Realizarea unui muzeu selfie, prezentarea şi promovarea designerilor locali, a sportului şi a unui stil de viaţă sănătos, reabilitarea faţadelor unor clădiri neglijate, precum şi amenajarea unor bănci speciale pentru persoanele cu dizabilităţi se numără printre proiectele înscrise în programul Com’ON Sepsi, derulat de Grupul PONT şi Primăria Sfântu Gheorghe.

Scopul propus al programului este să încurajeze implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii locale.

Potrivit organizatorilor, în cadrul celei de-a treia ediţii a acestui program au fost înscrise 47 de proiecte şi iniţiative, iar, pe baza votului publicului, 32 dintre acestea vor primi o finanţare de maximum 2.600 de lei pentru implementare.

Proiectele au fost afişate pe pagina www.comonsepsi.ro, iar publicul îşi poate exprima opţiunile până în data de 19 septembrie, fiecare persoană putând să voteze un număr maxim de 10 proiecte.

Anul acestea s-au putut face înscrieri la cinci categorii: comunitate, cunoştinţe, creaţie, mediu şi stil de viaţă, iar numărul iniţiativelor depuse a fost cu 15% mai mare decât anul trecut, au precizat iniţiatorii.

Fondul total de premiere este de 83.200 de lei, iar din cele 32 de premii ce vor fi acordate, trei vor fi atribuite proiectelor depuse de tineri cu oportunităţi reduse, din zone defavorizate şi alte trei depuse de tineri din categoria de vârstă 14-17 ani.

Reprezentantul Grupului PONT, Farkas Andras, a precizat că la vot poate participa orice persoană care trăieşte, lucrează sau studiază în Sfântu Gheorghe, iar iniţiativele câştigătoare vor trebui implementate până la finele lunii noiembrie.

În cadrul celor două ediţii anterioare au fost finanţate peste 50 de iniţiative care au mobilizat peste o mie de tineri voluntari, printre acestea numărându-se cursuri de inteligenţă financiară, acţiuni de plantare a arbuştilor, de sprjinire a persoanelor fără adăpost, jocuri de societate, cursuri de gimnastică pentru mame şi copii, precum şi programe personalizate de alergare.

Programul participativ Com’ON Sepsi a fost lansat de Primăria Sfântu Gheorghe şi Grupul PONT în urmă cu trei ani.

„Scopul Com’ON Sepsi este ca tinerii de 14-35 ani, care locuiesc, învaţă sau lucrează la Sfântu Gheorghe să iniţieze activităţi culturale, sociale etc., iar iniţiativele lor vor primi o finanţare. Procesul este bazat pe principiile bugetării participative, care îşi propune implicarea cetăţenilor într-un proces democratic de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a unei părţi a bugetului public”, se arată într-un comunicat de presă, postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Programul Com’ON Sfântu Gheorghe este organizat de Asociaţia Culturală şi de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT, cu sprijinul financiar al Primăriei, Consiliului Local Sfântu Gheorghe şi Băncii Comerciale Române.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail