O construcție impunătoare, în stil bizantin cu abside, având lungimea de 48 m, lățimea de 15 m și înălțimea la turla principală de 43 m a fost sfințită duminică, 29 noiembrie, la Întorsura Buzăului.

Potrivit basilica.ro, biserica „Sfânta Treime”, cunoscută și drept Catedrala de la Întorsura Buzăului, este rodul a 29 de ani de eforturi ale comunității.

Despre acest important eveniment din viața comunității întorsurene, primarul Raul Urdă a scris pe pagina sa de socializare, cu o zi înainte de sfințirea bisercii „Sfânta Treime”:

Mare slavă este în ceruri și bucurie nemărginită pe pământ.
Toate se întâmplă cu voia Domnului, astfel a rânduit ca la acest moment unic în istoria comunității să fiu eu cel care am bucuria și onoarea sa fiu alături de dumneavoastră în calitate de primar la Sfintirea Catedralei din orașul nostru după o jertfă de 29 de ani a întregii comunități ! (…)
Mulțumesc Consiliului Local care a aprobat de fiecare dată acordarea unui sprijin financiar către bisericile noastre, returnând astfel comunității o parte din impozite și taxe plătite.
Adevăratul erou al acestui moment pe care vreau să-l evidențiez este unul necunoscut !!!
Duminica la finalul liturghiei părintele anunța lista cu cei care se jertfesc și donează pentru construirea bisericii noastre !!!
Eu am reținut doar atât:
O VĂDUVĂ DONEAZA 100 LEI …
O FAMILIE CARE A MAI DONAT CONTRIBUIE SI EI CU 200 LEI ….
ACESTIA sunteti dumneavoastră comunitatea din Întorsura Buzăului care a reușit construirea unui loc unic în care sa fim împreună în rugăciune și multumire aduse lui Dumnezeu!”
Pe site-ul oficial al Episcopiei Covasnei și Harghitei sunt oferite mai multe informații  despre acest important lăcaș de cult din județul Covasna, precum și despre evenimentul sfințirii lui.

„Duminică,  29 octombrie 2023,  orașul Întorsura Buzăului a îmbrăcat haina de sărbătoare, bucurându-se de încununarea lucrărilor săvârșite la biserica cu hramul ,,Sfânta Treime, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” , prin slujba de târnosire săvârșită de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a susținut un bogat cuvânt de învățătură privind importanța zidirii unui lăcaș de închinare în sânul unei comunități euharistice, precum și valoarea actului de ctitorie în fața lui Dumnezeu, precizând: ,,Biserica s-a încununat printr-o rugăciune de chemare a Duhului Sfânt, deci Duhul Sfânt a venit și a sfințit masa aceasta și a transformat-o în Altarul de jertfă. Vom săvârși astăzi prima jertfă pe altarul sfințit acum, odată cu biserica pe care am sfințit-o s-a reconstituit și biserica –  trup tainic al Domnului, adică această Instituție dumnezeiască și omenească. Biserica pe care am sfințit-o este deci un loc sfințit și sfințitor. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care ați contribuit la realizarea acestei lucrări deosebite, acestui edificiu spiritual. Dumnezeu să-i odihnească cu drepții pe cei care sunt plecați în lumea veșniciei și care au fost ctitori și binefăcători ai acestui locaș. Dumnezeu să continue lucrarea aceasta spirituală aici în această parte a mitropoliei noastre, în această parte a țării și să o ocrotească așa cum ea este permanent într-o misiune specială, o misiune care ține de apărarea ființei naționale și a credinței noastre strămoșești”.

La chinonic, Înaltpreasfintitul Părinte Ioan a vorbit despre Pericopa Evanghelică de astăzi, care s-a citit în cadrul Dumnezeieștii Liturghii.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfintitul Părinte Laurențiu a oferit celor doi preoți paroh Ordinul „Ctitoricesc Mitropolit Ioan Mețianu”pentru clerici , iar Domnului Primar Urdă Raul și domnului Epitrop Nicolae Timar, distincția Crucea Șaguniană pentru mireni.

De asemenea, chiriarhul eparhiei, Preasfințitul Părinte Andrei, a oferit Ordinul Eparhial pentru mireni „Mărturisitorii Credinței Străbune” Domnului Ministru Secretar de Stat pentru Culte Ciprian Vasile Olinici, precum și distincții de vrednicie și ctitorie mai multor credincioși care s-au remarcat de-a lungul timpului în procesul amplu de susținere și consolidare a sfântului lăcaș.

Preasfinția Sa a mulțumit Ierarhilor prezenți, clerului slujitor, Domnului Ministru Secretar de Stat pentru Culte Ciprian – Vasile Olinici, autorităților centrale și locale, precum și bunilor credincioși care vreme de 30 de ani au lucrat neostenit pentru buna desfășurare a evenimentului de suflet din parohia ,,Sfânta Treime, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Orașul Întorsura Buzăului, Protopopiatul Buzăul Transilvan, județul Covasna.

