De aproximativ opt luni, preotul Mihai Șraier este paroh la Ozun. Slujește în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, o biserică frumoasă, finalizată cu multă trudă, de iubitori ai credinței ortodoxe, în urmă cu 187 de ani.
„Biserica din Ozun a fost finalizată în 1830, așadar, ortodoxia în Ozun are origini străvechi și trebuie să îi facem mândri pe cei care, cu atâta greutate, în acele timpuri, au reușit să construiască o biserică atât de trainică și de frumoasă.”- afirmă preotul, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat ziarului „Mesagerul de Covasna”, subliniind că și-a propus să „mențină vie flacăra ortodoxiei, în Ozun”.
Cum ați ales calea preo
ției, cum v-ați dat seama că doriți să urmați această cale?
Calea preoției am ales-o în clasele primare, când, sub îndrumarea și sub ascultarea părintelui Nițu din Târgu Secuiesc, unde am făcut școala primară, am activat în biserică, la strană. Am urmat, apoi, traseul dorit, fiind admis la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, în anul 1999, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Ioan, pe atunci, Episcop al Covasnei și Harghitei. Am urmat cursurile Seminarului, timp de cinci ani, iar după absolvirea studiilor, tot cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Ioan am urmat cursurile Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, secția „Teologie – limba română –litere”. Am ales această specializare deoarece am vrut să am dublă calificare. După terminarea facultății la Sibiu, în anul 2008, am activat ca muzeograf în cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, timp de câțiva ani, după care am luat examenul de titularizare și am fost profesor de limba română, timp de patru ani.
Unde ați predat limba română?
Am predat la Ozun, dar după un timp, am constatat că lipsește ceva din viața mea. Cu toate că îmi dorisem să fiu preot de la început, amalgamul vieții m-a dus către alte drumuri.
Cum ați ajuns din nou la strană?
Am ajuns din nou la strană, foarte simplu: cum spuneam, nu mă simțeam împlinit, nu mă simțeam bine, simțeam că ceva lipsește, și atunci, am luat decizia foarte drastică de a renunța la catedră și am început, apoi, relația directă cu biserica, în sensul că am fost cântăreț bisericesc la Biserica din Deal (din Sfântu Gheorghe), timp de trei ani de zile, cu îndrumarea părintelui Hagiu, Dumnezeu să îl odihnească, și finalizând cu binecuvântarea pentru a fi hirotonit diacon. La începutul acestui an, am fost hirotonit diacon la Mănăstirea Izvoru Mureșului și după o practică de aproape o lună de zile, am fost hirotonit preot la Bilbor, în județul Harghita. (…)
Iar în februarie, anul acesta, ați ajuns preot la Ozun…
Da, am ajuns la Ozun. Am fost întâmpinat cu bucurie de către credincioși și eu la fel, am fost bucuros, încântat că fac ceea ce îmi doream și pentru care am fost pregătit de la început și că, pe lângă „păstor” de albine, am ajuns și păstor de suflete.
„Păstor” de albine…?
Da, menționez că, pe lângă preocuparea mea principală, preoția, sunt și apicultor. Sunt apicultor de mai mulți ani și în timp, din aproape în aproape, așa a rânduit Dumnezeu ca aceste lucruri frumoase, aceste îndeletniciri și vocații frumoase să se împletească.
De când sunteți apicultor și de unde această pasiune?
Sunt apicultor de aproximativ 15 ani. Această pasiune a apărut dintr-o dată. Înainte de a termina Seminarul, tatăl meu mi-a cumpărat doi stupi, cadou, și de la doi stupi, încet, încet am ajuns să am 120 de familii, cu care merg și în pastoral, atunci când timpul îmi permite, la cules, și în același timp, mă ocup și de familia mea.
Ce ne puteți spune despre familia dumneavoastră?
Familia este foarte importantă. Am doi copii, o fetiță de patru ani, care este la grădiniță și un băiețel de 7 ani, care este în clasa I. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne țină sănătoși, să ne țină sufletele curate, mințile să ni le țină la fel de agere și să putem merge înainte, să dăm Slavă Lui Dumnezeu, prin tot ceea ce facem.
Spuneați că ați urmat școala primară, în Târgu Secuiesc. V-ați născut în acel oraș?
