Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.)  AQUACOV, care prin operatorul regional SC Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe  furnizează, în prezent,  serviciul de apă potabilă  şi apă reziduală în localitățile Sfântu Gheorghe, . . Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului, Ghidfalău, Barcani, Bodoc, Catalina, Ozun, va opera  o nouă majorare a tarifelor pentru aceste servicii prestate către populație.   

Directorul  Aquacov, Kojokar Attila, a declarat că această majorare este cuprinsă  în contractul de finanțare  pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Covasna ”, care prevede că „Gospodăria Comunală S.A. are obligaţia de a ajusta tarifele cel târziu la data de 01 iunie a fiecărui an, cu luarea în calcul a inflaţiei şi a creşterilor impuse în termeni reali în politica tarifară din Contractul de delegare a gestiunii Serviciilor”. Referindu-se la această clauză, Kojokar Attila a menționat:  „Conform politicii tarifare trebuie să ajutăm tarifele la apă şi la canalizare în fiecare an, până în 2015.  Deci anul acesta este ultimul an în care se face ajustarea  tarifelor, la termen , urmând ca din 2016 să fie o ajustare maximă cu rata inflaţiei. Noi avem, ca şi creşteri în termeni reali prevăzuţi în politica tarifară la apă 5%, la care se adaugă inflaţia care este mică, şi la canalizare avem o ajustare în termeni reali de 15%, la care se adaugă rata inflaţiei”.

Acesta a spus  că motivul pentru care a fost necesară o politică de tarifare la termen,  în timp real, este un împrumut contractat  de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în valoare de 7,6 milioane de euro,  necesar pentru cofinanțarea  proiectului  „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Covasna ”.  „Discutăm de un proiect care s-a estimat undeva la 86 de milioane de euro la nivel de judeţ, din care partea noastră, adică cofinanţarea este undeva la 7,6 milioane de euro, în condiţiile în care noi avem o cifră de afaceri undeva între 4 şi 5 milioane de euro. Cofinanţarea înseamnă o sumă enormă, nu am fi putut să venim cu acea cofinanţare. Pentru acest lucru s-a cerut un credit de la BERD care ne-a aprobat creditul, dar ca să putem noi să rambursăm creditul există acea politică tarifară care prevede acea creştere treptată a tarifelor atât la apă cât şi la canalizare, ca să ne putem permite aceste plăţi către BERD”, a precizat  Kojokar Attila.

Potrivit  conducerii Gosp-Com, majorarea trebuia să intre în vigoare de la data de 1 iulie, însă din cauza unor mişcări birocratice anevoioase, schimbarea preţului se va face, cel mai probabil,  de la data de 1 septembrie.

„Noi am pornit iniţial procedura acum câteva luni, s-au făcut calculele pentru noile tarife, s-au transmis la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de utilităţi publice (ANRSC). Între timp aveam nevoie de nişte aprobări de la Asociaţie (n.red.- Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aquacov – A.D.I. Aquacov), dar dat fiind faptul că era o problemă de ordin administrativ – nu avem preşedinte şi avem un director executiv, dar este bolnav – nu am putut să obţinem o aprobare din partea ANRSC, pe motiv că nu avem politica de actualizare aprobată de Ascociaţie. Ieri s-a aprobat din partea A.D.I., va trebui să o retrimitem la ANRSC, să aşteptăm să ne aprobe dânşii şi să mergem iar la A.D.I. să ne aprobe noile tarife, deci este o întreagă procedură. Totul este birocratic. Din punctul acesta de vedere, consumatorii nu sunt supăraţi că nu s-a aprobat mai devreme şi nu s-a aplicat din iulie. Cel mai probabil vom aplica noile tarife în sepembrie” a declarat reprezentantul Gosp- Com.

Astfel, începând din luna septembrie a acestui an, preţul  apei  potabile   va fi 3,79 lei/mc cu TVA iar cel al canalizării va fi 3,12 lei/mc cu TVA.

Se va putea micşora tariful doar dacă se înegistrează deflaţie

Potrivit conducerii Gosp-Com, în momentul de faţă operatorul economic nu are o politică de scădere a tarifelor pentru cele două servicii. Totuşi, dacă se va înregistra o deflaţie la nivel naţional, pe o perioadă de câteva luni, acest lucru va influenţa  preţul apei potabile  şi a canalului, şi se va putea face o recalculare în interesul consumatorului.

În ceea ce priveşte locul pe ţară a tarifelor practicate, Kojokar Attila a spus că Gosp-Com  se poziţionează pe locul 10 a celor mai mici tarife, dintr-un total de 43 de operatori.

„În ceea ce privește tariful la apă-canal,  suntem undeva pe locul 33 din 43 de operatori, la nivel naţional. Noi suntem în ultimii 10 ca nivel de tarife, deci chiar dacă a crescut prețul  suntem printe cei mai ieftini operatori.  Dacă  facem comparaţie la nivel regional, între judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov, noi suntem cel mai ieftin operator”, a conchis acesta.

În viitor , S.C. Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe va fi  operator  regional  pentru  serviciul de apă potabilă  şi apă reziduală și în celelalte localități ale județului Covasna, respectiv:  Aita Mare, Arcuș, Baraolt, Bățani, Brateș, Brăduț, Chichiș, Estelnic, Ghelința, Hăghig, Ilieni, Mereni, Ojdula, Reci, Sînzieni, Sita Buzăului, Valea Crișului, Valea Mare, Vâlcele, VârghișZăbala.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail