Doamna profesor inginer Maria Peligrad, președinta Fundației „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, împlinește astăzi 70 de ani, din care peste jumătate i-a dedicat elevilor și profesiei de dascăl. Aproape patru decenii a fost cadru didactic în Sfântu Gheorghe, debutând la Școala de Specializare Postilceală pentru tehnicieni proiectanți în construcția de mașini, din Sfântu Gheorghe și continuând la Liceul Industrial nr. 2- actualul Colegiu Naţional „Mihai Viteazul” (unde între anii 1982 -1986 a fost director adjunct), și după aceea, la Grupul Şcolar „Puskas Tivadar”. În afara activității profesionale, s-a implicat în numeroase manifestări social – culturale ale comunității și face acest lucru și astăzi, fiind un model pentru cei din jur.
Prin Fundația „Mihai Viteazul”, pe care o conduce, organizează, împreună cu colegele dumneaei, numeroase evenimente, unele fiind foarte ample. Amintim aici Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat anual și ajuns la cea de-a XXVII-a ediție, manifestare care a adus săptămâna trecută, la Sfântu Gheorghe și în județ, peste 1400 de colindători, cărora reprezentantele Fundației, în frunte cu doamna Peligrad, le-au dedicat timp și suflet.
Despre festival, despre momente din viața dumneaei, despre realizări personale, doamna profesor inginer Maria Peligrad ne-a spus mai multe, în cadrul unui interviu.
Astăzi este ziua dumneavoastră. La mulți ani! Ce gânduri, sentimente vă încearcă la ceas aniversar?
Este dificil de a exprima în câteva cuvinte sentimentele, gândurile care sunt rezultatul anilor trăiți. Poți face un bilanț total, parțial, poți aprecia subiectiv împlinirile sau neîmplinirile, ne putem întoarce în timp cu gândul și să dăm altă interpretare faptelor trecute. În final, nu doresc să schimb nimic din ceea ce a trecut.
Vă rog să ne permiteți să vă însoțim într-o „călătorie” în trecut și să ne vorbiți despre startul dumneavoastră în viață. Unde a început acesta, care este localitatea dumneavoastră natală?
M –am născut la Brașov și alături de fratele meu am avut o copilărie frumoasă, într – o familie foarte frumoasă.
Cum a fost copilăria dumneavoastră, acolo?
Copilăria ne – a fost fără griji, sau poate, ocrotiți de părinți, nu le – am văzut noi. Mergeam cu toții în parcul central, la maialuri, cinema… Stăteam la rând pentru a ne cumpăra manuale, cărți. Am frecventat amândoi, ani la rând, cel puțin două cercuri la Palatul Copiilor, cum se numea atunci. Am avut prieteni cu care am crescut, de la grădiniță, până la terminarea liceului. Și pentru că am amintit de grădiniță și școală, am un sentiment de duioșie, respect și mândrie pentru părinții mei, care au sprijinit darea în funcție a grădiniței sau construirea unei noi clădiri a școlii în care învățam.
Care sunt cele mai dragi amintiri din acea perioadă – perioada copilăriei?
Sunt multe amintiri frumoase. Evident că cele mai dragi îmi sunt cele legate de evenimentele petrecute cu familia și la bunica, într – un sat din Bărăgan. Sunt multe, multe…
Ce vă doreați să deveniți, copil fiind?
Am avut o șansă extraordinară, într – un sistem de învățământ căruia îi duc dorul. O învățătoare bine pregătită, bun pedagog, care mi – a insuflat dorința de a învăța, dar și metoda aplicată a acesteia. Apoi, doamna dirigintă, Tătaru Virginia, profesor de matematică în clasele gimnaziale urmată de domnul profesor Crăcană, în liceu, mi –au dezvăluit frumusețea matematicii. Am un respect deosebit pentru toți profesorii mei, dar îmi doream să devin profesoară de matematică.
Ați absolvit Facultatea de Mecanică. Cum ați ales această specializare? Nu era/ este dificilă pentru o femeie?
Cum am ales această specializare?! Am să dezvălui un secret . Voiam să învăț mult, știam că în primii ani la Politehnică se predau matematici superioare așa că m – am hotărât să urmez o facultate în cadrul acesteia. Mi –era oarecum indiferent, nu sunt sperioasă și am acceptat această provocare de a candida la sectia cu cea mai mare concurență ( în anul meu eram 6% studente din numărul total de cursanți). Nu am regretat nicio clipă.
Ce a urmat după absolvirea facultății? Care sunt proiectele în care v-ați implicat ca inginer în domeniul mecanicii?
După terminarea facultății, am lucrat la serviciul tehnic al Întreprinderii de transport auto Galați (acolo am primit cele mai bune sfaturi de la șeful meu, sfaturi pe care le – am respectat până când am ieșit la pensie), iar apoi ca inginer proiectant în cadrul Întreprinderii Mecanice de Material Rulant din Brașov. În acea perioadă am făcut parte din colectivul care a contribuit la proiectarea utilajelor de construit și întreținut calea ferată, întreprinderea fiind în plină dezvoltare. Mai târziu, am realizat importanța muncii mele și cu riscul de a mă considera lipsită de modestie, sunt mândră de ceea ce am făcut alături de colegii mei.
Și apoi ați ajuns cadru didactic, un cadru didactic iubit și apreciat, știu! Unde ați debutat ca profesor și cum au fost primele momente la catedră?
În anul 1975 s – a înființat Școala de Specializare Postilceală în Sfântu Gheorghe, pentru tehnicieni proiectanți în construcția de mașini. Prima mea zi în școală ( funcționa în clădirea actualului Colegiu Național „Mihai Viteazul”), 1 octombrie, a fost plină de emoție: altă activitate, 30 – 40 de tineri, mulți de vârsta mea, tot atâtea perechi de ochi îndreptați spre mine. Știu că inima mea se zbătea puternic și vreau să cred că fața nu a arătat emoție.
