Echipa de înot a Clubului Sportiv Ciprian (CSG) din Sântu Gheorghe a fost singura echipă ce a reprezentat România la concursul internaţional „World Sports Festival 2014” desfăşurat în Viena, Austria.
Cei opt sportivi ai Clubului Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe -Becze Zétény Benedek (2004), Barabás András (2003), Gyenge Attila (2003), Luffy ákos (2003), Gergely Zsolt (2002), Sebastian Mihăilă (2000), Tompa György Kadosa (2000), Todoran Ioana (2000)- au participat pentru prima oară la această competiţie, reprezentând atât oraşul natal, cât şi ţara, întrucât a fost singura echipă românească din cadrul concursului.
Munca depusă de-alungul timpului şi competiţiile la care au mai participat înotătorii Clubului Sportiv Ciprian s-au materializat în 24 de medalii, astfel: 3 medalii de aur, 8 medalii de argint, 9 medalii de bronz, toate la individual şi 4 medalii de bronz la ştafetă, poziţionând astfel echipa română pe locul 16.
Chiar dacă nu toţi sportivii CSG au ocupat primele trei locuri, rezultatele obţinute la o asemenea competiţie sunt extraordinare, făcând cinste ţării.
Tompa György Kadosa a ocupat locul I în probele 50 metri bras şi 100 metri spate, locul II în probele 50 metri spate, 50 metri fluture şi 100 metri bras şi locul III în probele 200 metri bras şi ştafeta 4x 100 metri liber, toate la categoria 14 ani şi mai mici.
Sebastian Mihăilă a ocupat locul I în proba 200 metri spate, locul II în proba 200 metri mixt şi locul III în probele 50 metri fluture, 100 metri liber, 100 metri spate şi ştafeta 4x 100 metri liber, toate la categoria 14 ani şi mai mici.
Becze Zétény Benedek, sportiv în vârstă de 10 ani, a reuşit perfoarmanţa de a ocupa locul II în probele 50 metri şi 200 metri spate, 100 metri şi 200 metri liber şi locul III în probele 100 metri spate, 400 metri liber şi ştafeta 4x 100 metri liber (la categoria 14 ani şi mai mici).
Todoran Ioana, de 14 ani, a ocupat locul III în probele 50 metri şi 100 metri spate iar Barabás András, cu vârsta de 11 ani, a ocupat locul III în ştafeta 4x 100 metri liber.
Ceilalţi componenţi, aflând-se la prima lor competiţie de asemenea anvergură, s-au clasat astfel: Gergely Zsolt s-a poziţionat pe locul VIII, în proba 100 metri bras, Gyenge Attila s-a clasat pe locul al XI-lea, în proba 200 metri bras, iar Luffy ákos a ocupat locul XIX, în proba 50 metri fluture.
„Atmosfera a fost una de olimpiadă, aşadar experienţa acumulată este o etapă spre marea performanţă. A fost un succes total. Îmi felicit sportivii pentru rezultatele excelente, dăruirea şi ambiţia de care au dat dovadă”, a declarat antrenorul Ciprian Grosu.
Clasamentul tuturor echipelor din concurs se poate accesa pe pagina oficială a „World Sports Festival”: http://www.world-sports-festival.com/en/results/schedule-swimming
„World Sports Festival” este un concurs internaţional anual organizat sub patronatul UNESCO încă din 2008, destinat tinerilor sportivi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 21 de ani. Anul acesta, competiţia a vut loc în perioada 3-6 iulie, în Viena, şi a găzduit 37 de cluburi din 14 ţări. Micii sportivi au putut să se înscrie la unul dintre cele doisprezece sporturi pe care Festivalul le găzduieşte: fotbal american, badminton, baschet, bowling, majorete, fotbal, înot, tenis de masă, taekwondo, tenis, volei şi wrestling.
Maricela Dan
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail