte legea, pe unii i-am executat silit în acest sens. Fără falsă modestie pot să spun că sunt al patrulea prefect din cele trei județe dacă stau să mă raportez la faptul că toate procesele pe care le-am câștigat în instanță sunt responsabilitatea directă a prefecților care de foarte multe ori, în multe cazuri, refuză să acționeze legal, deși sunt obligați. Cunoaștem motivele, refuză tocmai pentru a-și salva pe termen cât mai lung poziția, scaunele în Prefecturi, și atunci temele acestea privind respectarea Constituției și a legislației referitoare la simbolurile naționale ajung să fie tratate derizoriu de către reprezentanții Guvernului în teritoriu, chestiune absolut inacceptabilă din punctul meu de vedere. Atunci, în mod evident, candidatura mea la Mureș a apărut ca fiind ceva normal și firesc. Rezonez și cu valorile pe care le promovează AUR de-a lungul timpului, iar echipa AUR din Mureș este tânără și excepțională.
Rep.: Descrieți, pe scurt, echipa AUR Mureș.
D.T.: Avem și colegi de 71 de ani, dar în general colegii sunt din generația nouă. Sunt, în general, oameni care nu au mai făcut politică și care își doresc altceva de la actuala clasă politică. Oameni care simt la fel ca și mine lipsa tratării unor probleme fundamentale, și care au ca piloni libertatea, credința, familia, concepte care nu mai încap în discursul actualei clase politice, o clasă politică agitată și preocupată mai mult să se încaiere, să se denigreze, să nu construiască nimic, să nu ofere o alternativă populației. O mare parte a românilor nu participă la vot, nu se implică în viața Cetății pentru că este profund dezgustată de ceea ce a oferit actuala clasă politică în 30 de ani. Și atunci apariția noastră este firească, este un strigăt de revoltă deoarece se poate face politică altfel, există oameni în continuare în România care ar dori să voteze oameni curați, oameni care nu au mai făcut politică, oameni dornici să se implice în viața Cetății și s-a creat această impresie că, vezi Doamne, toți am fi hoți, mafioți, cu școli făcute pe genunchi la facultăți fantomă. Lucrurile nu stau așa, există încă în România foarte multă lume decentă, care își dorește să vadă în clasa politică și altfel de oameni.
Rep.: O altă etichetă pusă unor anumiți politicieni este cea de „naționalist”. În spațiul public circulă diverse definiții ale naționalismului, însă majoritatea dintre acestea sunt eronate. Ce înseamnă naționalismul în viziunea dumneavoastră?
D.T.: Sigur, este o etichetă care de foarte multe ori se pune unei grupări, unor oameni, unor voci care ies din discursul oferit de actuala clasa politică și vorbesc despre altceva. Sigur, partidul Alianța pentru Unirea Românilor este etichetat ca fiind naționalist pentru că vorbește de valori, de principii, nu vorbește de bani, de modul în care să ne denigrăm adversarii. Eu nu percep partidul Alianța pentru Unirea Românilor ca un partid naționalist, îl percep mai degrabă ca pe un partid conservator și patriotic, un partid care își dorește ca românii să trăiască demni, să fie respectați. Mă uit de exemplu la Polonia, o țară mare, o forță economică mare, care este guvernată de un partid creștin, conservator, care acționează în interesul cetățenilor. Îmi doresc ca România să nu mai fie o colonie! Îmi doresc ca România să fie tratată cu respect de către ambasadorii țărilor străine la București, să fim parteneri, nu să fim slugile cuiva! Bineînțeles, în aceste condiții eticheta de naționalist e foarte ușor de pus. Dar nu e așa! Eu, personal, mă feresc de extremisme, nu vreau să încurajez extremismele de niciun fel pentru că se poate face politică decentă, curată, civilizată, cu oameni corecți, cu oameni cu frică de Demnezeu, fără să fie nevoie de niciun fel de extremism, în niciun fel de direcție. În concluzie, nu suntem naționaliști, nu sunt naționalist, mă consider un conservator, un patriot conservator nu în dauna cuiva. Dragostea de țară nu trebuie în niciun fel să dăuneze semenului meu de orice etnie, de orice rasă. Nu suntem împotriva cuiva. AUR își propune să unească pe toată lumea și să ofere o alternativă la actuala clasă politică, să arate că într-adevăr se poate face un altfel de politică.
Rep.: Activitatea de parlamentar înseamnă fie inițierea de acte normative noi, fie modificarea unor legi deja existente. Din acest punct de vedere, ne puteți spune ce vă propuneți să inițiați, să realizați în calitate de deputat AUR de Mureș?
D.T.: Din păcate, sunt foarte multe probleme pe care le are România și nu sunt rezolvate. Sunt foarte multe inițiative legislative care ar trebui să existe. De exemplu, nu înțeleg de ce actuala clasă politică nu oferă o soluție legislativă care să oprească furtul din păduri, defrișarea masivă a pădurilor din România pe care nu o poate nega nimeni. Actuala clasă politică, indiferent de culoare, nu reușește să facă față acestei probleme naționale care, din punctul meu de vedere ar trebui să intre în Strategia de securitate națională. Vorbim, totuși, de o resursă importantă, care asigură sănătate cetățenilor, asigură locuri de muncă, și care este neglijată. Ca să ne păzim de virus și ca să verificăm dacă oamenii poartă masca, cineva a decis să scoată Armata pe străzi, inclusiv cu arme la vedere pe străzi, ceea ce a fost abominabil, o disproporționalitate în ceea ce privește obiectivul care urma să fie atins. Aș fi vrut, de exemplu, să mă plimb prin pădure și să mă întâlnesc cu o armată care stă și păzește această avuție națională. Când trebuie să păzim avuția țării, pădurile, și nu o păzim, eu ca cetățean îmi pun diverse întrebări. O altă temă foarte importantă este votul de la Referendumul pentru familie, care a fost batjocorit într-un fel inimaginabil. Aud oameni, politicieni, care vorbesc despre democrație, despre jocul democratic, dar care au sabotat pur și simplu un exercițiu democratic deoarece referendumul este modul prin care poporul își exercită suveranitatea. În acest moment, nimeni nu răspunde așteptărilor celor peste 3 milioane de români care au votat ”Da” la acel referendum. Mi se pare neacceptabil ca cei peste 3 milioane de români să nu aibă o voce în Parlamentul României care să le apere valorile, să le apere credința. O altă temă importantă se referă la faptul că niciun partid actual nu oferă vreo soluție la ceea ce înseamnă întoarcerea în țară a celor 3-4 milioane de români. Nimeni nu oferă soluția pentru a-i readuce în țară pentru că România trăiește o dramă îngrozitoare. Să ai milioane de oameni care au plecat de aici deși nu a fost niciun fel de război, iar la București să nu ai o clasă politică preocupată de această dramă națională mi se pare absolut inacceptabil. Relația cu românii din diaspora ar trebui să reprezinte un punct foarte important în ceea ce înseamnă politica statului român.