ACT DE SFINȚIRE

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi împreună lucrarea Duhului Sfânt, s-a zidit această biserică cu hramurile „Sfânta Treime, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”,  între anii 1994 (9 octombrie – punerea pietrei de temelie) și 2023, în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Părinte IOAN și a Preasfințitului Părinte ANDREI, cu osteneala preoților parohi Ciprian Popica (1993-prezent), Traian Mitrofan (2003 –  (†) 2017) și Mihai Apafi (2017 – prezent), a epitropului Nicolae Timar și cu jertfa ctitorilor și miluitorilor din Orașul Întorsura Buzăului și din alte părți ale țării, între care s-a evidențiat Preacuviosului Părinte Pantelimon Munteanu de la Mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova, printr-un sprijin financiar generos. Proiectarea bisericii a fost realizată de o echipă de proiectanți și arhitecți sub coordonarea dl. Inginer Romulus Rotaru, lucrările de construcție au fost executate sub coordonarea domnilor ingineri Gheorghe Nițu și Vasile Neagoe, iar cele de la demisol de către meșterul Ioan Bota. Biserica este o construcție impunătoare, în stil bizantin cu abside, având lungimea de 48 m, lățimea de 15 m și înălțimea la turla principală de 43 m, iar la cele secundare de 32 m, fiind acoperită cu tablă de cupru (de către meșterul Viorel Ola) și având cruci din inox pe fiecare turlă (realizate la Uzina Metrom Brașov). Pardoseala este din marmură de Rușchița, iar treptele exterioare, din granit. Între anii 2011-2019 a fost executată pictura în stil neobizantin, în tehnica fresco, de către pictorii bisericești Dragoș Dricu și Iulian Lembrău, iar la firidide, în exterior, icoanele au fost realizate de pictorul  Narcis Petenchia. Tot la exterior, biserica a fost împodobită cu icoane în mozaic, respectiv cea de pe  frontispiciu, realizată de către pictorul Fioghin Calistru, precum și cele de pe turla principală realizate de pictorul Alexandru Anghelache. Catapeteasma, mobilierul din Sfântul Altar, scaunele arhierești, închinătoarele și ușile masive din lemn de stejar au fost realizate de către sculptorul Mircea Sburlan, cele 200 de strane din stejar au fost executate de Nicolae Grigore din Râmnicu Vâlcea, icoanele de pe catapeteasmă au fost pictate de preacuvioasele monahii de la Sfânta Mănăstire Izvoru Mureșului, județul Harghita, candelabrul cu horă a fost achiziționat din Vitnița, Ucraina, în anul 2017, cu sprijinul financiar oferit de familia domnului Gabriel Munteanu, iar clopotele au fost achiziționate de la Turnătoria GrassMayr din Austria. În fața bisericii a fost realizat, din piatră, un Monument al eroilor, iar cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și al Consiliului Local Întorsura Buzăului au fost derulate lucrări de pavare și amenajare a incintei sfântului locaș.

Lucrările acestea bineplăcute lui Dumnezeu şi dreptcredincioşilor ortodocşi români din această parte de ţară, cu părintească dragoste luându-le în seamă Preasfinţitul Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a acordat arhiereasca binecuvântare pentru târnosirea acestei biserici, astăzi, 29 octombrie 2023, în Duminica a XXIV-a după Rusalii. Cu acest prilej, slujba de târnosire şi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte LAURENȚIU – Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte IOAN – Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, cu Preasfinţitul Părinte ANDREI – Episcopul Covasnei şi Harghitei și cu Preasfințitul Părinte NESTOR – Episcopul Devei și Hunedoarei, în fruntea unui sobor de preacuvioși și preacucernici părinți preoți și diaconi, în prezența domnului Ministru Secretar de Stat pentru Culte, dl. Ciprian-Vasile Olinici, a altor oficialități și a numeroşilor credincioşi din Orașul Întorsura Buzăului și din alte părţi ale ţării.

În cadrul slujbei de târnosire Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit LAURENȚIU a dăruit bisericii și hramul închinat Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, pe lângă hramurile inițiale închinate Sfintei Treimi și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

În aceste vremuri, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române este Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul României; Mitropolit al Ardealului – Înaltpreasfinţia Sa LAURENŢIU; Episcop al Covasnei şi Harghitei – Preasfinţia Sa ANDREI; Protopop al Protopopiatului Buzăul Transilvan – PC Pr. Darius-Marcian Mărcuș, iar Preoți Parohi, sub a căror îngrijire s-au efectuat lucrările de construire şi pictare a bisericii, fiind PC. Pr. Ciprian Popica și PC. Pr. Mihai Apafi.

Bunul Dumnezeu să răsplătească din darurile Sale cele bogate tuturor acelora care şi-au adus prinosul de jertfelnicie şi slujire la lucrările de construire a acestei biserici, la înfrumuseţarea sa, la înzestrarea cu cele necesare cultului şi la cheltuielile legate de sfinţirea acestui locaş de închinare” se menționează pe site-ul http://www.episcopiacvhr.ro/patru-arhierei-au-tarnosit-biserica-din-orasul-intorsura-buzaului/.

Primească Milostivul Dumnezeu darul tuturor celor care, prin muncă și jertfe de orice fel, după pilda strămoșilor, au zidit această sfântă biserică împreună cu Altarul ei. Voi, urmașii, păstrați-vă credința în Dumnezeu! Nu vă uitați strămoșii cu bunele lor datini! Cultivați dragostea de frați și apărați-vă cu viața Altarul, pământul și neamul, lăsându-le și voi urmașilor voștri, mai întărite, mai înflorite și mai înstărite de cum voi înșivă le-ați moștenit! Izbânda ori pieirea voastră stă în credința și în dragostea dintre voi! Iar Tu, AtotputerniculePărinte, binecuvântează din Cer acest sfânt locaș al Tău și îl păstrează din neam în neam ca pe un neprețuit odor, amintind timpurile de mărire prin care au străbătut virtutea și voința românilor, sprijinindu-se pe credința în Dumnezeu și dragostea de țară!”, mai arată sursa citată.

Sursa foto: http://www.episcopiacvhr.ro/patru-arhierei-au-tarnosit-biserica-din-orasul-intorsura-buzaului/;

https://www.facebook.com/raul.urda

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail