Astăzi, 29 mai 2025 cinstim Înălţarea la Cer a Domnului Iisus Hristos,  numită în popor Ispas.Tot astăzi  este şi Ziua Eroilor Neamului. Înălțarea se prăznuieşte în fiecare an joia, la 40 de zile de la Înviere, şi reprezintă ultimul moment din viata pământească a Mântuitorului.  

        Evenimentul sacru constituie unul dintre cele 12 mari Prazince Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, momentul apoteotic în care Mântuitorul s-a Înălţat la Cer în prezența Apostolilor. Timp de patruzeci de zile după Înviere, Iisus a stat împreună cu ucenicii săi, învăţându-i cum să devină propovăduitori ai Evangheliei. Apoi, a pornit spre înalturi, promiţând că le va trimite Duhul Adevărului, care se va pogorî  la zece zile după plecarea sa. Anume de Rusalii, o altă Mare Sărbătoare religioasă creștină, când va avea loc Pogorârea Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. Temă despre care vom scrie pe larg la momentul oportun.

      În această zi sfântă credincioşii merg la biserică unde participă la Sfânta Liturghie, după care vin acasă  şi sărbătoresc  împreună cu familia şi prietenii.

      Praznicul la care ne referim este respectat cu sfinţenie în popor, fiind cunoscut și drept Ziua de Ispas. În folclor se spune că Ispas a fost un personaj mitic, contemporan cu Iisus.  Fiind cu oile la păscut  a avut șansa unică de asista uluit la Înălţarea Domnului, povestind mai târziu cele văzute. Întrucât să spune că era un om bun, jovial,  credincioşii vor să fie asemeni lui, să se bucure şi veselască în această zi specială.

      Ispas era privit de oamenii simpli ca un  patron al casei, un  spirit protector.  Azi nu se admite efectuarea anumite munci casnice sau în câmp, care pot fi amânate pe altă dată. Unii săteni  îşi pun la brâu frunze de nuc pentru ca se crede ca şi Iisus ar fi avut când s-a  ridicat la Ceruri. În această  zi se sfinţesc plantele de leac, precum leuşteanul, paltinul, alunul.

      Se crede ca cine moare de Ispas ajunge în Rai. O superstiţie spune că azi  nu se împrumută  sare la vecini, fiindcă ulterior se vor  avea ceartă şi le va merge rău tot anul.

      În conformitate cu Calendarul popular ne aflăm în faza derulării unor importante lucrări agricole menite să asigure recoltele bogate din toamnă, iar vitelor li se acordă o atenţie specială. Acum, de Ispas, se face din nou pomenirea  morţilor din familie,  împărţindu-se la cimitir  colaci, pachete cu alimente, oferindu-se  rachiu sau vin sărmanilor în amintirea celor care nu mai sunt.   

      O altă datină se referă la obiceiul gospodarilor de a atinge vitele cu un mănunchi de leuştean, pentru a fi  sănătoase şi a se îngrăşa. Tot în aceasta zi se taie un smoc de păr din vârful cozii de la vite şi se îngroapă  într-un furnicar, în speranţa că aşa se vor înmulţi şi vitele din bătătură.

      În anumite zone  exista odinioară obiceiul ca  sătenii în frunte cu preotul să  participe la o mică  procesiune de sfinţire a recoltelor. La plecarea spre casă se luau apoi  câteva spice verzi, spre  a  se împodobi  cu ele uşile şi ferestrele caselor, în semn de sănătate şi noroc.

      Referindu-ne și la alte tradiții, să evocăm și o zicere populară. Cine nu a auzit, oare, sau un a folosit formula „La Paştele cailor”? Cu sensul că  un lucru, o întâmplare  nu se vor înfăptui  prea repede.  Se pare că expresia  este legată de  un moment important din viața Maicii Domnului, care a fost deranjată de zgomotele pe care le făceau caii din grajd  în timpul Naşterii lui Iisus. Micul prunc după ce a venit pe lume a trebuit ascuns în fân, ca să nu fie găsit de slugile lui Irod, care căutau nou-născuţii să-i ucidă. Celelalte animale din grajd  stăteau  liniştite, numai  caii mai nărăvaşi şi nesătui  nu-şi găseau locul, mâncând cu lăcomie tot fânul din ieslea unde  era ascuns micul Iisus. Mâhnită, Maica Domnului i-a ocărât, pedepsindu-i să nu se sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas.

     De aceea oamenii  folosesc  expresia „La Paştele cailor”, nu  ca pe o  vorbă de ocară, ci ca pe o dată nesigură, improbabilă.

    Pomenirea Eroilor  Neamului

      După cum s-a încetăţenit obiceiul în România, de Înălţare se pomenesc  Eroii şi Martirii Neamului.

      Aşa se face că la Slujbele ce au loc  în această dimineaţă în lăcaşurile de cult  din  ţară şi străinătate, la troiţe, monumente, sunt pomeniţi Eroii Neamului, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

        Se fac parastase speciale pentru ei, preoţii şi credincioşii  rugându-se pentru iertarea pacatelor şi vesnica odihnă a sufletelor celor care au făcut sacrificul suprem  din dragoste de Țară şi Popor.                                                          

       Hristos s-a Înălţat!”

      Din ziua de Paşti şi până  la Ispas închinătorii s-au salutat  cu formula „Hristos a Înviat!” şi  s-a răspuns „Adevarat a Înviat!” De Înalţarea Domnului – pentru o singură  zi –  se spune „Hristos s-a Înălţat” şi se răspunde „Adevărat s-a Înalţat!”  Apoi  se revine la obişnuitele expresii de bineţe.

     În încheiere vă adresăm  și noi, dragi cititori, salutul „Hristos s-a Înălţat!”

     Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail