Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna face apel către operatorii economici să transmită solicitări de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional pentru anul școlar 2018-2019, până în 17 noiembrie (a.c.).
Inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre, a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, informații privind calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional pentru anul școlar 2018-2019.
„Este pentru prima dată când planul de școlarizare pentru anul școlar următor începe cu proiectarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul profesional și mai nou, pentru învățământul profesional dual. Trebuie știut că încă nu a apărut metodologia – cadru, ci doar un draft, însă în Monitorul Oficial din data de 31 octombrie, a apărut, separat, acest calendar care descrie etapele și acțiunile pentru învățământul profesional. (…)”- a declarat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre. Acesta a subliniat că este foarte important ca aceste informații să ajungă la toți operatorii economici. În acest sens, s-au luat deja măsuri măsuri în vederea diseminării informației legate de oportunitățile de solicitare de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional, pentru anul școlar 2018-2019, în afara organizării conferinței de presă special dedicate.
„Intenția noastră este – și deja am și transmis – ca, din baza de date a Camerei de Comerț și Industrie – CCI Covasna – prin domnul președinte al acesteia, Edler Andras – toată documentația care trebuie să fie întocmită de către agenții economici, să ajungă, prin poșta electronică la toate firmele. Eu cred că dumnealor (reprezentanții CCI Covasna – n.r.), sunt cel mai în măsură ca prin baza lor de date să facă această transmitere. O altă cale este legătura pe care o au conducerile școlilor cu agenții economici cu care deja au contracte de parteneriat.”- a spus inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
Acesta a subliniat că este foarte important ca operatorii economici să transmită solicitări de școlarizare, atât pentru învățământul dual, cât și pentru cel profesional, întrucât fără acestea, nu se pot proiecta astfel de clase.
„Nu putem proiecta clase profesionale de trei ani și nici de învățământ dual, bineînțeles, dacă nu există o solicitare reală din partea agenților economici, atât pentru învățământ dual, cât și pentru învățământ profesional. Termenul de transmitere a solicitărilor este 17 noiembrie, deci au la dispoziție mai puțin de trei săptămâni!” – a spus inspectorul școlar general al ISJ Covasna.
Realizarea propunerilor privind locurile în învățământul dual
Astfel, conform calendarului, operatorii economici trebuie să transmită la CNDIPT solicitările de școlarizare în învățământul dual, conform modelului de solicitare, din anexa nr. 2 la Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin OMEN nr. 3554/2017, prezentată și în Anexa nr. 1 la calendar (documente disponibile și pe site-ul ISJ Covasna, www.isj.educv.ro). Solicitările operatorilor economici se pot transmite prin e-mail la adresa [email protected] sau prin încărcare în platforma special dedicată promovării învățământului profesional și tehnic din site-ul www.alegetidrumul.ro, până în 17 noiembrie 2017.
În 21 noiembrie, CNDIPT (Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic) va centraliza solicitările operatorilor economici şi va transmite către inspectoratele şcolare şi unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora s-a cerut şcolarizarea, situația solicitărilor operatorilor economici, pentru școlarizare în învățământul dual. Până în 23 noiembrie, Inspectoratul şcolar judeţean va analiza solicitările şi va transmite la CNDIPT situaţia cu locurile propuse, ca răspuns la aceste solicitări. Până în 27 noiembrie CNDIPT va analiza gradul de satisfacere a solicitărilor operatorilor economici și motivele de nesatisfacere ale acestora la nivel județean și va iniția, după caz, demersuri pentru identificarea soluțiilor de satisfacere la nivel regional a solicitărilor care, din motive obiective, nu pot fi satisfăcute la nivel județean, data de 29 noiembrie 2017 fiind data la care ISJ realizează propunerea privind numărul de locuri în învățământul dual.
În acest an şcolar, la nivelul județului Covasna, în învăţământul dual funcţionează două clase de învățământ profesional dual: o clasă de confecționer produse textile din domeniul de industrie textilă și o formațiune de studiu formată din două grupe, jumătate din domeniul industrie alimentară, având calificarea de prelucrarea cărnii, respectiv jumătate de grupă din domeniul fabricării produselor din lemn, cu calificarea de tâmplar universal.
Realizarea propunerilor pentru învățământul profesional
În ceea ce priveşte învăţământul profesional pentru anul şcolar 2018-2019, în calendar se arată că tot până la data de 17 noiembrie (a.c.), operatorii economici vor înainta unităților de învățământ profesional și tehnic sau inspectoratelor școlare solicitările de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2018-2019, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional pentru anul școlar 2018-2019.
Data de 24 noiembrie este data până la care unitățile de învățământ profesional și ethnic încheie contracte-cadru cu operatorii economici pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul profesional de stat și înaintează la ISJ propunerea privind numărul de locuri în învățământul profesional, împreună cu contractele-cadru încheiate, iar 29 noiembrie este data la care ISJ/ISMB realizează propunerea privind numărul de locuri în învățământul profesional.
În luna decembrie (a.c.) inspectoratul şcolar va organiza o şedinţă pentru analiza și avizarea numărului de locuri pentru învățământul profesional și pentru învățământul dual.
Calendarul complet, documente și detalii pot fi găsite accesând https://isj.educv.ro/content/11216/Calendarul-etapelor-%C8%99i-ac%C8%9Biunilor-pentru-stabilirea-cifrei-de-%C8%99colarizare%C2%A0%C3%AEn.
Ana Ciorici Costache