Interviu* cu soprana Felicia Filip
– Stimată Felicia Filip aţi susţinut joi, 17 decembrie a.c. primul concert la Sfântu Gheorghe. Un motiv de bucurie pentru numeroşii dv. admiratori din zonă. A fost o opţiune surprinzătoare pentru o vedetă de talie internaţională – atât de ocupată în perioada Sărbătorilor de Iarnă – să-şi facă timp pentru a se deplasa în micul oraş de pe Olt. Cine sau ce v-a convins?
– Sfântu Gheorghe este de ceva timp o plăcută revelaţie pentru mine. Mai întâi au fost vizitele la nişte prieteni dragi, care au optat să se mute aici cu locuinţa. Am descoperit atunci o localitate fermecătoare, curată, liniştită. Apoi am onorat invitaţia unor oameni minunaţi, precum d-na. profesoară Liliana Grosar şi a tumultuosului tânăr Emil Pantelimon de a susţine în cadrul unui interesant Proiect cultural, împreună cu soţul meu (maestrul Cristian Mihăilescu – n.r.) un master-class la Arcuş. Am petrecut acolo zile de vis, în muzică şi prietenie, clipe pe care le retrăiesc şi acum cu plăcere. Invitaţia lui Emil Pantelimon de a susţine un recital marca „Seri Albastre” a venit deci ca o confirmare firească.
– După ce aţi cântat pe cele mai mari scene ale lumii, cum v-aţi acomodat în cocheta, dar mult prea mică „Sală Albastră” a Bibliotecii judeţene din municipiul reşedinţă a judeţului Covasna?
– Valoarea unei săli nu este dată de dimensiunile sale, ci de acustică şi, mai ales, de Măria Sa – Publicul, ce o înnobilează. Din ambele puncte de vedere totul a fost la superlativ.
– Şi pentru că am amintit de prezenţa dv. în metropole muzicale de pe Mapamond, vă rugăm să ne punctaţi câteva dintre succesele ultimilor ani.
– Anii din urmă au reprezentat un adevărat carusel al spectacolelor şi concertelor. Am cântat la Milano, Viena, Bruxelles, Strasbourg, Florenţa, am debutat pe continentul african – la Dakar – unde am inaugurat „Zilele Mondiale ale Francofoniei”. A fost al patrulea continent pe care am evoluat, după Europa, America şi Asia.
Palmares unic
– Sunteţi singura câştigătoare de pe Glob a tuturor „Premiilor Mozart”, o performanţă demnă de Cartea Recordurilor. Apropo, nu aţi apărut încă în ea? Care este, pe scurt, istoria acestor trofee?
– Istoria Premiilor internaţionale începe încă din anii studenţiei, când am câştigat Concursul „Francisco Vinas” de la Barcelona, dar şi Premiul „Mozart” al aceleiaşi competiţii. Au urmat altele, precum Premiile Concursului „Belvedere” de la Viena. Spun premiile pentru că acolo am câştigat competiţia propriu-zisă, dar şi Premiile „Japonez” şi… „Mozart”. A fost o mare bucurie obţinerea unor asemenea distincţii prestigioase în metropola unde a triumfat genialul Wolfgang Amadeus, dar şi locul unde îşi doarme nemurirea.
– Ca o continuare firească a discuţiei noastre, v-aş întreba care este trofeul cel mai drag sufletului dv.?
– Să spunem că este vorba de Concursul „P.I Ceaikovski” de la Moscova, unul extrem de dur, unde am obţinut cea mai mare performanţă realizată până acum de un român! În anul bicenetenarului naşterii lui Mozart, am câştigat, de asemenea, Concursul „The Glory of Mozart”, în final întrecându-se cinci americani şi o singură europeancă, venită tocmai din… România! În afara premiilor amintite am primit multe alte distincţii. Sunt Cetăţean de Onoare al municipiilor Slatina şi Piteşti. Preşedintele României m-a decorat cu Ordinul Naţional „Meritul cultural” în Grad de Comandor. Este cea mai înaltă distincţie primită de un artist de operă aflat in activitate. De curând mi s-a înmânat „Globul de cristal” pentru muzică, fiind votată de 25.000 de cititori ai ziarelor şi revistelor centrale. De asemenea, am primit titlul de „Miss Romândria”, de care sunt foarte… mândră. Dar cel mai drag sufletului meu este un Premiu primit… în doi intitulat „Cel mai valoros cuplu artistic”, alături de soţul meu, Cristian Mihăilescu.
Despre viaţă, carieră şi… hobby-uri
– Cu voia dv, v-aş invita să punctaţi unele elemente biografice: Unde v-aţi născut? Studii? Debutul? Unde activaţi în prezent?