M-am născut în Sfântu Gheorghe, dar părinții au lucrat în Târgu Secuiesc, chiar de la începutul copilărei mele și atunci când tatăl meu și mama mea au fost mutați cu locurile de muncă la Sfântu Gheorghe, domiciliul meu a fost din nou Sfântu Gheorghe, orașul natal, însă doar pe hârtie, pentru că eu deja eram plecat la Seminar la Râmnicu Vâlcea.
Din familia dumneavoastră, sunteți primul care a ales această cale?
Din partea mamei au mai fost persoane care au ales să fie preoți…de exemplu, nașul mamei…deci au mai fost preoți în familie, dar nu recent, ci în urmă cu mai mulți ani.
Ați fost dascăl la Ozun și apoi ați devenit preot, în aceeași localitate…
A fost chiar o întâmplare. Am avut șansa de a fi preot în locul în care deja le predasem copiilor viitorilor mei enoriași, îi cunoșteam destul de bine; am predat limba română și la secția română și la secția maghiară și sunt într-o relație bună și cu cei de etnie maghiară, cunoscându-i, în mare parte. Am avut șansa aceasta să fiu într-un loc cunoscut.
Cum au trecut cele aproximativ opt luni de când sunteți preot în Ozun?
Au trecut foarte bine, foarte frumos, dar și foarte repede. Săptămânile trec extrem de repede. Avem activitate…am început cu ce se începe: prin a-i cunoaște pe credincioși, prin a merge pe la casele lor, prin a lua contact cu problemele din parohie, pentru că în fiecare parohie, indiferent de cât de mică ar fi aceasta, sunt și plusuri, sunt și minusuri…sunt și oameni cu probleme, care nu pot să ajungă la biserică și de câte ori este nevoie, mergem pe la casele lor; împărțim, prin colaborarea cu Fundația „Bucuria darului” din Brașov, lunar, împărțim pachete pentru cei care sunt în dificultate financiară și fizică și nu pot munci sau nu pot să își procure suficient de bine cele necesare ale zilei. Încercăm să ținem flacăra credinței aprinsă și, totodată, să o facem să ardă și mai tare.
Câți enoriași aveți în parohie?
Aproximativ 150 de suflete, care sunt pentru biserică și cu biserica. Am fost plăcut surprins să aflu că în fiecare duminică, un număr destul de însemnat de oameni vin, își doresc să se roage, își doresc să fie în legătură cu biserica. Biserica este nu numai un loc de rugăciune pentru locuitorii din Ozun, ci este și un loc în care se întâlnesc, unde după slujbă mai discută, mai schimbă câteva vorbe, mai rămân în curtea bisericii, care, în felul acesta, este și animată.
Animată a fost chiar și în urmă cu o săptămână, duminică 1 octombrie, când Asociația „Calea Neamului”, alături de alte trei organizații nonguvernamentale, membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, au fost prezenți la slujbă, după care au oferit daruri enoriașilor. Cum a fost acel moment? Cât de importantă credeți că a fost această acțiune pentru enoriași?
Rolul acțiunii a fost unul foarte bine definit, pentru că, și în Ozun, ca în orice altă localitate din județul Covasna, au existat probleme de depopulare privind creștinii ortodocși români. Când în 1944 a fost oprită ocupația austro-ungară, zona a fost vlăguită de ortodoxie și de limbă română, să spun așa. Bineînțeles, etnicii maghiari de astăzi nu sunt răspunzători pentru ceea ce s-a întâmplat atunci și căutăm să fim într-o bună relație cu ei. Trăim împreună cu ei și trebuie să fim într-o relație de fraternitate. Din acest motiv, acțiunea de duminica trecută a fost foarte bine primită de către comunitatea ortodoxă din Ozun. Trebuie să menționez că la această bucurie au participat nu numai copiii din Ozun, ci și din satele aparținătoare comunei, care au vrut să primească un costum național și au vrut ca astfel să își pună o amprentă, un sigiliu pe sufletele lor, acela de creștin ortodox român, lucru care a fost foarte bine evidențiat de costumul național. Curtea bisericii s-a „colorat”, a prins viață și, probabil că a fost spre bucuria celor care astăzi, din Ceruri urmăresc rodul muncii lor. Trebuie să ținem cont de faptul că biserica din Ozun a fost finalizată în 1830, așadar, ortodoxia în Ozun are origini străvechi și trebuie să îi facem mândri pe cei care, cu atâta greutate, în acele timpuri, au reușit să construiască o biserică atât de trainică și de frumoasă. Biserica este din cărămidă, este foarte frumoasă, este pictată, este foarte primitoare.
