Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna informează că la sfârșitul lunii mai, în evidențele instituției erau înregistrați 3837 șomeri (din care 1605 femei),rata șomajului fiind de 4,84%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,86% în a cincea lună din an acest indicator a  înregistrat o scădere de 0,02 puncte procentuale.

Într-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna sunt oferite date privind structura șomajului, respectiv:

Din totalul de 3837 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna 559 (din care 345 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3278 (din care 1260 femei) erau șomeri neindemnizați.

În ceea ce privește mediul de rezidență, 2742 șomeri provin din mediul rural și 1095 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă astfel: sub 25 de ani– 561 tineri, între 25-29 ani-311 persoane; între 30-39 ani-825 șomeri; între 40-49 ani959 (cele mai multe persoane fără loc de muncă); între 50-55 ani628; peste 55 ani-535.

Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (59,60%) urmat de cei care au studii gimnaziale (20,54%) si de cei care au absolvit postliceala şi liceul (10,92%). Șomerii care au studii profesionale reprezintă 6,67% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 2,27%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1012 persoane foarte greu ocupabile, 1388 greu ocupabile, 1385 mediu ocupabile, iar 52 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1410 persoane (561 femei), din care în plată 181 (124 femei), urmat de zonele Baraolt cu 1183 persoane (485 femei), din care în plată 81 (60 femei), Târgu Secuiesc cu 502 persoane (245 femei), din care în plată 165 (92 femei),  Covasna cu 512 persoane (215 femei), din care în plată 96 (44 femei),  Întorsura Buzăului cu 230 persoane (99 femei), din care în plată 36 (25 femei).

Femeile reprezintă 41,83% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail