Astăzi, 2 februarie, este Sărbătoare creștină numită Întâmpinarea Domnului. Ea marchează un eveniment biblic legat de Pruncul Iisus. La 40 de zile de la naşterea sa a fost dus la Templu, aşa cum cerea vechea lege.
Regula acelor vremuri impuna că femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească să nu păşească în Lăcaşul Sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/intampinarea-domnului/praznicul-intampinarii-domnului-iisus-hristos-161479.html
Pe lângă această semnificaţie biblică, de-a lungul timpului au apărut şi alte interpretări, multe laice, data amintită fiind cunoscută în ţara noastră şi ca Ziua Ursului, un prilej de a se anticipa evoluţia vremii pentru perioada următoare.
Conform profilului rubricii de faţă, vom insista asupra unor uzanţe şi rânduieli ale oamenilor simpli legate de acest moment calendaristic.
De unde provine denumirea oarecum curioasă de Ziua Ursului? Există de mulţi ani în credinţa norodului ideea că la începutul lui Făurar după două luni de hibernare Moş Martin iese pentru scurt timp din bârlog. În funcţie de comportamentul său pe 2 februarie superstiţia populară indică dacă vine mai repede primăvara sau dacă întârzie.
Oamenii au asociat schimbarea vremii cu modul imprevizibil în care reacţionează animalul acesta puternic şi periculos de Ziua lui.
Pe vremuri, în naivitatea lor oamenii de la ţară considerau că pruncii lor pot fi la fel de sănătoşi şi puternici ca un urs, dacă în 2 februarie sunt unşi pe faţă şi pe mâini cu grăsime de urs procurată de la vânători. Persoanele bolnave de „sperietură” trebuiau afumate cu păr de urs. Unii mergeau şi mai departe, în semn de apreciere pentru acest impunător „rege al pădurilor din Carpaţi”, botezând-şi odraslele…Ursu sau Martin.
Acest mamifer puternic a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, reacţia sa în această zi magică indicând, adesea fără greş, dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Datina spune că pe 2 februarie în jurul prânzului, în caz că avem de-a face cu o zi senină, cu mult soare, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. Dacă îşi vede umbra pe zăpadă, după care intră la loc şi se culcă, înseamnă că încă şase săptămâni mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi în aer liber, semn că iarna o să dispară cât de curând şi se va încălzi treptat.
Izvoarele istorice arată că şi vechii daci aveau un cult pentru jivinele mari ale păsurii, precum urşii şi lupii, care erau priviţi cu teamă şi respect. Ele reprezentau animale sacre, prezente în felurite povestiri şi legende legate de viaţa acelor timpuri. Se ştie că urşii sunt omnivori, mâncând carne şi verdeţuri. Vânează felurite vietăţi, dar preferă mierea, chiar suportând înşepăturile albinelor deranjate din stup, apreciază fructele de pădure, ca zmeura, murele, afinele. Nu refuză nici perele, merele pădureţe, ciupercile, jirul.
Toamna se hrăneşte bine pentru a putea suporta perioada lungă de inactivitate care urmează pe timpul iernii. Deşi este considerat un prădator de talie mare, ursul nu trăieşte numai cu carne şi se atinge de mortăciuni, precum lupii.
Blana ursului este frumoasă, foarte deasă, fiind alcătuită din două rânduri de păr aspru, maroniu sau negru. Moş Martin este renumit pentru mirosul şi auzul său, având aceste simţuri dezvoltate, putând simţi omul şi de la o jumătate de km. Sunt însuşiri care îi sunt de mare folos în descoperirea surselor de hrana.
Trebuie ştiut că ursii atacă oamenii doar atunci când sunt provocaţi ori li se simt puii în pericol.
Nu doar în ţara noastră, ci în multe părţi ale Europei, mai cu seamă în rândul nordicilor, există obiceiul observării comportamentului lui Moş Martin în această zi. Însă cel mai popular personaj din această poveste cu iz meteorologic nu este un urs, ci o… cârtiţă – un mic rozător foarte popular în America. Se numeşte Phil, și are darul de a prezice vremea pentru săptămânile ce vin. 
De peste un secol are loc un show în fiecare dimineaţă de 2 februarie, în ultimii ani dvenind extrem de mediatizat, desfăşurându-se în prezenţa camerelor de filmat şi a unui numeros public. Cârtiţa Phil este scoasă din cuşcă în văzul mulţimii. Dacă îşi vede umbra şi fuge înapoi la adăpost, este un indiciu că iarna va mai dura. În schimb, dacă petrece mai mult timp alături de miile de oameni veniţi la spectacolul „live”, primăvara se apropie cu paşi repezi. Acest obicei este aşteptat cu nerăbdare, an de an, fiind luat în serios de naivi şi persiflat de lucizi, dar intrat solid în folclorul american.
Se pare că povestea provine de la imigranţii nemţi veniţi în Lumea Nouă cu peste două secole în urmă. Primul animal întâlnit de ei în pădure la începutul lunii februarie a fost un sobol abia ieşit dintr-un muşuroi. Aducându-şi aminte de felul în care prognozau venirea primăverii din ţara lor de baştină, au procedat la fel cu mica vietate. Numele îi provine de la un şef de trib indian din zona Pennsylvania, King Philip, prescurtat, Phil.
…Şi uite aşa, în epoca zborurilor intergalactice şi a computerilor performante s-a ajuns şi peste Ocean la cea mai rudimentară prognoză meteo! Firşte, privită cu detaşare de către specialiştii în domeniu…
Horia C. Deliu
