În pragul legitimării de către Guvern al ordonanțelor de urgență privind creșterea taxelor și reducerea cheltuielilor bugetare se pune problema efectelor pe care acestea le vor avea asupra economiei și dacă vor ajuta cu adevărat România pe termen lung.
Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București și specialist în economie, punctează în cadrul emisiunii Business Focus realizată de Ziare.com implicațiile împovărării sistemului privat cu noi taxe în climatul economic actual. Acesta atacă caracterul vag și lipsit de previzibilitate pe termen lung al măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare și pune un accent sporit pe creșterea abuzivă a taxelor în sistemul privat care nu se rezumă doar la limitarea drastică a capacității de creștere a mediului de afaceri din România. Economistul detaliază argumentativ și mecanismul prin care ultimul pachet de taxe și impozite, în loc să protejeze cumpărătorii vulnerabili în fața inflației, îi împovărează și pun o presiune fiscală sporită pe cetățean, acesta ajungând în cele din urmă să susțină majoritatea măsurilor prin prețuri de consum ridicate.
„Aceste schimbări ar fi trebuit să vină în mod natural de la noi, fiindcă asta înseamnă o Românie modernă, o Românie adaptată timpurilor și vremurilor. În general, nu trebuie să-ți spună cineva că trebuie să-ți faci curățenie în casă, ci trebuie să fii tu cel care simte că nu se mai poate trăi așa în casa ta și să te apuci să faci reforme necondiționat de alții”, a debutat profesorul universitar Cristian Păun în interviul acordat Ziare.com.
Economistul a explicat faptul că, spre deosebire de România, în alte țări din centrul și estul Europei reformele s-au aplicat pentru că oamenii și guvernele și-au dorit acest lucru: ”polonezii au mers într-o anumită direcție, neexistând la momentul respectiv Uniunea Europeană care să le impună o tranziție, reforme ș.a.m.d. O dovadă este că sunt foarte multe țări în jurul nostru mai dezvoltate pe toate direcțiile, infrastructura fiind doar un exemplu. Sărbătorim zilele acestea o bornă de 1000 km din bucăți de autostradă. Nu trebuia să vină Uniunea Europeană să ne spună că avem nevoie de autostrăzi sau căi ferate. Nu cred această poveste că UE ne impune reforme. Nici măcar PNRR-ul nu a fost impus de UE, ci a fost asumat de către noi și ar fi fost mult mai bine dacă aplicam acest angajament mai accelerat chiar decât am spus că o facem.
Este nepermis că încă avem fonduri europene din vechea programare de absorbit, în condițiile în care noi am plătit deja de acum ani buni contribuția la Uniunea Europeană. Demonizarea Uniunii este foarte simplă: până la urmă, nu îți asumi răspunderea. Guvernul a găsit un balaur despre care spune că nu permite schimbări și ne trage înapoi. Acest lucru nu se întâmplă în realitate.”
O distincție importantă pe care a făcut-o profesorul universitar constă în faptul că pachetele de măsuri fiscale pe care îl prezintă guvernul de câteva luni nu sunt deloc reforme. Sunt vândute ca atare, însă sunt doar creșteri de taxe – creșteri care sunt inoportune în acest moment.
Contextul în care se aplică măsurile fiscale de creștere a taxelor și impozitelor: Deficitul bugetar
Profesorul universitar a amintit că în România, producția industrială a scăzut în ultimele luni și comerțul cu ridicata și cu amănuntul au încetinit, iar inflația nu scade, ci a rămas în continuare la cote ridicate. Economia este dominată de deficite: chiar dacă deficitul extern s-a mai temperat, deficitul de balanță comercial este în continuare excesiv și vine la pachet cu un rating de credit care generează costuri semnificativ de mari pentru finanțarea găurii bugetare.
Contextul macroeconomic al țării este unul complet dezechilibrat, în care cel mai important aspect este faptul că mediul privat caută să își regăsească suflul după tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, a expus Cristian Păun.
În ceea ce privește repararea deficitului excesiv, nu trebuie să privim Uniunea Europeană ca pe un corset, susține Păun. ”Sunt foarte mulți care au început să fie eurosceptici tocmai din motivul acesta, și anume că se vehiculează discursul că noi vrem să ne dezvoltăm, dar Uniunea Europeană nu ne vrea binele. Deficitele făcute de România din anii 1990 încoace, în foarte puțină măsură s-au dus către dezvoltare. Din 1995 până în prezent, România a acumulat în jur de 183 de miliarde în deficite, pentru care avem și datorie publică. Cu această valoare de deficit, am fi înconjurat globul pământesc cu autostrăzi, spune economistul, în timp ce astăzi tăiem panglica la 1000 de km de bucăți de autostradă.”
Deficitele bugetare au două mari probleme macroeconomice. În primul rând, alimentează inflația, mai ales într-o țară unde aceste cheltuieli nu sunt dirijate către investiții sau infrastructură, care generează valoare adăugată, ci sunt preponderent create pentru cheltuieli curente, cheltuieli sociale sau salariale, în sectorul bugetar.