Ce discipline ați predat?
Am fost titulară pe catedra de desen tehnic și geometrie descriptivă până la desființarea acestei forme de învățământ în toată țara.
Care a fost traseul dumneavoastră didactic?
Am rămas, cu drag, mai departe în școală predând discipline tehnice la liceu, iar mai târziu, din nou, la învățământul postliceal și școala de maiștri. Am susținut toate gradele didactice, iar în perioada 1982 – 1986 am fost director adjunct la Liceul industrial nr. 2, actualul Colegiu Național „Mihai Viteazul”.
Eu știu că ați iubit și medicina…
Da, într-adevăr, am cochetat puțin cu medicina, din rațiuni absolut obiective: copiii mei erau mici, erau destul de bolnăviori, așa încât, am început să învăț, în așa fel încât să mă prezint la concursul de admitere la Facultatea de Medicină din Târgu Mureș. Totuși, după șase luni a trebuit să înțeleg că nu puteam pleca din oraș și să las doi copii mici fără îngrijirile mamei. Și, ca atare, am renunțat. Dar, a fost un lucru bun că exact la sfârșitul acestei perioade, copiii mei s-au întremat așa de frumos, că nu ar mai fi avut nevoie de un medic în casă.
Ați ales, totuși, profesia de dascăl. Care considerați că este cel mai frumos moment, cea mai frumoasă realizare, ca profesor?
Cel mai frumos moment cred că este întâlnirea cu elevii. Iubesc copiii în general și cred că le – am dăruit elevilor același sentiment. Mă bucură fiecare salut, fiecare întrebare: „ce mai faceți doamna profesoară? Sărut – mâna, doamna dirigintă!” Mă bucur, atunci când aflu, de fiecare realizare a lor. Îmi plac vizitele lor, la început cu iubitele, apoi soțiile sau copiii lor. Cred că am avut norocul de a mă întâlni cu generații dornice de a învăța, care se respectau pe sine, respectă adevăratele valori umane și culturale ale unui popor.
Dar cea mai frumoasă realizare din întreaga viață de familie, care considerați că este?
Spuneam odată că mă bucur de existența a două corpuri cerești strălucitoare, două bucăți întregi de soare: copiii mei. La acestea, se adaugă două super corpuri cerești strălucitoare: cei mai grozavi nepoți din lume.
Aveți vreun motto după care v-ați ghidat viața, activitatea?
Cred că motto – ul ar putea fi unul preluat din ceea ce am văzut la părinții mei: „ce ție nu – ți place, altuia nu – i face”.
Sunteți foarte implicată și activă în manifestările civice, sociale. Ce vă motivează? De unde vă găsiți energia?
Da, aș putea spune că sunt împlicată în mai multe proiecte, dar nu sunt singura. Dorința de a face ceva mai mult pentru comunitatea din care fac parte s – a născut, din păcate, în primăvara anului 1990. Eram cadru didactic într – o școală supusă procesului de separare pe criterii etnice (mare greșeală această separare). Nu mi – a fost indiferent faptul că un elev mi – a spus, cu tot respectul, că nu mai dorește să învețe în limba română, sau că aveam elevi care de pe o zi pe alta nu mă mai salutau. Au trecut toate și trebuia să privim spre viitor, să facem ceva constructiv pentru apărarea interesului învățământului în limba română. De altfel, așa a luat naștere Fundația „Mihai Viteazul” a cărei membră fondatoare sunt.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră Fundația „Mihai Viteazul” a cărei președintă sunteți?
Fundația „Mihai Viteazul” este o organizație non-profit, dăruită comunității județene, este o organizație vie, care trăiește pentru cei din jur prin toate manifestările pe care le organizează.
Recent s-a încheiat cea mai amplă manifestare pe care Fundația o organizează: Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”. Ce gânduri, sentimente, vă încearcă, la finalul ediției a XXVII-a?
S – a încheiat de curând cea de – a XXVII – a ediție a Festivalul de Colinde. La această ediție realizată cu sprijinul parohiilor ortodoxe din județ au participat aproximativ 1450 de colindători mici și mari, în concerte la Catedrala Ortodoxă, la bisericile ortodoxe din județ și în cadrul a două spectacole la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Am dorit să aducem în sufletele tuturor liniște și pace, spiritul Ajunului, al sărbătorilor de iarnă cu toate tradițiile și obiceiurile derulate în țară. Cred că am reușit și sunt mulțumită.
Ce activități aveți în plan, ce proiecte doriți să realizați în continuare?
Pentru anul următor avem deja calendarul activităților (nu renunțăm la cele tradiționale), datele sunt conturate și nu respingem ceea ce se va ivi.
Cum ați descrie, într-o propoziție, viața dumneavoastră de până acum?
Crede – mă, nu știu cum să – mi descriu viața. Este a unui om obișnuit, într – o societate dinamică și nu întotdeauna binevoitoare cu semenii săi.
În finalul acestui interviu, vă spunem încă o dată „La mulți ani!” și vă transmitem cele mai bune și frumoase gânduri! Dacă aveți și dumneavoastră un mesaj pentru cititori, pentru covăsneni, vă rog să îl transmiteți!
La sfârșit de an, le doresc tuturor covăsnenilor, tuturor cititorilor cotidianului „Mesagerul de Covasna”, tuturor românilor, oriunde s-ar afla, împliniri, sănătate, sărbători fericite și la mulți ani! Doresc să îi îndemn să ne iubim, împreună, patria, și să îi respectăm legile!
Ana Ciorici Costache