Spuneați că vă doriți să mențineți vie flacăra ortodoxiei, în Ozun. Cum vă propuneți să faceți acest lucru? Prin rugăciune, Liturghie sau și prin alte activități?
Biserica noastră din Ozun, are mai multe planuri, printre care și implicarea copiilor în activități care au legătură cu biserica. În același timp, am șansa de a le fi și profesor de religie celor care lo
cuiesc în Ozun. Predau religie, la secția română a școlii din Ozun și sunt în legătură directă cu copiii. Astfel, încercăm să organizăm un grup de colindători. În trecut am mai făcut acest lucru, dar în altă calitate, aceea de profesor de limba română și am avut o colaborare foarte bună cu conducerea școlii din Ozun și am putut organiza în fiecare an, de sărbători, grupuri de colindători și să mergem la colindat, lucru care nu a putut decât să îi bucure pe copii. (…) Planurile mai vizează și menținerea bisericii într-un mod de utilizare care să îi facă mândri pe cei care s-au jertfit, ctitorii bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, din localitatea noastră și încercăm să ținem vie această dorință a lor. Facem eforturi, cu toate că fondurile sunt destul de modeste, să renovăm bisericuța noastră și să o ținem curată și frumoasă (…). De aceea, încercăm să facem mici renovări, mici reparații; avem în plan restaurarea picturii de pe fațada bisericii, pictură care, după cum se poate observa, este într-un stadiu destul de avansat de degradare, dar toate acestea vor fi făcute la timpul lor, cu ajutorul Lui Dumnezeu și prin sprijinul credincioșilor care, ori de câte ori a fost nevoie, au participat financiar și fizic la orice muncă a noastră.
În 15 noiembrie intrăm în postul Nașterii Domnului. Cum trebuie să ne pregătim pentru acesta?
Trebuie să știm că a posti înseamnă, nu numai să ne înfrânăm de la mâncare, de la felul în care noi ne hrănim, ci, în primul rând, trebuie să ne înfrânăm de la gândurile rele. De ce spun acest lucru? Pentru că, noi, ca și creștini ortodocși, trebuie să fim iubitori de aproape și în special, iubitori de vrăjmaș. Celor care ne fac rău, trebuie să le răspundem cu bine. Iar dacă faci bine, ți se face bine. Creștinul ortodox nu trebuie să aibă fața smolită…ortodoxia este o religie a bucuriei, o religie a veseliei, trebuie să întâmpinăm postul cu seriozitate, dar, în același timp, și cu bucurie. Să fim bucuroși că putem posti pentru sufletele noastre. Trebuie să știm că postul și rugăciunea sunt două elemente care duc la curățarea sufletelor, ceea ce în final, duce la mântuire. Hristos a spus să căutăm mântuirea, să încercăm să ne mântuim și toate celelalte ni se vor adăuga nouă. Dumnezeu are grijă de noi și în rest, de sănătatea noastră trupească și de modul în care noi ne putem duce traiul mai departe. Atunci când postim și ne rugăm, împletim o cunună bine plăcută Lui Dumnezeu. Fără post, rugăciunea nu poate fi simțită atât de bine. Trebuie să fim veseli, să fim bucuroși că Hristos, în 25 decembrie se va naște din nou și trebuie să așteptăm această mare sărbătoare, fiind mai aproape de colindele care vestesc nașterea Mântuitorului, mai aproape de biserică, mai aproape de familie. În fiecare an, de sărbători, familiie noastre creștine se reunesc (…). Urăm tuturor celor care vor posti, un post ușor, plin de roade duhovnicești.
Spuneați că postul și rugăciunea sunt strâns legate între ele. Cum trebuie să ne rugăm?
Atunci când ne rugăm, dragii mei, este foarte important să ne rugăm sincer. Nu cred că Dumnezeu vrea multe cuvinte, cred că vrea puține, dar sincere, spuse din suflet. Atunci când ne rugăm, trebuie să fim cu mintea la Dumnezeu, trebuie să fim sinceri, trebuie să fim spovediți, pentru că atunci când suntem spovediți, sufletele noastre sunt curate și pot fi mai ușor în relație cu Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, trebuie să ne rugăm și pentru cei care nu pot să se roage, trebuied să ne rugăm pentru apoapele nostru, să ne rugăm pentru familia noastră, dar nu în ultimul rând, și pentru cei care nu mai sunt fizic în lumea aceasta, pentru cei răposați. Știm că Biserica Ortodoxă a rânduit așa-numitele slujbe, parastase, în care cei adormiți sunt pomeniți și ne rugăm pentru mântuirea lor.
Ați amintit despre Spovedanie. Care este rolul acesteia?
Mulți tineri se tem, oarecum, de spovedanie, pentru că atunci când se spovedesc, practic, trebuie să își spună păcatele, trebuie să își spună greșelile. Noi trebuie să conștientizăm că atunci când ne spovedim, duhovnicul, preotul, nu este decât un mjloc de a ne mărturisi păcatele. De fapt, noi nu ne mărturisim păcatele omului care stă în fața noastră, care stă lângă noi, care este dintre noi – este și el om, la rândul său. De aceea, noi, trebuie să ne gândim că mărturisim Lui Hristos. Noi, atunci când ne deschidem sufletul, trebuie să ni-l deschidem Lui Dumnezeu. Nu putem noi, oamenii, greși, cât poate Dumnezeu ierta. Bineînțeles, acest lucru nu trebuie să ducă cu gândul la o dorință de a face păcate, nu. Aceste lucruri au fost menționate pentru a scoate în evidență faptul că Hristos este milostiv. În ultima clipă, tâlharul care a stat pe cruce alături de Mântuitor, s-a mântuit. S-a pocăit și Hristos i-a spus: „Astăzi vei fi cu mine în Rai”. Aceste lucruri, bineînțeles, ne duc cu gândul la bucuria de a fi iertați. Fără o penitență potrivită pentru tot ce am greșit, nu putem să ne cuminecăm, nu putem să ne împărtășim. Împărtășania poate fi primită dacă primim dezlegare de la preotul duhovnic și este strâns legată de felul în care noi ne –am îndeplinit canonul de rugăciune. Nu putem să ne împărtășim, fără să ne spovedim și în același timp, trebuie să privim spovedania ca pe un hol, ca un antreu al casei sufletului nostru, pentru că nu putem ajunge la Hristos, decât prin acest antreu. Centrul ortodoxiei este Hristos, centrul ortodoxiei este Sfânta Liturghie. Hristos, în timpul Sfintei Liturghii se pogoară pe sfânta masă, pentru noi toți, pentru a ne împărtăși cu trupul și sângele lui și pentru a ne curăța de tot ce este rău. Așadar, pentru a ajunge la aceste comori ale ortodoxiei – trupul și sângele mântuitorului – nu trebuie să facem altceva decât să fim vrednici de Hristos. Dumnezeu ne vrea lângă El, ne întinde o mână și trebuie să răspundem prin a da curs credinței noastre ortodoxe.
Care este vârsta la care o persoană ar trebui să își aleagă un duhovnic?
Biserica ortodoxă a stabilit ca și vârstă minimă de a fi spovedit, 7 ani, deci, copiii, din momentul în care au fost botezați, și până la 7 ani, pot să se împărtășească fără a se spovedi, dar de la 7 ani, deja copiii ar trebui îndrumați spre a-și găsi un duhovnic potrivit. Fiecare om are un caracter diferit, așadar, și duhovnicul trebuie să fie ales după caracterul nostru, după modul nostru de viață – vorbesc despre persoanele adulte. Este bine să avem un preot duhovnic, care să ne îndrume, care să ne arate calea către mântuire.
În încheierea acestui interviu, ce mesaj le transmiteți cititorilor ziarului „Mesagerul de Covasna” și în special enoriașilor din Ozun?
Le transmit să aibă un post ușor, să privească postul ca pe un mijloc de întâlnire cu Hristos, să nu vadă postul ca pe o corvoadă, ca pe un lucru greu de înfăptuit. Pentru a ține post, dragii mei, în primul rând trebuie să vrem. Cele mai grele sunt primele momente, primele zile, dar cele care urmează, fiind, deja într-un mediu de rugăciune, trec altfel. Dumnezeu ne ajută să ținem post. Le transmit oamenilor să vadă acea perioadă ca pe un mijloc de autoevaluare. Trebuie să ne autoevaluăm…
A consemnat Ana Ciorici Costache
