Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna a lansat înscrieri pentru ultima ediție din acest an a cursului de formare a responsabililor de gestionarea deșeurilor.
Cursul este organizat în baza legii nr. 211/2011, privind regimul deşeurilor și este programat să se desfășoare luni, 11 decembrie 2017, între orele 14:00 – 20:00, la sediul CCI Covasna, (str. Oltului nr. 17, Sfântu Gheorghe).
„Aceste cursuri sunt foarte importante. Este obligatoriu ca fiecare firmă să aibă un responsabil de gestionarea deșeurilor, iar acest lucru provine din angajamentul României cu privire la acest subiect! Bineînțeles, dacă ne gândim mai departe, fiecare dintre noi suntem responsabili de mediul în care trăim și nu numai că suntem responsabili, ci, noi formăm acest mediu în care trăim. Poate acest curs mai deschide puțin ochii participanților, determinându-i să se raporteze altfel la mediu.”- a declarat președintele CCI Covasna, ec. Edler András-György.
În prezentarea cursului se arată că „în conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, articolul 22, alineatul 3, deţinătorii / producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianții, precum şi operatorii economici autorizaţi în ceea ce privește protecţia mediului pentru efectuarea operaţiunilor de colectare şi transport deşeuri au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane. Conform alin. 4, persoanele desemnate, trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate.”
Participanţilor li se va vorbi despre Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor – obligaţiile operatorilor economici; regimul deşeurilor – prevederi legislative, organizarea actelor normative în domeniu; obligaţii legale în sarcina operatorilor economici; gestionarea anumitor categorii de deşeuri, reglementate prin acte normative speciale: uleiuri uzate, baterii şi acumulatori uzaţi, deşeuri de echipamente electrice şi electronice; raportări; soluţii practice pentru conformarea operatorilor economici cu cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul deşeurilor; evitarea sancţiunilor; studii de caz; sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor și evitarea sancţiunilor.
Cursanţii vor putea propune pentru analiză situaţii din cadrul locului lor de muncă, au menționat reprezentanții CCI Covasna.
Taxa de participare este 200 de lei +TVA, iar pentru membrii Camerei de Comerț și Industrie Covasna, 150 de lei + TVA.
Absolvenții vor putea obține un certificat care să le folosească în activitate.
Informații suplimentare pot fi aflate accesând site-ul Camerei, www.ccicv.ro, la numărul de telefon 0755 085 842 – persoana de contact Incze Eszter sau prin email la adresa [email protected].
Ana Ciorici Costache