La începutul anului şcolar şi universitar, elevii cu vârsta peste 16 ani și studenții care nu depășesc 26 de ani  trebuie să prezinte la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Covasna adeverinţele care să ateste că îşi continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, pentru a beneficia de pensia de urmaş.

Informațiile cu privire la această obligativitate au fost transmise către Mesagerul de Covasna, de reprezentanții Casei Județene de Pensii Covasna.

Potrivit prevederilor art. 114 alin. (2) din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în situația copilului, beneficiar a unei pensii de urmaș, în condițiile prevăzute la art.84. lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.  Copii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ potrivit legii,  data scadentă de depunere a adeverinței este de 25 septembrie a anului în curs.

Totodată, menționăm că întrucât anul universitar începe cu 1 octombrie și, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 de ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționtă ( 25 septembrie ) să depună la sediul caselor teritoriale de pensii o declarație pe propria răspundere în acest sens. În cazul nedepunerii declarației pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, până la data de 25 septembrie, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii.

Studenții urmași care au depus declarația pe propria răspundere au obligația ca până la data de 25 octombrie a anului în curs să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original sau copie/electronic ( [email protected] ) din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii. În situația neprezentării adeverinței până la data de 25 octombrie a anului în curs, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată. În cazul prezentării adeverinței în copie/electronic,dacă până la data de 25 decembrie a anului în curs, nu se prezintă originalul adeverinței, pensia de urmaș se suspendă începând cu prima zi a lunii următoare, respectiv cu data de 1 ianuarie a anului următor”, se precizează în comunicatul transmis de Compartmentul Comunicare al CJP Covasna.

M.C.G.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail