Interviu cu sportivul și antrenorul de gimnastică artistică, Liviu Botoș
A pășit în sala de gimnastică la vârsta de 5 ani și de atunci, acest sport este parte din viața sa.
„Cred că un om își găsește sensul, bucuria și împlinirea în viață atunci când își împlinește vocația, adevărata chemare a sufletului, iar munca sa coincide cu propria pasiune. Pentru mine, toate acestea se cuprind într-un singur cuvânt: Gimnastică!”, declară antrenorul Liviu Botoș în interviul acordat cotidianului „Mesagerul de Covasna”.
Cu o activitate de peste trei decenii în gimnastică, mai întâi ca sportiv, concurând cu legendele gimnasticii masculine, iar apoi ca antrenor, dar și ca manager al primei școli private de gimnastică din țară, Liviu Botoș pregătește astăzi tineri gimnaști în Emiratele Arabe. Luna aceasta s-a împlinit un an de când a acceptat propunerea de a se stabili în Dubai pentru a introduce gimnastica artistică în cadrul Academiei de gimnastică de acolo („Dubai Elite Gymnastics Academy”). În cadrul interviului acordat cotidianului „Mesagerul de Covasna”, Liviu Botoș ne-a spus mai multe despre experiența sa în Dubai, dar și despre începuturile sale ca sportiv, ca antrenor și despre planurile de viitor.
– Ce înseamnă gimnastica pentru dumneavoastră?
– Cred că un om își găsește sensul, bucuria și împlinirea în viață atunci când își împlinește vocația, adevărata chemare a sufletului, iar munca sa coincide cu propria pasiune. Pentru mine toate acestea se cuprind într-un singur cuvânt: Gimnastică!
– Când și ce v-a determinat să vă dedicați acestui domeniu?
– Prima dată am pășit în magica lume a sălii de gimnastică la vârsta de cinci ani, dus de mânuță de către tatăl meu, care la rându-i a gustat din frumusețea acestui sport în tinerețe și a simțit că probabil voi descoperi și eu farmecul gimnasticii.
– Ce a urmat după ce v-ați descoperit talentul în acest domeniu? Vă rog să ne permiteți să vă însoțim într-o călătorie în trecutul dumneavoastră profesional!
– Iată că sunt 34 de ani, aproape trei decenii și jumătate, de când viața mi se suprapune cu gimnastica. Fiecare zi de gimnastică o percep ca pe un dar, în care am învățat, am evoluat și m-am dezvoltat, începând cu prima zi în sală, când priveam fascinat și curios aparatele și până astăzi, când practic antrenoratul. Copilăria și adolescența au însemnat pentru mine antrenamente, cantonamente și concursuri, atât naționale cât și internaționale, în atmosfera competitivă, de riguroasă pregătire pentru marea performanță din acea perioadă. Petreceam chiar și șase-opt ore zilnic în sala de antrenament, iar rezultatele s-au văzut, obținând medalii importante la finalele campionatelor naționale, în condițiile în care concuram cu cei mai buni gimnaști din lume, care au ajuns, prin performanțele lor, adevărate repere și legende ale gimnasticii masculine. Îi amintesc aici pe Marius Urzică, campion olimpic și mondial, Dan Burincă, vicecampion olimpic și mondial, Ioan Suciu, campion european și alții. Gândul de a deveni antrenor mi-a încolțit în minte de când eram foarte fraged, pentru ca la vârsta de 12 ani, în clasa a VI-a, să știu deja cu certitudine că asta voi face în viață.
– Ați practicat și alt sport înainte?
– Evident, ca orice copil, am mai jucat uneori fotbal sau tenis de masă, însă extrem de rar, mai mult ca o activitate-eveniment. Mi-am investit tot timpul liber și energia în gimnastică, așa că nici nu s-a pus problema practicării consecvente a unui alt sport.
– Ați avut numeroase performanțe ca sportiv. Aș dori să ne spuneți mai multe despre performanțele dumneavoastră ca antrenor.
– Prima grupă de copii cărora le-am fost antrenor am format-o în anul 2000, iar prima performanță a venit după doi ani, când am reușit să câștigăm campionatul național pe echipe la juniori. În anii ce au urmat, alături de colegii mei de la Clubul Sportiv Școlar, am obținut peste 150 de medalii la campionatele naționale de gimnastică. Printre sportivii pe care doresc să-i evidențiez se numără Alexandru Iordache și Robert Damian, multipli campioni naționali, Emanuel Bădilă, de asemenea multiplu campion național și participant de două ori la Campionatele Europene de Juniori.
– Ați înființat o școală privată de gimnastică artistică în Sfântu Gheorghe, în urmă cu câțiva ani. Ce v-ați propus atunci, ce obiective aveați și cui v-ați adresat?
– În anul 2009 am înființat Școala de Gimnastică „Botoș Liviu”, o adevărată inovație în gimnastica națională, aceasta fiind prima școală de gimnastică privată din România. Am schimbat, practic, paradigma gimnasticii românești, construită strict pe ideea selectării talentelor pentru obținerea de înalte performanțe competiționale, eu deschizând gimnastica sub forma de practică sportivă tuturor copiilor cărora le place acest sport, nu doar celor care țintesc o medalie de campion mondial sau olimpic. Pentru ei am înființat grupe de gimnastică și puteau practica acest sport elegant, din plăcere. Am umplut astfel un gol imens în gimnastică, aflată într-o situație nefirească, nemaiîntâlnită în alte sporturi, iar până să fac acest pas, nu-i așa, gimnastica nici nu putea fi concepută altfel decât ca sport exclusiv de performanță. Tot în premieră, am introdus în România programul de fitness Gymabstics, un program revoluționar care se adresează adulților, dezvoltat de doi foști gimnaști americani, Jay și Andy Thornton.
– Care sunt momentele cele mai dragi pe care le-ați trăit ca manager al Școlii de Gimnastică „Botoș Liviu”?
– Îmi place să antrenez, iar bucuria de a-i învăța pe copii este la fel de mare, indiferent care este obiectivul urmărit. Chiar dacă tinerii, copiii antrenați la școala de gimnastică nu aveau obiective olimpice, aceasta nu însemna că nu se antrenau cu seriozitate, pasiune și dedicație. Îmi aduc aminte cu multă plăcere că am reprezentat cu onoare România la mai multe festivaluri internaționale de gimnastică și turnee demonstrative, cum ar fi cele de la Istanbul, Izmir, Kosice sau Salonic.
– Cum vi se pare că este privit acest sport astăzi în România și cum este privit în străinătate?
– În România, gimnastica artistică, cu tot ceea ce înseamnă selecție, instruire, metodologia antrenamentului este centrată, în continuare, în jurul ideii de mare performanță la nivel mondial și olimpic. În străinătate, gimnastica este privită ca orice alt sport, se merge la clubul de gimnastică din plăcere, ca la baschet, volei, fotbal sau tenis. Dintre miile de copii care practică gimnastica sub forma de sport de masă, urmează a fi selectați cei care au talentul, forța și motivația de a atinge performanțe.
– Se împlinește un an de când antrenați în Dubai. Ce v-a determinat să plecați din România?
– În urma experienței dobândite, pot spune că sunt familiarizat cu sistemul european sau american al antrenoratului și antreprenoriatului din gimnastică. Ispita, dorința și curiozitatea de a antrena, o perioadă, la un club ce funcționează într-un sistem radical diferit de cele cunoscute, într-un mediu privat inovativ, atipic, chiar exotic, au fost decisive.
– Cum ați ajuns să antrenați în Dubai și cum vi se pare anul petrecut acolo?
– Gimnastica românească este urmărită cu atenție și respect pretutindeni în lume. Un antrenor al școlii de gimnastică românești, care a confirmat prin performanțe și excelență dă o mare greutate cărții de vizită oricărui club din străinătate. Practic, am fost contactat de către proprietarul Dubai Elite Gymnastics Academy, care este din Ecuador, pentru a introduce gimnastica de performanță în cadrul Academiei. Având foarte mulți copii talentați, nevoia de a le oferi și opțiunea către performanță a venit oarecum natural. A-i antrena pe acești copii dintr-un mediu total diferit pentru performanță a însemnat o uriașă provocare suplimentară, prin implementarea unor metode de antrenament diferite, mai elaborate și sofisticate, însă, după toată truda, au început deja să apară rezultatele și să atingem obiectivele pe care ni le-am propus.
– Ce vă doriți de la tinerii pe care îi antrenați? . .