”Mai în clar, statul face astăzi deficit și se împrumută – adică aduce bani din viitor – ca să plătească pensii speciale, salarii în sectorul bugetar. Guvernanții iau din viitor putere de cumpărare și o oferă unor români din aparatul bugetar sau conectați la aparatul bugetul statului român, o putere de cumpărare care n-ar exista dacă guvernul nu ar face acest lucru. Deficitul presează pe cerere prezentă, într-o țară care face prea puține autostrăzi însă alimentează foarte mult aparatul bugetar cu acești bani prin împrumuturi, cu siguranță accentuând și inflația”.
În al doilea rând, deficitul manifestă un efect asupra importurilor. Creând cerere suplimentară, este important să avem o ofertă corespunzătoare locală care să vină să o satisfacă și nu o avem, noi orientându-ne către importuri.
În al treilea rând, este foarte importantă problema dobânzilor, a punctat expertul. Statul se finanțează punând la vânzare titluri de stat, iar astfel dobânzile rămân ridicate. Acest fenoment nu are loc doar din cauza inflației, ci și pe fondul comportamentului statului care cere mereu capital pentru a finanța propriul deficit.
”Deficitul apare în primul rând deoarece cheltuielile statului sunt supradimensionate prin comparație cu ce poate produce și ce poate colecta statul din economia reală. Cu cât este mai excesiv, deficitul presează pe inflație, pe importuri și pe dobânzi. Cursul de schimb deocamdată nu se vede, pentru că avem intrările în valută prin PNRR și care sunt destul de semnificative, deci rezerva internațională a României are astăzi un exces de valută venit pe filiera Băncii Centrale Europene.”
Reducerea cheltuielilor bugetare: vagă, lipsită de direcții clare și cu portițe legale care să împiedice o aplicare de impact a regulilor propuse
Guvernul a plecat la drum cu această modificare fiscală pe cei doi piloni, unul care vizează cheltuielile statului și o a doua ordonanță de urgență care se referă la venituri.
Pe partea de cheltuieli, ”lucrurile sunt extrem de vagi, atât ca rezultate, impact, cât și ca măsură concretă aplicabilă în economie pentru a genera această reducere de cheltuieli. În schimb, pe partea de venituri, unde s-au și chinuit foarte tare, lucrurile sunt foarte clare. Această strădanie trebuia mai bine echilibrată și poate chiar dezechilibrată în favoarea cheltuielilor”, a explicat economistul.
Acesta a punctat că în niciun caz nu ar fi trebui să începem să rezolvăm din probleme cu încă o creștere a taxării, aceasta venind deja după vreo două creșteri de taxe, una produsă la jumătatea anului trecut și una la începutul acestui an. ”Noi deja avem niște lovituri fiscale date economiei românești, iar acum mai adăugăm câteva – toate vândute într-o manieră populistă.”
Pentru reducerea cheltuielilor, am avea nevoie cu adevărat de reforme. ”Reducerea acestor cheltuieli otova nu va fi decât o reducere pe hârtie, aparentă.” Expertul a precizat că o reducere reală a cheltuielilor ar putea fi produsă printr-o reformă administrativ-teritorială a țării, care ar presupune reducerea numărului de comune, reformarea zonelor mitropolitane ale orașelor, deblocarea mai multor mecanisme birocratice de organizare teritorială, însoțită de o refacere a infrastructurii de legătură dintre localități pentru a asigura un transport fluid ș.a.m.d.
În ordonanța de urgență observăm că guvernanții într-adevăr își doresc să ”reducă niște instituții, niște agenții, niște consilieri pe ici, pe colo, dar la acele instituții ale autorităților centrale, reducerile se fac condiționate de niște criterii. Ori ei au pus criteriile acolo încât vă garantez că în câteva luni, nicio instituție a statului nu va îndeplini criteriile pentru comasare și dizolvare.”
Încasarea veniturilor: Nu există taxe benefice, însă suntem prost direcționați în a crede că taxarea marilor companii nu ne privește sau este binemeritată
”Guvernul se pricepe foarte bine la taxare, și foarte puțin la ținerea cheltuielilor statului sub control”, susține profesorul universitar.
”E important să menționăm că nu există taxă perfectă sau neutrală. Se vehiculează teoriile conform cărora taxarea salariatului e diferită de taxarea angajatorului, sau o taxă pe consum e diferită de o taxă pe producție. Nu se poate izola perfect efectul pe care îl are o taxă asupra nivelului de trai general dintr-o țară. O taxă reprezintă până la urmă niște bani care ies din buzunare, ca să intre în alte buzunare pentru a fi redistribuiți pe criterii politice. Iar întotdeauna, prin politică, banii ies din buzunarele noastre cu forța pentru a merge în altă parte conform priorităților stabilite de politicienii pe care i-am desemnat prin vot.
Când mergem să votăm, întotdeauna suntem nevoiți să votăm acel rău mai mic, care vine cu garanția că atunci când bani vor fi luați din buzunarul nostru, politicienii vor urmări acei bani până la capăt, vor vedea rezultatele alocării lor pentru acele activități care ne ajută cel mai mult și nu îi risipește sau nu îi fură.”
