…19 iunie 2011, duminică-seara, puţin după ora 19,30 Drumul Naţional 11. Serpentinele dinspre Pasul Oituz spre Breţcu, pe care mereu le străbat cu mare plăcere, fiindcă oferă o panoramă superbă asupra ţinutului de la poale, devin brusc greu de recunoscut. Cerul se înnegreşte rapid, nori vineţi sunt împinşi spre noi de un vânt puternic şi cu toate că încă nu e “ora stingerii”- mai ales că ne aflăm într-una dintre cele mai lungi zile ale anului, aproape de Echinocţiul de Vară – avem senzaţia că se apropie miezul nopţii, nu amurgul! Multe am văzut în viaţă, dar o aşa de rapidă degradare a vremii, de la soare şi timp frumos, la furtună – mai rar.
“Aventuri” pe serpentinele de la Oituz
Ce-o fi, o fi. Continuăm să rulăm în viteză spre Breţcu, apoi înspre Târgu Secuiesc. Coloana de maşini se întinde pe o porţiune destul de lungă, fiecare şofer nutrind speranţă că va păcăli iminenta rupere de nori, lăsând-o undeva, în spate. Acest joc inedit de-a v-aţi ascunselea cu natura nu putea ţine prea mult, iar după ce am trecut pe centura ocolitoare a municipiului breslelor, ni s-a înfundat! La propriu.
S-a întunecat total. Câteva fulgere urmate de bubuitturi zdravene au început să brăzdeze cerul plumburiu. Dacă eram olteni am fi… zâmbit, cum spunea Nea Mărin, crezând că ni se fac poze cu bliţul. Rafalele de vânt zgâlţâiau furibund autoturismul, aşa că am tras pe dreapta în spatele altor maşini oprite pe dreapta, cu luminile de avarie în funcţiune.
Şi de-o dată, nene, s-a slobozit peste noi un şuvoi lichid impenetrabil, încât ştergătoarele de parbriz puse la turaţie maximă, erau inutile. Boabe de grindină din ce în ce mai mari răpăiau pe caroserie. “Să vezi că ori sablează tabla sau se sparge parbrizul”, am gândit prăpăstios. Zgomotul devenise atât de asurzitor, încât nu ne-am putut înţelege la mobil, răspunzând unui apel primit exact în acele clipe de groază.
Ce te zbuciumi, pomule?
Copacii de pe marginea şoselei se zbăteau frenetic şi crengi smulse de mini-tornada declanşată din senin au început să zboare în jurul nostru, unele aterizând doar la câţiva metri în faţă şi în spate. Nu mai circula nimic. Toţi ne făcuserăm mici în maşini, femeile – mai credincioase şi cu frica lui Dumnezeu – făcând cruci protectoare. Preţ de vreo zece minute am rămas captivi la cheremul furtunii. Dar în final am avut noroc.
Cum asemenea fenomene extreme specifice sezonului cald vin şi trec degrabă, după vreun sfert de oră de coşmar am întrezărit prima geamă de lumină la orizont, apoi s-a iţit şi o rază a soarelui ce stătea să apună. În scurtă vreme ploaia şi vijelia s-au domolit ca prin farmec.
Bucuroşi că scăpasem teferi şi cu maşina neşifonată, am dat să plecăm spre casă. Numai că asfaltul umed era acoperit la tot pasul de crengi smulse din copacii de pe marginea drumului. Ici un mănunchi de ramuri înverzite, dincolo un snop de crenguţe şi frunze, încât mergeam numai cu a doua, făcând slalom.
Circulaţia s-a reluat anevoie pe ambele sensuri. În mod curios, foarte puţini conducători auto (doar ici, colo, câte unul) s-au oprit şi au degajat carosabilul din faţa lor, preferând să facă tot felul de manevre decât să coboare şi să tragă în şanţ crengile şi celelalte obstacolele naturale ivite în urma furtunii.
Probabil că îşi ziceau în gând că nu e treaba lor, bazându-se pe intervenţia operativă a drumarilor, echipelor de la ISU ori a altor conducători auto cu un simţ civic mai dezvoltat decât al lor. Cu un mic efort fiecare şofer puteam să îndepărtăm ramurile mai mari pe porţiunea din faţa noastră. Nu ar fi durat mult şi în felul acesta s-ar fi fuidizat imediat traficul: cu cheltuială minimă, în beneficiul tuturor. Ţi-ai găsit!
Un punct de vedere pertinent
Unii concetăţeni au devenit de la o vreme “boieri” şi nu mai vor să facă nimic gratuit. Nici chiar în beneficul propriu. Nemaivorbind de o activitate spre folosul comunităţii!
Despre acest aspect al comodităţii şi nepăsării din partea anumitor cetăţeni am ţinut să discutăm în cursul dimineţii de ieri cu şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, col. György Alfons. Domnia sa ne-a confirmat punctul de vedere. Într-adevăr, anumiţi concetăţeni aşteaptă ca numai autorităţile să intervină în orice împrejurare, chit că sunt şi cazuri relativ simple, când o mână de ajutor din partea asistenţei ar fi bine-venită. Exact ca în reportajul de faţă.
Am înţeles că furtuna de alată-seară din zona Târgu Secuiesc (la care am fost fără să vrem martori şi participanţi) a produs pagube, reprezentând un episod meteo extrem. Aşa cum au mai fost şi vor mai fi.
Comoditatea e… cucoană mare
Ceea ce am vrut să scoatem în evidenţă în rândurile de mai sus, pe lângă trăirile noastre afective, o reprezintă pasivitatea, neimplicarea, tot mai simptomatica lipsă de apetenţă pentru implicare a unora dintre semeni în situaţii speciale, ce ne privesc pe toţi.
Sau poate doar ni se pare, fiind cam “speriaţi de bombe” după mini-tornada prin care am trecut…
Horia C. Deliu