– M-am născut la Slatina, unde am urmat Şcoala elementară, apoi Liceul de Muzică la Pitesti (secţia… vioară) şi apoi Conservatorul din Bucureşti ca studentă a eminentei profesoare Georgeta Stoleriu. Am fost cinci ani solista Teatrului Muzical din Braşov şi apoi (ca şi în prezent) solista Operei Naţionale din Bucureşti.
– Tineretul, care nu prea merge la operă, v-a perceput ca pe o soprană… modernistă, după ce aţi abordat un gen aparte: rock-ul simfonic. Ar fi interesat de ştiut, pe scurt, experienţa trăită alături de trupele Iris şi K1.
– Totul a început la Londra, la „Covent Garden”, unde cântam alături de Monserat Caballe. Ea mi-a povestit despre colaborarea atât de şocantă, dar reuşită, cu Freddy Mercury. Aşa încât invitaţia formaţiei „Iris” m-a găsit disponibilă la un astfel de demers. Impactul la publicul de toate vârstele îl cunoasteţi. Pentru tinerii rock-eri a fost ca o invitaţie şi în sala de operă, unde vin tot mai des să mă asculte şi… fac valuri ca pe stadion şi-mi scandează numele. Aşa au descoperit şi lumea minunată a muzicii de operă şi mulţi dintre ei au devenit fideli acestui gen. Cred că este un mare câştig!! Cu formatia K1 încercăm în prezent să îmbrăcăm tezaurul de nepreţuit al muzicii româneşti in forme muzicale noi.
Am cântat împreună pe zeci de scene din Europa şi vom continua cu un proiect îndrăzneţ. De altfel, în Seara de Ajun, pe 24 decembrie 2009 de la ora 20:15 ne puteţi vedea într-o emisiune amplă pe postul Naţional TV, unde voi cânta, dar voi fi şi prezentatoarea show-ului!
– Aveţi alături în viaţă un om extraordinar, pe care cu toţii îl preţuim mult: un distins regizor, profesor universitar de Conservator, membru în jurii internaţionale, directorul-general al Operei din Braşov etc. Într-un cuvânt, omul de cultură Cristian Mihăilescu. Cum stau două „săbii (celebre) în aceeaşi teacă”? Cum se „suportă” două vedete incontestabile?
– Mă bucură nespus aprecierile dumneavoastră la adresa lui Cristian. Eu mă amuz adesea alintând-ul „Biblioteca mea culturală”. Îi spun aşa, pentru că în afara muzicianului pe care îl cunoaşteţi, este o „enciclopedie” în multe domenii. De multe ori îi pun întrebări din istorie, politică, sport, geografie şi câte altele, la care îmi răspunde cu promptitudine şi minuţiozitate. Nu suntem „două săbii în aceeaşi teacă”, ci doi artişti complementari. Eu apar în luminile reflectarelor, iar el e demiurgul din penumbra sălii, care mă observă şi, cunoscându-mă, îmi dă cele mai pertinente sfaturi. Suntem, aşadar, un TOT format din două individualităţi.
– Povestiţi-ne despre hobby-urile dv. Cărei zodii îi aparţineţi? Credeţi în zodie? Ce fel de muzică (alta decât cea de operă, evident) ascultaţi?
– Primul hobby deja vi l-am dezvăluit: discuţiile cu soţul meu pe teme culturale. De asemenea, cititul. Muzica este profesia şi principala mea pasiune. Mă interesează mult studiile legate de zodii. Sunt un „Peşte cu… coarne”, pentru că m-am născut în noaptea dintre „Peşti” şi „Berbec”, adică pe 20 martie. Ascult muzică, muzică şi iar muzică. Singurul criteriu este calitatea.
– După ce deviză vă ghidaţi în viaţă?
– Existenta mea se sprijină pe cinci piloni: credinţa în Dumnezeu. Ţara. Familia. Profesia. Prietenii.
– Şi în încheiere, de Sărbători, v-aş invita să adresaţi o urare cititorilor ziarului nostru.
– Graţie dv. am primit mai multe exemplare din noul ziar „Mesagerul de Covasna”, unde au apărut articole despre Opera din Braşov. Le doresc realizatorilor multă inspiraţie, să realizeze materiale pline de farmec şi, mai ales, să fie obiectivi. Încă de la primele numere am constatat cu bucurie preocuparea pentru cultură, pentru artă. Este bucurie pe care o doresc repetată cu consecvenţă. Redactorilor, colaboratorilor, cititorilor le urez Sărbători Fericite şi La mulţi ani în 2010 !
– Stimată Felicia Filip, vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc, la rându-mi, tot binele din lume.
Horia C. Deliu
* publicat în „Mesagerul de Covasna” din 21 decembrie 2009