Ce înseamnă supraimpozitarea microîntreprinderilor și a multinaționalelor pentru inflație și prețurile suportate de cetățeni
Taxarea nu rămâne niciodată cantonată asupra celui care este desemnat să o plătească. Dacă guvernul propune taxarea cifrei de afaceri a companiilor mari, tot în prețuri se va reflecta acest impozit. Același lucru e valabil pentru taxarea profiturilor și a cifrei de afaceri a microîntreprinderilor.
Impozitul pe cifră de afaceri este un impozit foarte nedrept, arată Păun, mai ales pentru companiile mici, aflate la început de drum. Prin acest impozit, nedreptățim afacerile nou-create care sunt în faza căutării primilor clienți, a obținerii primelor contracte:
”Au foarte multe vulnerabilități și nu au profit prin definiție. Iar Statul vine de la bun început și se înfige cu acest impozit indiferent dacă afacerea are sau nu profit, cu atât mai mult cu cât guvernele se mândresc că finanțează și promovează crearea de noi întreprinderi.”
La fel se întâmplă și cu afacerile între pragul de 60 și 500.000 de euro, care se află în faza de scale-up și se gândesc să diversifice produsele, să se extindă teritorial și au nevoie ca de aer de capital la care nu prea au acces. Acestea sunt companiile care abia încep să aibă o primă relație cu băncile, iar în acest context statul impune o taxă de 3% pe cifra de afaceri.
”Prin acest sistem de impozitare, statul omoară antreprenoriatul juvenil instantaneu. Tinerii, cei care au aptitudini în această zonă nu mai au șansa să înceapă și să dezvolte afaceri. Discursul public împins în public este faptul că vorbim de afaceriști lacomi, capitaliști și că angajații sunt singurii care trebuie să fie protejați.”
Profesorul universitar a dat exemplul micilor producători care diversifică piața. Eliminând diversitatea producției pe piață, oferta scade și prețurile vor crește organic. La final, consumatorul va plăti această taxă care aparent e pusă pe umerii afaceriștilor de care nu ar trebui să ne pese.
”Trebuie să gândim totul într-un sistem și toate lucrurile astea sunt legate între ele, până la urmă.” Dacă nu se vede în preț direct, se va răsfrânge asupra prețurilor prin alte mecanisme, prin faptul că nu vom mai găsi la raft produsele preferate sau că vom găsi altele la un preț mai ridicat.
Cristian Păun a explicat că măsurile fiscale de majorare a impozitelor ar trebui luate în considerare abia după ce toate celelalte probleme ale economiei și infrastructurii până la partea de impozitare. Impozitele pe profit și pe cifra de afaceri a multinaționalelor sunt vândute ca o taxă de solidaritate sau care ține de corectitudine, în mod populist. În realitate, impozitul pe cifra de afaceri a companiilor mari, anume retailerii, cei din energie, gaze și petrol, reprezintă o creștere de TVA cu 1%.
Dacă guvernul ar fi propus o creștere de TVA cu 1%, poporul ar fi înțeles despre ce e vorba și ar fi protestat împotriva ideii că statul oprește o cincime din venitul net. Poporul ar fi simțit imediat o creștere de TVA, așadar este evitată de guvernanți. De partea cealaltă însă, ca presiune fiscală pe cetățean, taxa pe cifra de afaceri a companiilor este echivalentă cu o creștere a TVA-ului cu mai mult de 1%.
TVA-ul are două componente în administrarea costurilor într-o companie: TVA de plată și TVA încasat. Firmele regularizează TVA-ul, însă în cazul taxei pe cifra de afaceri, nu se mai poate deduce sau regulariza nimic, presiunea fiscală crescând undeva la echivalentul unei creșteri de 1,5% a TVA. Astfel, guvernul crește TVA-ul, însă poporul nu simte asta deoarece o vede ca o taxă pentru marile companii ”ticăloase”, ”lacome” și a ”incorecte”, iar pe partea cealaltă, guvernul reușește să obțină o taxă care nu se mai regularizează.
”În consecință, taxa pe cifra de afaceri a companiilor mari e cel mai simplu de adăugat prețurilor de consum, mai simplu decât este adăugarea TVA-ului în compoziția prețurilor, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la atingerea cifrelor de inflație la final de an. Inflația va depune cea mai mare greutate pe buzunarul oamenilor săraci pe care guvernul pretinde că îi apără.
De aceea insist că aceste creșteri de taxe nu reprezintă reforme, sunt absolut inoportune și vin la pachet cu pierderea banilor din PNRR, accelerarea evaziunii și contrabandei care va înflori în condițiile creșterii accizelor la tutun și carburanți. Mai mult, creșterea iresponsabilă a acestor tipuri de taxe relevă o viziune pe termen scurt, primitivă, deloc sofisticată, disperată și deloc științifică sau informată prin cifre de impact a politicilor economice și monetare ale României”, susține profesorul universitar.
https://ziare.com/
Sursa foto: Pexels