– Fiecare copil este unic, cu propria personalitate, talent, voință și motivare. Îmi doresc ca prin gimnastică să le schimb viața, să rămână cu ceva memorabil, un reper in viață, în funcție de anvergura individuală. Am antrenat copii pe care i-am văzut apoi câștigând concursuri, chiar și medalii de campion național. Am antrenat copii care mi-au intrat în sală timizi, timorați, lipsiți de încredere, amotrici, sedentari, cu dificultăți de comunicare și integrare. I-am văzut apoi viguroși, rezistenți, cu ținută elegantă, postură corporală atletică, optimiști, plini de încredere, comunicativi, surâzători și fericiți. Nu cred că aș putea spune care mă bucură mai mult! Resimt satisfacția și împlinirea la fel de intens.
– Cum arată o zi din viața dumneavoastră astăzi și cu ce se diferențiază de o zi din activitatea pe care o desfășurați, în urmă cu un an, în România?
– Diminețile le dedic treburilor gospodărești și întreținerii personale la sala de fitness. Urmează apoi planificarea antrenamentului din ziua respectivă, prin proiecția personalizată a elementelor de exerciții pentru fiecare sportiv, monitorizarea evoluției acestora și identificarea celor mai eficiente metode și tehnici pentru o dezvoltare cât mai consistentă și rapidă. Între orele 15.00-20.00 sau chiar și până la orele 21 au loc antrenamentele propriu-zise. Seara, după încheierea antrenamentelor, evaluez, la cald, activitatea fiecărui sportiv din acea zi. În linii mari, am impus o rutină și cadență a antrenamentelor asemănătoare cu cea din România. Îmi ușurează mult munca faptul că nu mai am în responsabilitate partea administrativă a funcționării unui club.
– Participați și astăzi la competiții de profil ca sportiv?
– Deși nu am întrerupt practic niciodată antrenamentele personale după retragerea din viața de sportiv de performanță, de abia după înființarea Școlii de Gimnastică „Botoș Liviu” am reintrat în circuitul competițional oficial pentru seniori. Am considerat că este un lucru bun atât pentru mine, cât mai ales pentru copii, care pot fi motivați de antrenamentele antrenorului lor, pe care îl văd exersând și pregătindu-se pentru competiții. Am participat chiar și la competiții internaționale, devenind triplu campion la Concursul Internațional de Gimnastică pentru Veterani în Ungaria (2013) și vicecampion (2013), respectiv campion absolut (2014) la individual compus în cadrul Campionatului Internațional al Letoniei la Gimnastică Artistică pentru Veterani.
– Vă mai rămâne timp pentru dumneavoastră? Cum vă petreceți timpul liber? Ce pasiuni aveți?
– Timpul liber îl dedic tot sportului, motiv pentru care am înființat în cadrul școlii de gimnastică o grupă de atletism pentru veterani, unde suntem câțiva amatori de alergare. Așadar, particip și la diverse competiții de atletism, cum ar fi crosuri, alergări montane, semimaratoane, participând chiar și aici, în Dubai, la astfel de competiții. Mă bucură când alergătorii clubului meu îmi trimit fotografii cu medaliile obținute în principal la semimaratoane, dar și la maratoane.
– Ce ne puteți spune despre planurile în ceea ce privește latura profesională?
– Momentan sunt sub contract cu Dubay Elite Gymnastics Academy, unde îmi doresc să ating obiectivele stabilite. Cei de aici și-ar dori să mă pensionez din gimnastică în Dubai, am oferte de a antrena chiar și din îndepărtata Canadă, însă sufletul mă îndeamnă tot înspre acasă. Încă nu am luat o decizie în privința drumului pe care îl voi urma la încheierea contractului actual, dar, cu siguranță, va fi tot în gimnastică.
– Aveți un mesaj pentru cititorii noștri, pentru covăsneni?
– Să se bucure de sentimentul de „acasă”. Chiar dacă viața a făcut în așa fel ca dimineața, când îmi beau cafeaua pe terasa apartamentului, să am în fața ochilor impresionantul Burj Khalifa, iar în drumul spre sala de antrenament să trec pe lângă luxosul Burj Dubai și celebrele insule în formă de palmier, mi-e dor de oamenii de acasă, aerul de acasă, străzile de acasă și micuța sală de gimnastică în care am intrat aproape zilnic timp de mai bine de trei decenii!
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail