Mindfulness este o practică despre care auzim tot mai des. Ea presupune trăirea în momentul prezent, cu deschidere și curiozitate. Se dezvoltă de obicei prin meditație și derivă din Sati, un element semnificativ al tradițiilor hinduse și budiste.

Jucătorii profesioniști de poker acordă atenție fiecărui detaliu, iar Mindfulness este o practică utilă. Starea de spirit pe care o ai este vitală când joci poker. Cu cât ești mai relaxat, mai bine cu tine pe interior, cu atât șansele tale sunt mai bune. Asta deoarece capacitatea ta de concentrare va fi mai bună.

Iar Mindfulness este o practică ce te ajută și la îmbunătățirea abilității de concentrare, îmbunătățește funcționalitatea intelectuală, memoria și capacitatea de învățare. Toate acestea sunt detalii importante în poker, din moment ce acesta este un joc în care în permanență vei face calcule și vei încerca să îți dai seama care e probabilitatea să câștigi o mână în funcție de cărțile tale, cele comune și informațiile pe care le-ai deprins în funcție de deciziile luate de ceilalți jucători.

Cei mai buni jucători recomandă această practică

Printre jucătorii de top care au recomandat practica sunt Phil Hellmuth Jr. și Daniel Negreanu. Acesta din urmă are origini românești și, în urmă cu câțiva ani, a scris un editorial pe această temă, inspirat de un interviu realizat de Anderson Cooper, care vorbea despre un retreat de mindfulness de trei zile în care te deconectai complet de orice ține de tehnologie.

Daniel Negreanu spune că între Mindfulness și poker există o legătură strânsă, iar cei care practică tehnicile au numai de câștigat. Meditația este un punct important de pornire.

„În spatele valorii meditației se află știința, iar totul este în strânsă legătură cu ce se întâmplă și în poker. La urma urmei, păstrarea calmului în situații stresante, renunțarea la bad beat-uri, a fi prezent în momentul de față… Toate acestea sunt lucruri de care ai beneficia în timp ce joci. Nu cred că este o coincidență că mulți dintre jucătorii tineri de la cele mai înalte niveluri, care joacă inclusiv super high rollers și partide pe mize mari de poker, petrec mult timp gândindu-se la viața din prezent într-o conștiință mai înaltă”, a afirmat Daniel Negreanu.

El a oferit și un exemplu concret despre cum funcționează pentru el Mindfulness-ul în poker. „Oamenii mă întreabă adesea cum fac față unui bad beat, iar răspunsul meu este simplu. Am trei până la cinci respirații cu adevărat adânci. Aceasta în sine este o formă de meditație care te poate ajuta să îți revii și să scapi corpul de anxietate. Pe măsură ce meditezi mai des, această practică te poate ajuta să faci mai ușor față acestor situații”, a explicat Negreanu.

Daniel Negreanu a mărturisit că a aprofundat totul și a mers inclusiv la un curs specializat în care a efectuat yoga, meditație, scrierea unui jurnal și o lectură zilnică. După ce a mers la acest curs, în luna următoare a participat la trei turnee. La trei dintre ele a intrat în bani, dar nu a ajuns la masa finală. „Nu aș spune că aceste antrenamente zilnice m-au ajutat să joc mai bine AQ, dar am observat că sunt mai calm decât înainte atunci când blufez sau în situații stresante la masa”, a mai spus Negreanu.

Cui îi este potrivită această practică?

Practica este potrivită tuturor jucătorilor de poker, indiferent de nivel, cu mențiunea că jucătorii care preferă platformele de online poker au parte de mai puține emoții și nu sunt nevoiți să încerce să și le ascundă, atâta vreme cât nu se află fața în față cu adversarii.

Desigur, emoțiile nu sunt prezente doar în poker, ci și în alte activități. Pe termen lung, stabilitatea emoțională va fi mai pregnantă, ceea ce înseamnă că vei avea numai de câștigat. Nu doar în poker, ci și în viața de zi cu zi.

Îmbunătățirea capacității de concentrare te va ajuta, de asemenea, la masa de poker. Dincolo de faptul că vei lua decizii mai bune, vei avea o atenție distributivă mai solidă și vei putea fi atent și la adversarii tăi, ceea ce este un mare plus. Desigur, pentru a ajunge în acest punct ai nevoie de multă practică, iar răbdarea este un element cheie.

Sursa foto: canva.com

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail